În clipa în care Asgail a deschis ușa și a intrat, Yohan a tresărit de spaimă și a început să tremure necontrolat.
Asgail s-a săturat de reacția aceea.
Numai în fața lui Yohan se speria atât de tare.
S-a întors cu o urmă de vinovăție, convins că şi-a pierdut cumpătul și l-a tratat prea dur.
Și acum l-a văzut din nou ghemuit de frică, de parcă, doar cu nişte clipe înainte, nu i-ar fi șoptit lui Hayden cu atâta interes.
Cât timp Asgail nu era acolo, Hayden şi-a eliberat feromonii fără reținere.
Asgail a simțit mirosul chiar din clipa în care a intrat în sala de banchet.
Și totuși, Yohan nu era deranjat de feromonii altui bărbat.
Reacționa astfel doar la ai lui Asgail.
Iar asta l-a enervat și mai mult.
— Cât ai de gând să mai tremuri așa?
— Î…îmi pare r-rău, Alteța V…Voastră...
Asgail a oftat cu voce tare.
Acum Yohan tremura atât de tare, încât abia mai putea vorbi fără să se bâlbâie.
Părea că, dacă el continua, avea să-și muște limba.
În clipa aceea, toate emoțiile neplăcute din Asgail au dispărut.
În locul lor a venit un val de milă și ceva ce nu știa să numească.
Știa doar că dorea să-l tragă pe Yohan în brațe.
Și asta a făcut.
Yohan a tras scurt aer în piept, atât de surprins încât nici măcar nu a reușit să țipe.
Asgail a încercat să-i prindă brațele ca să-l stabilizeze, dar s-a oprit imediat.
Trupul lui Yohan era atât de ușor, încât aproape că a zburat spre pieptul lui.
Când silueta aceea firavă i-a ajuns în brațe, Asgail a rămas o clipă amețit.
Apoi l-a învăluit senzația unui parfum inexistent, diferit de orice feromon cunoscuse vreodată.
Nu era miros de feromoni.
Atunci ce era?
"Ka..."
În vedenia care i-a trecut prin fața ochilor, Yohan zâmbea larg și își deschidea brațele.
"...mar."
Yohan?
Asgail și-a dat seama că i-a rostit numele pe buze chiar în clipa în care și-a revenit.
Iluzia a dispărut.
A rămas buimac, fără să înțeleagă ce a văzut.
Era ca un vis cu ochii deschiși.
Realitatea s-a întors brusc.
Trupul mic era din nou lipit de el.
Aceeași făptură firavă îi stătea în brațe.
Și totuși, pentru o clipă, Asgail s-a temut că și ea ar putea dispărea la fel ca vedenia.
Panica l-a cuprins și a avut nevoie să se convingă că Yohan era cu adevărat acolo.
A început să-i atingă umerii, brațele și gâtul, aproape fără să-și dea seama.
Cu cât îi simțea mai clar trupul real sub palme, cu atât rămânea mai uimit.
"Cum poate fi atât de slab?"
Îi putea număra coastele.
Pielea părea întinsă direct peste oase.
Era mereu atât de tras la față?
Cum putea trăi cineva în starea aceea?
Ce mânca Yohan?
Dacă lucrurile continuau așa, putea să moară înainte de dimineață.
Chiar atunci, Yohan a vorbit.
— Ăă... ar trebui... să mă întind mai întâi?
Asgail l-a privit fără să înțeleagă.
Ce voia să spună?
Yohan îl privea liniștit, de parcă s-a pregătit deja pentru ce urma.
Ce prostii putea spune un trup atât de slăbit?
Nu putea fi grijă față de Asgail.
Atunci ce altceva?
Singura explicație care i-a venit în minte era că Yohan dorea să repare umilința de la banchet.
Nu găsea alta.
— Nici măcar o clipă nu poți aștepta?
Vocea lui Asgail a devenit rece.
— Nu ai nimic în afară de trupul ăsta amărât și tot la asta te gândești? Sau ai început să te crezi special doar pentru că ești singurul Omega alături de care am împărțit patul?
Imaginea lui Hayden aplecat spre Yohan la banchet i-a revenit în minte.
Asgail a continuat cu venin:
— Îl inviți în pat pe omul despre care pretinzi că îți este rușine. Dacă aveai ocazia, probabil te ofereai și lui Hayden fără să clipești. Jocul ăsta stângaci poate păcăli doar un prost. Pe mine nu.
Chipul lui Yohan a devenit alb.
Înainte ca Asgail să apuce să-și regrete cuvintele, Yohan a vorbit:
— Eu... am venit la banchet pentru că dumneavoastră m-ați invitat.
Asgail s-a gândit imediat că urma să plângă din nou.
— Dacă asta credeați despre mine... atunci de ce m-ați chemat?
Ochii lui Yohan s-au umplut de lacrimi.
Asgail a zâmbit rece.
Dacă Yohan credea că avea să-l înduplece astfel, se înșela.
— Plângi mult prea repede.
Apoi a continuat:
— Pentru că nu puteam lăsa un musafir să facă spectacol în palat. Dacă nu te chemam, probabil te găseam lipit de Hayden.
— Nu este adevărat.
— Iar povestea cu iubitul nu impresionează pe nimeni. Nu mai sunt proști în palatul ăsta.
Yohan a rămas tăcut, cu privirea plecată, ștergându-și ochii cu dosul palmei.
Asgail nu a simțit nicio ușurare.
Din contră.
Enervarea i s-a adâncit.
— Și m-am săturat să te văd plângând. Dacă asta e strategia ta, găsește alta. Cine ar crede lacrimile unui Omega ca tine?
Asgail s-a așteptat ca tremurul lui să se oprească de frică.
În schimb, suspinele lui Yohan s-au stins într-o șoaptă frântă:
— De ce mă urâți atât de mult?
Asgail a rămas mut.
Să-l urască?
Pe Yohan?
În timp ce încerca să găsească un răspuns, Yohan a continuat:
— Așa cum dumneavoastră nu ați ales să vă diferențiați ca Alfa, nici eu nu am ales să fiu Omega.
Asgail a auzit doar o parte din cuvinte.
În mintea lui răsuna mai ales plânsul stins al lui Yohan.
"Trebuie să-l liniștesc."
Gândul a venit brusc.
Nu i-a mai venit nimic altceva în minte.
Yohan nu trebuia lăsat să plângă.
A întins mâna, l-a tras aproape și, înainte să-și dea seama, buzele lui le-au găsit pe ale lui Yohan.
Suspinele s-au frânt între ei.
Yohan a încercat să se retragă, dar Asgail l-a ținut mai strâns.
"Nu te las să pleci."
"Ești Omega al meu."
Dintr-odată, totul i s-a părut limpede.
Yohan era Omega al lui.
Îi aparținea.
Pentru o clipă, Asgail nu a mai văzut niciun motiv să ezite.
L-a împins pe Yohan pe pat și s-a aplecat deasupra lui.
Yohan, liniștit acum, îl privea prin pleoapele grele, amețit de feromoni.
Asgail l-a sărutat din nou.
Trupul lui Yohan răspundea deja apropierii, iar gândul lui Asgail a mers firesc mai departe.
Dacă nu s-ar fi oprit la timp, Yohan ar fi putut rămâne însărcinat.
"Nu pot avea un copil."
Amintindu-şi de cuvintele lui Yohan i s-a tăiat brusc elanul.
Excitația a încetat aproape instantaneu.
Pe chipul din fața lui s-a suprapus imaginea lui Yohan cu nişte clipe înainte, plin de lacrimi și complet lipsit de apărare sub efectul feromonilor lui Asgail.
Un gust amar i-a urcat în piept.
— Trupul tău răspunde repede.
Cuvintele erau dure.
Yohan încă părea amețit.
Asgail l-a privit rece.
— Nu te urăsc. De ce aș urî pe cineva ca tine? Doar te disprețuiesc.
Și-a retras mâna.
Degetele îi erau umede de excitația lui Yohan.
— Ești un Omega desfrânat.
Culoarea a dispărut din chipul lui Yohan.
Asgail s-a ridicat.
— Plângi cât vrei și încearcă să stârnești mila altora. Doar să nu o faci unde te pot vedea eu. Dacă te mai prind oferindu-te astfel, nu se va termina doar cu biciul.
S-a oprit înainte să plece.
— Ai spus că nu ai ales să te diferențiezi ca Omega.
Tonul lui a devenit rece.
— Asta este pur și simplu natura ta. Cei ca tine ajung Omega pentru că asta sunt.
Yohan nu a răspuns.
Asgail a continuat:
— Ia medicamentele lăsate de Maysa și încălzește patul până mă întorc. Asta este singura utilitate pe care o au Omega ca tine.
A ieșit din încăpere, hotărât să-și răcorească trupul sub un duș fierbinte.
Nu dorea pe nimeni altcineva.
Dorea doar să fie singur.
Când s-a întors în dormitor, Yohan dormea deja.
Luase medicamentele așa cum i s-a poruncit.
Pe obraji au rămas urme de lacrimi.
"Și ce?"
Asgail era cât pe ce să-i atingă obrazul, dar s-a oprit la timp.
I se părea absurd că a ajuns să simtă atâta dorință pentru acel Omega.
"Nu contează."
S-a întins în pat și l-a tras pe Yohan în brațe.
A închis ochii.
Dar în noaptea aceea somnul nu a mai venit.