— Un alt slujitor al Majestății Sale Regele a suferit o mutație.
Secretarul a făcut raportul pe un ton grav, dar Asgail nu i-a răspuns imediat.
În tăcere, așteptând reacția prințului moștenitor, bărbatul a întors pagina documentelor care trebuiau semnate în acea dimineață.
Abia atunci Asgail a vorbit, fără să-și ridice privirea.
— A câta oară este?
— De când starea Majestății Sale s-a înrăutățit, este a doua oară.
Asgail a semnat repede și a deschis următorul dosar.
— Ce a spus Haham?
— Starea Majestății Sale se degradează atât de repede, încât este greu de făcut vreo estimare. Și, cum se apropie Ritualul Sacru, se pare că eliberează tot mai mulți feromoni...
— Dar tratamentul?
Secretarul a ezitat.
Asgail și-a ridicat privirea spre el.
— Pregăteați un tratament pentru Majestatea Sa, aşa e? Sau încă discutați ce opțiuni aveți?
— Ah... da.
Înțelegând cu întârziere întrebarea, secretarul s-a grăbit să răspundă:
— După cum știți, constituția Majestății Sale răspunde foarte slab la medicamente. Problema actuală este însă producția excesivă de feromoni, iar medicii încă încearcă să afle cauza.
Alfa Extrem din familia regală se îmbolnăveau foarte rar datorită rezistenței lor neobișnuite.
Dar, odată ce boala apărea, aproape niciun medicament nu avea efect, iar vindecarea devenea extrem de dificilă.
Episoadele de eliberare excesivă a feromonilor au mai apărut și înainte.
Problema era că nu exista un tratament sigur.
Mai ales când fenomenul era provocat artificial.
Asgail a zâmbit rece.
Secretarul nu a înțeles însă sensul expresiei lui.
— Îmi cer iertare, Alteța Voastră. Facem tot ce putem.
Crezând că zâmbetul era un reproș, și-a plecat capul.
Asgail nu i-a răspuns și a întors pagina.
"De ce nu se acoperă cu pătura dacă îi este frig?"
Gândul i-a apărut brusc în minte și mâna i s-a oprit.
A tras pătura mai sus, până aproape de bărbie, și și-a amintit de trupul mic și firav care l-a cuprins în brațe.
A rămas nemișcat.
Era ciudat.
Trupul acela nu avea niciun miros de feromoni și totuși, când îl ținea strâns și inspira adânc, o liniște cum nu a mai simțit îi cuprindea întregul trup.
Până și nervii, mereu încordați, păreau să se liniștească.
— Alteța Voastră?
Vocea precaută a secretarului l-a readus la realitate.
Asgail și-a dat seama că şi-a lăsat feromonii să se elibereze fără să observe.
Mirosul lor a devenit neobișnuit de dulce și blând.
I-a retras imediat.
— Condu-l afară.
A semnat documentele și a dat ordinul scurt.
— Da, Alteța Voastră.
Secretarul s-a supus.
După ce ușa s-a închis, au trecut câteva clipe de liniște.
Abia atunci Asgail s-a relaxat.
Și-a lăsat feromonii să se răspândească liber prin încăpere și s-a rezemat în scaun, cu ochii închiși.
Un zâmbet slab i-a apărut pe buze când și-a amintit de Yohan, de trupul mic care l-a ținut în brațe ca să-l încălzească.
Parfumul dulce din jurul lui s-a intensificat.
De data asta, nu l-a mai oprit.
"Încep să mă obișnuiesc."
În noaptea aceea nu mai avea nevoie să-l adoarmă cu sedativ.
Avea să ia cina cu Yohan și apoi să-l țină în brațe până adormea liniștit.
Și totuși, ca de fiecare dată, în clipa în care Yohan îi vedea chipul, începea să tremure atât de tare, încât uneori își pierdea controlul asupra trupului de frică.
"De ce?"
Asgail stătea cu bărbia sprijinită într-o mână și se încrunta.
Oficialii așezați de o parte și de alta a mesei lungi schimbau între ei priviri neliniștite.
Feromonii din aer au căpătat o notă ascuțită, semn clar că dispoziția prințului moștenitor era foarte proastă.
— Așadar, pentru că rezultatul ultimelor negocieri rămâne nesatisfăcător, insistăm să-și respecte obligațiile contractuale...
Vocea celui care făcea raportul nu tremura din cauza conținutului, ci din teama că prințul avea să găsească ceva de criticat.
Când și-a încheiat raportul, ministrul a riscat să-i privească expresia.
Văzând că Asgail nu avea nicio obiecție, a răsuflat ușurat.
Un alt ministru a început imediat:
— În legătură cu propunerea de recrutare a personalului medical pentru noul spital regal...
Discuția plictisitoare a continuat.
Asgail a rămas tăcut.
La sfârșitul ședinței, oficialii au plecat ușurați, dar încă nedumeriți.
— Iertați-mi îndrăzneala, Alteța Voastră, dar vă preocupă ceva?
După ce toți ceilalți au plecat, prim-ministrul a rămas singur cu el.
Chipul său brăzdat de riduri arăta o preocupare sinceră.
Asgail l-a privit rece.
— Nu. Nimic.
Nimic în afară de Omega acela inutil, care refuza să se poarte cum ar fi trebuit.
Nu înțelegea.
În somn, Yohan îl atingea fără teamă și uneori chiar îl săruta.
Mai mormăia și cuvinte fără noimă.
Asgail s-a trezit de câteva ori și a observat toate astea, dar de fiecare dată s-a prefăcut că doarme.
"Atunci de ce, când sunt treaz, se teme atât de tare de mine?"
Uneori frica lui Yohan ajungea atât de departe, încât își pierdea controlul asupra trupului.
Gândul îl tulbura și îl neliniștea pe Asgail.
Atunci ce însemnau gesturile și cuvintele din somn?
După logica lui, ar fi trebuit să fie invers.
Oamenii își arătau afecțiunea când erau treji, iar în somn își dezvăluiau sentimentele ascunse.
"Atunci ce simte cu adevărat?"
Oricâte verificări a făcut asupra trecutului lui Yohan, nu a aflat nimic.
Bărbatul a apărut pur și simplu într-o zi la hanul unde se afla Steward și, de acolo, a ajuns la palat.
Nimeni nu știa de unde a venit sau ce a făcut înainte.
Și totuși, Asgail nu avea de gând să-l interogheze.
Yohan era un Omega care nici măcar nu-și putea controla propriii feromoni.
Dacă îl dădea afară din palat, probabil nu era în stare să supraviețuiască singur.
"Atunci de ce eu..."
— Fiica mea s-a întors acasă săptămâna trecută.
Vocea prim-ministrului i-a întrerupt gândurile.
Asgail și-a ridicat privirea.
Bărbatul a zâmbit slab și a continuat:
— A trecut mult timp de când nu v-a mai prezentat omagiile. I-ați putea acorda o audiență, Alteța Voastră?
Fiica prim-ministrului, la fel ca Najima, îi era promisă de multă vreme.
Era o regulă nescrisă ca prima soție să fie o rudă de sânge, iar a doua să provină dintr-o familie politică puternică.
— Desigur. Dacă Shadia s-a întors, îmi voi face timp.
— Vă mulțumesc, Alteța Voastră.
Prim-ministrul s-a înclinat mulțumit și a plecat.
Rămas din nou singur, mintea lui Asgail s-a limpezit.
Prim-ministrul era un aliat pe care nu-și putea permite să-l piardă.
Puterea regelui a slăbit, dar nu a dispărut.
Zakrya avea să fie de partea regelui, iar forțele lui erau considerabile.
Cei care pretindeau că sunt neutri urmau să se alăture celui care părea mai aproape de victorie.
Asgail avea nevoie de fiecare aliat pe care îl putea păstra.
Poate că venise momentul să grăbească nunțile.
A luat hotărârea cu răceală.
Având în vedere starea regelui, era nevoie să se însoare cât mai repede cu Najima și Shadia.
Nu exista niciun motiv să mai amâne.
S-a ridicat și a părăsit sala de consiliu.
În clipa aceea, secretarul, care părea să vină cu un raport, s-a oprit și s-a înclinat repede.
— Alteța Voastră, Hayden Shepherd tocmai a venit la palat și solicită o audiență.
"În sfârșit."
Sprânceana lui Asgail a tresărit.
Hotărât să afle de ce a întârziat atât, și-a grăbit pasul.
Slujitorii și gărzile l-au urmat.
— Unde este?
— A dorit să vadă puțin palatul și a venit însoțit de un singur om. Dacă porunciți, va veni imediat, Alteța Voastră.
Asgail a tăcut.
Hayden era complet imprevizibil.
Nici banii nu-l puteau convinge să facă ceva dacă nu voia.
Încă o bătaie de cap.
Asgail hotărâse deja că, odată încheiată problema pentru care a venit, nu mai dorea să aibă nimic de-a face cu el.
Tocmai se pregătea să poruncească să fie chemat în birou când a simțit o neliniște ciudată.
Și-a ridicat privirea.
A încremenit.
Yohan.
Numele i-a scăpat în șoaptă.
La una dintre ferestre se întâmpla ceva.
Asgail și-a dat seama că Yohan încerca să se îndepărteze de cineva.
Părea speriat și căuta o cale de scăpare.
Din clipa aceea, Asgail n-a mai gândit.
Când trupul firav al lui Yohan s-a clătinat în dreptul ferestrei, s-a aruncat înainte fără ezitare.
— Alteța Voastră!
Cineva a strigat în urma lui, dar Asgail nu a auzit.
Yohan a căzut.
Dacă nu reușea să-l prindă, avea să se lovească de podeaua rece de piatră.
Numai gândul l-a determinat să încremenească.
Dar, în ultima clipă, Yohan a ajuns în brațele lui.
Pentru câteva bătăi de inimă, Asgail aproape că nu a putut crede cât de ușor era.
Apoi chipul surprins al lui Yohan i-a apărut limpede în față.
Asgail și-a ascuns ușurarea și a reușit, în sfârșit, să vorbească.
— Te simţi bine?
Yohan doar a clipit, încă amețit.
Ușurarea era atât de puternică, încât Asgail a simțit impulsul să-l sărute de nenumărate ori.
Un strigăt din spate l-a determinat să-și recapete controlul.
— Alteța Voastră, cum ați putut să vă expuneți unui asemenea pericol?
— Puneți-l jos imediat! Cum puteți ține în brațe un Omega de rând?
— Alteța Voastră, sunteți rănit? Chemați repede un medic!
— Tăceți cu toții.
Un singur ordin a oprit vocile.
Yohan și-a revenit și el.
Când și-a ridicat privirea și l-a recunoscut pe Asgail, a început din nou să tremure.
Prințul aproape că a oftat, neputincios.
Dar nu era momentul.
Cine l-a pus pe Yohan în pericol?
Furia i-a revenit.
Asgail s-a întors spre fereastră.
Un bărbat se apleca de acolo, privind în jos.
— Ei bine... Alteța Voastră, Prinț Moștenitor…
Bărbatul l-a salutat cu un zâmbet degajat.
— A trecut ceva timp.
— Hayden.
Asgail și-a încleștat maxilarul și i-a rostit numele printre dinți.