Calmul de pe chipul lui Yohan a dispărut într-o clipă.
A devenit palid și a început să tremure, cuprins de frică.
Iar enervarea lui Asgail s-a risipit imediat.
"Ce am făcut ca să reacționeze așa?"
S-a purtat bine cu el, iar Yohan îl privea de parcă urma să-l rănească.
Era absurd ca un Omega să reacționeze astfel la bunăvoința prințului moștenitor.
Și totuși, frica lui era limpede.
Părea atât de fragil, încât Asgail avea impresia că până și o sperietură mai puternică i-ar fi putut opri inima.
Văzându-l astfel, nu mai reușea să se enerveze.
"Ce...?"
S-a ridicat din pat și a trecut pe lângă Yohan fără să spună nimic.
Băiatul a clipit surprins și a rămas nemișcat.
Asgail s-a întins din nou, încercând să-i arate că nu avea de gând să-i facă nimic.
Poate așa avea să se liniștească.
Dar Yohan nu s-a mișcat.
S-a lăsat și mai jos spre podea și s-a îndepărtat puțin, fără să-și ia ochii de la el.
Se spunea că iepurii erau cele mai fricoase vietăți.
Băiatul acela, deși era om, părea și mai speriat.
Asgail și-a închis ochii și a așteptat.
Nu a auzit nicio mișcare.
Doar simțea privirea aceea încordată ațintită asupra lui.
Dacă se mișca și el cât de puțin, Yohan părea gata să tresară din nou.
În cele din urmă, Asgail a vorbit:
— Întoarce-te cu spatele. Dacă te mai uiţi fix la mine, îți scot ochii.
A auzit cum Yohan trage brusc aer în piept.
În sfârșit, s-a simțit o mișcare ușoară.
Apoi din nou nimic.
A trecut mult timp.
Durerea de cap a revenit.
Odată cu ea, și insomnia.
Asgail nu a reușit nici de data aceasta să adoarmă.
"La naiba."
S-a ridicat enervat în capul oaselor.
Când și-a coborât privirea, a încremenit.
Yohan stătea ghemuit nu departe de pat, cu trupul strâns și fața sprijinită în mâinile împreunate.
Nu se mișca deloc.
Asgail a simțit un val de ușurare când și-a dat seama că, în poziția aceea caraghioasă, Yohan a adormit.
Era enervant.
Și, în același timp, ciudat de înduioșător.
Cuprins de un impuls neașteptat de tandrețe, Asgail a coborât din pat și a îngenuncheat lângă el.
Yohan dormea profund.
Doar umerii i se ridicau și coborau ușor odată cu respirația.
Asgail l-a ridicat cu grijă în brațe.
Trupul lui Yohan, înțepenit după atâta timp petrecut ghemuit, s-a încordat și a gemut încet.
Asgail s-a oprit imediat.
A așteptat până când Yohan s-a liniștit, apoi l-a dus încet spre pat.
Băiatul nu s-a trezit.
Respira în continuare regulat.
Asgail l-a așezat cu grijă și a expirat ușurat.
Apoi s-a încruntat.
Nu făcea asta decât pentru că altfel nu putea dormi.
Îl enerva faptul că Omega acela era singurul lucru care îi putea alunga epuizarea.
Dar nu avea de ales.
Ca să nu-l trezească, s-a întins lângă el.
Trupul firav din brațele sale era atât de ușor, încât Asgail se temea să nu-l rănească fără să vrea.
L-a apropiat de el și a inspirat adânc.
Niciun miros.
Ciudat.
Nu simțea feromoni și totuși ceva în prezența lui Yohan îl liniștea.
Asgail l-a privit până când durerea de cap a trecut, insomnia s-a risipit și, în cele din urmă, a adormit.
Ceva s-a mișcat încet lângă el.
O senzație fină pe piele l-a trezit.
Asgail a rămas nemișcat, înțelegând imediat ce s-a întâmplat.
Iepurașul adormit din brațele sale se mișca.
Cu ochii încă închiși, simțea fiecare gest prudent al lui Yohan.
Băiatul se mișca atent, de parcă se temea să nu-l trezească.
"Încearcă să fugă?"
Asgail s-a hotărât că avea să-l prindă imediat ce încerca.
Apoi i-a venit altă idee.
Poate era mai sigur cu niște cătușe.
Yohan s-a oprit brusc.
Asgail i-a simțit privirea.
S-a prefăcut că doarme, așteptând ca băiatul să se convingă că era într-adevăr adormit.
Tăcerea s-a prelungit.
Atât de mult, încât Asgail aproape a crezut că Yohan a adormit din nou.
Atunci ceva i-a atins buzele.
Ceva cald și moale.
Abia după o clipă și-a dat seama că era vârful unui deget.
Degetul s-a retras la fel de încet cum a venit.
Asgail a auzit un râs foarte slab.
Apoi o șoaptă.
Și din nou liniște.
Era nevoit să se abțină să nu deschidă ochii.
Curiozitatea îl rodea, dar Yohan nu se mai mișca.
Simțea că băiatul stătea întins cu fața spre el.
Oricum avea să-l vadă dimineață.
"Atunci o să aflu."
Cu gândul acesta, a adormit din nou.
Pe jumătate adormit, a simțit că Yohan se mișcă iar.
Somnul era însă prea plăcut ca să se trezească de tot.
Când a deschis în sfârșit ochii, trupul mic din brațele lui a dispărut.
— La naiba.
Era cât pe ce să înjure cu voce tare.
S-a ridicat și a ieșit imediat din pat, apoi a deschis singur ușa.
— Unde este Omega?
Vocea lui dură l-a determinat pe pajul care aștepta afară să se apropie în grabă și să se încline.
— S-a întors în încăperile lui, Alteța Voastră...
Asgail a plecat înainte ca pajul să-și termine explicația.
Slujitorii, luați prin surprindere, s-au grăbit după el în timp ce mergea hotărât spre laborator.
A dormit doar câteva clipe.
Și totuși, Yohan a reușit să plece.
Nu putea fi departe.
L-a zărit curând sprijinit de un perete, mai încolo pe coridor.
Asgail a înjurat în sinea lui și a întrebat:
— De ce ai plecat fără permisiune?
Vocea lui Yohan tremura.
— E…eu... am crezut... că Alteța Voastră a spus că nu am voie să adorm în patul dumneavoastră...
Asgail a încremenit.
Yohan a plecat fiindcă a ascultat ordinul unui paj.
Un slujitor a îndrăznit să-l trezească?
Apoi și-a amintit urma de palmă și umflătura de pe obrazul lui Yohan.
Furia l-a cuprins imediat.
A poruncit să-i fie adusă sabia și l-a pedepsit pe paj tăindu-i încheietura.
A doua zi, vestea că prințul moștenitor i-a tăiat încheietura unui paj s-a răspândit prin tot palatul.
Dar pe Najima a surprins-o și mai mult un alt zvon.
— Spui că Alteța Sa i-a poruncit lui Maysa să aibă grijă de sănătatea lui Yohan? Prințul moștenitor?
— Da, Prințesă.
Infirmiera a încuviințat.
— Se pare că este foarte preocupat de starea lui. Și se spune că insomnia Alteței Sale dispare dacă îl ține pe Yohan în brațe când doarme...
— Insomnia? Cum?
Najima s-a oprit din brodat și a ridicat privirea, nedumerită.
Infirmiera a clătinat din cap.
Najima a mormăit:
— Ciudat. Yohan nu are cunoștințe medicale deosebite.
Și, pe deasupra, Asgail i-a tăiat încheietura pajului.
Era greu de înțeles.
De ce s-ar fi purtat astfel Asgail, care era întotdeauna atât de calculat?
— Oare... îi place de Yohan?
— Prințesă, vă rog! Nu spuneți așa ceva! Ar fi rău dacă ar auzi prințul moștenitor.
Infirmiera a respins imediat întrebarea jucăușă a lui Najima.
Najima a râs în mod prefăcut, dar neliniștea nu i-a dispărut.
Asgail nu ar fi făcut niciodată așa ceva.
Mai ales pentru un Omega.
Najima îi cunoștea mai bine decât oricine disprețul față de Omega, iar situația i se părea cu totul imprevizibilă.
"Probabil nici el nu-și dă seama."
Era nevoie să fie atentă.
Cu un zâmbet ușor ironic, Najima a oftat.
— Yohan chiar este adorabil.
Asgail s-a trezit la cea mai mică mișcare.
Yohan era nemișcat în brațele lui, la fel de încordat ca de obicei și respirând greu.
Apoi, dintr-odată, i-a acoperit urechile cu ambele mâini.
Asgail nu s-a mișcat.
Din noaptea aceea, după ce îi dădea lui Yohan puțin din sedativul pudră, îl ținea în brațe până adormea.
De obicei se trezea o dată sau de două ori înainte de zori și verifica instinctiv dacă Yohan era bine, apoi adormea la loc.
Să se trezească în timpul nopții nu mai era ceva neobișnuit.
Dar de data asta Yohan s-a trezit și el.
Tremurând, încerca să se desprindă din îmbrățișarea lui, însă brațul prințului îl ținea pe loc.
Asgail s-a întrebat ce ar fi făcut dacă Yohan ar fi reușit să scape.
Atunci o lumină puternică a inundat încăperea.
Asgail a încremenit.
Ploile și furtunile veneau aproape în fiecare noapte, dar cât timp l-a ținut pe Yohan în brațe nu a mai avut nicio criză.
Fulgerul a căzut foarte aproape.
Tunetul avea să urmeze.
Nu mai avea rost să se prefacă adormit.
Era pe punctul să-și ducă mâinile la urechi când palmele mici și subțiri ale lui Yohan le-au acoperit din nou.
Un tunet îndepărtat a răsunat.
Yohan a apăsat mai tare, de parcă ar fi vrut să nu lase niciun sunet să ajungă la el.
Ploaia de afară a răcit aerul și a adus umezeala nopții în încăpere.
Asgail, care suporta bine frigul, aproape că nu o simțea.
Yohan era însă diferit.
Asgail și-a dat seama că băiatul nu tremura doar de frică.
L-a tras mai aproape, prefăcându-se în continuare că doarme.
Yohan a tresărit și a expirat ușor.
Apoi a făcut ceva care l-a uluit.
— Ți-e frig?
A șoptit și a tras cearșaful mai sus, peste umerii lui Asgail.
După aceea, deși tremura el însuși, și-a trecut brațele în jurul lui și l-a strâns la piept, încercând să-l încălzească.
"Nu se poate."
Asgail a deschis ochii fără să vrea.
Tot ce a văzut era linia blândă a pieptului lui Yohan, lângă obrazul său.
Trupul lui Yohan era mereu mult mai rece.
Asgail găsea răcoarea plăcută în nopțile calde, dar Yohan tremura aproape tot timpul.
Și acum, în mijlocul frigului umed al musonului, încerca să-l încălzească pe el.
"Nu mă urăști?"
Asgail a rămas nemișcat.
"Ar trebui să mă urăști."
I-a lăsat cicatrici pe spate.
Aproape l-a omorât.
I-a provocat atât de multă suferință.
"Atunci de ce nu mă urăști?"
Dacă era în locul lui...
Râsul ironic care îl urmărea din trecut i-a revenit în minte.
El ar fi vrut să-l ucidă.
Ploaia continua să cadă liniștit dincolo de ferestre.
Yohan a rămas curând nemișcat, de parcă a adormit din nou.
Dar Asgail nu a mai reușit să adoarmă.