— Așadar, în acest moment au mai rămas trei firme în cursă, iar propunerile lor sunt următoarele. Firma A are cea mai multă experiență și a mai gestionat proiecte de amploare. Ce părere aveți despre ea?
— Dar Firma B? Are mai puțină experiență, însă este foarte activă, iar dacă ne uităm la hotelul pe care l-a finalizat recent...
Cuvintele îi intrau pe o ureche și îi ieșeau pe cealaltă.
Asgail a rămas tăcut.
Întâlnirea era importantă, mai ales din cauza dimensiunii proiectului de construcție care urma, dar, spre deosebire de obicei, nu reușea să se concentreze.
Un singur gând îi revenea mereu în minte.
"Steward nu este iubitul meu."
Ce prostie.
Asgail nici măcar nu mai avea chef să pufnească ironic.
Chiar credea băiatul acela cu aer nevinovat că urma să creadă o asemenea minciună?
Steward nici măcar nu încercase să-l ia pe Yohan de lângă el. A renunțat imediat după un singur ordin.
Și acum pretindea că nu erau iubiți?
"Atunci doar făceau sex împreună?"
A respins imediat ideea.
Dacă era doar atât, nu avea sens felul disperat în care Steward îl proteja pe Yohan.
"Doar dacă îl place în secret."
Gândul l-a enervat și mai tare.
Enervarea i s-a văzut pe chip, iar oficialii din jur au tăcut, urmărindu-i expresia cu neliniște.
Asgail a înjurat în sinea lui.
— Continuați.
La permisiunea prințului, cei care au ezitat și-au reluat prezentările, unul câte unul.
Dar discuția își pierduse deja ritmul, iar Asgail tot nu se putea concentra.
În cele din urmă, întâlnirea s-a încheiat fără nicio decizie.
— Alteța Voastră, se pare că nu vă simţiţi bine.
Asgail mergea pe coridor, cu Daiyv în urma lui.
Fără să se întoarcă, i-a răspuns rece:
— Taci. Nu ți-am dat voie să vorbești.
— Da, Alteța Voastră.
Daiyv s-a supus imediat.
Doar pașii lor mai răsunau pe coridorul lung.
După prima încercare inutilă, la insistențele lui Haham, Asgail a acceptat să repete experimentul încă nişte zile.
Dar aceea avea să fie ultima.
După ziua de azi, avea să pună capăt experimentului și să-i pedepsească pe cei care i-au irosit timpul.
Poate asta i-ar fi îmbunătățit dispoziția.
Cu gândul acesta, Asgail și-a aruncat privirea înapoi și a încremenit.
Cei care îl urmau s-au oprit și ei.
Asgail nu s-a întors.
— Daiyv.
— Da, Alteța Voastră.
Șeful securității a răspuns imediat.
Asgail continua să privească spre ferestrele clădirii de vizavi.
— Vreau să rămân singur o vreme. Toți ceilalți să se retragă.
— Da, Alteța Voastră.
Daiyv a ezitat o clipă, nedumerit, dar s-a supus.
În câteva clipe, coridorul a devenit tăcut, iar Asgail a rămas singur.
Coridoarele lungi ale palatului se deschideau unele spre altele.
Unele aripi înconjurau grădina centrală asemenea unor cercuri legate între ele.
Dintr-un coridor puteai vedea în altul sau în grădină.
Până atunci, Asgail nu a acordat niciodată atenție acestui lucru.
Nu până când l-a zărit pe Yohan de partea cealaltă.
Stătea pe coridor și privea în jos, spre grădină, de parcă a ieșit la o plimbare și s-a pierdut în gânduri.
Asgail l-a privit în tăcere.
Yohan nu se mișca.
Părea tulburat.
Poate trist.
Pentru o clipă, Asgail s-a gândit că probabil îi era dor de Steward.
Gândul l-a determinat să se simtă puțin mai bine.
Apoi l-a enervat din nou.
"E bărbat."
Și-a repetat asta.
Ce fel de fantezii putea avea despre un bărbat?
Era absurd să simtă asemenea impulsuri.
"Cred că am început să-mi pierd mințile."
S-a încruntat.
În clipa aceea, Yohan s-a mișcat.
Asgail a tresărit fără să-și dea seama.
Din fericire, Yohan nu l-a observat și s-a întors.
Privindu-l cum se grăbea spre laborator, Asgail și-a dat seama că era cât pe ce să se ascundă după un stâlp.
Gândul l-a umplut de furie.
"Asta nu va mai dura mult."
Dorea să termine cât mai repede experimentul prostesc al lui Haham.
Apoi avea să scape de băiatul acela.
Era ridicol să se agite din cauza unui tânăr atât de firav.
"Eu?"
S-a oprit la propriul gând.
Apoi a clătinat din cap.
Prostii.
Probabil era o nebunie.
Până atunci, Asgail a reușit să pună totul pe seama confuziei și a durerilor de cap.
În cele din urmă, a venit și ultima noapte.
— Ah... Aah...
Omega de sub el gemea fără oprire.
Asgail continua mecanic, dar cu cât trecea timpul, cu atât se simțea mai rău.
Yohan stătea într-un colț și îi privea.
Asgail a vrut să-i demonstreze că nu-i păsa deloc de el.
Era o alegere proastă.
"De ce se uită la mine așa?"
Yohan avea o expresie chinuită.
Obrajii și trupul îi purtau încă urme de lovituri și răni.
Asgail și-a spus că asta nu conta.
Dar exista un lucru pe care nu-l putea ignora.
— Plângi de fiecare dată când te uiți la mine. Acum ce mai e?
După ce Omega era alungat afară, Asgail i-a pus în sfârșit întrebarea.
Poate că răspunsul avea să-i liniștească mintea.
Dar nu a primit nimic folositor.
— Îmi pare rău.
La ce s-a așteptat?
Asgail s-a abținut să pufnească și și-a întors privirea.
Atunci a văzut-o.
O dâră de lumină a tăiat cerul întunecat.
"Asgail."
Vocea femeii care îl striga i-a revenit în minte atât de viu, încât a încremenit.
— Du-te la Steward.
A vorbit fără să-și desprindă privirea de fereastră.
— Spune-i să aducă medicamentele.
— Da, Alteță.
Yohan a răspuns imediat, dar se mișca prea încet.
Enervat de ezitarea lui, Asgail s-a răstit:
— Ce faci? Pleacă odată!
Voia doar să dispară din cameră.
Nu a arătat niciodată nimănui că se teme.
Cu atât mai puțin acelui băiat.
— Îmi pare rău. Este prima dată când văd atât de multă ploaie...
Yohan și-a cerut repede scuze, dar încă ezita.
— La ce te uiți?
Asgail și-a încleștat maxilarul.
Yohan a tresărit și s-a întors să plece.
Asgail tocmai credea că urma să se simtă ușurat, când Yohan s-a oprit brusc, cu ochii larg deschiși.
În clipa următoare, a alergat spre el și i-a acoperit urechile cu ambele palme.
Asgail a încremenit.
Cerul s-a luminat din nou.
Fulgerul a brăzdat încăperea, dar tunetul nu s-a mai auzit.
Mâinile subțiri ale lui Yohan îi apăsau strâns urechile.
Băiatul a spus ceva, dar Asgail nu a putut auzi.
A rămas complet uluit.
Ce făcea?
"Îi este frică de mine."
Când și-a revenit, Asgail i-a prins mâinile.
— Ah!
Yohan a strigat și s-a prăbușit când Asgail s-a ridicat.
Stăpânindu-și furia, prințul a întrebat:
— Ce crezi că faci?
Băiatul tremura de frică.
Oricine altcineva poate că ar fi simțit milă.
Asgail simțea doar furie.
— Ți-am spus clar să nu-ți arăți dorințele murdare în palatul meu.
"Încerci să mă seduci?"
"Era atât de greu fără medicul acela?"
— Nu, nu asta... Eu doar... m-am temut că ați putea să mă urâți.
— Poftim?!
Ce prostie mai era și asta?
Asgail a rămas nemișcat o clipă.
Atunci aerul s-a umplut de un parfum proaspăt și puternic.
Era asemănător cu feromonii pe care i-a simțit înainte, dar mult mai intens.
În încăpere erau doar ei doi.
Asgail și-a coborât privirea, încercând să se convingă că nu greșea.
Nu exista nicio îndoială.
În sfârșit, a înțeles de unde venea neliniștea lui.
— Ești Omega.
Valul de feromoni l-a lovit din plin.
Vederea i s-a tulburat, iar respirația i-a devenit scurtă și grăbită.
— Eu...
Vocea mamei sale i-a revenit în minte, amestecată cu ironia de care a încercat mereu să fugă.
"Nu-ți face griji. La fel ca tatăl tău, o să-ți pierzi mințile după trupul meu."
Inima a început să bată nebunește.
Respirația i s-a îngreunat.
Trupul îi ardea și nu înțelegea ce i se întâmpla.
Asgail l-a împins pe Yohan pe pat.
Rutul îi întuneca mintea, iar vocile trecutului se amestecau cu prezentul.
"Vino aici."
"Amintește-ți din ce trup te-ai născut."
Când și-a revenit, era deasupra lui Yohan.
Pentru nişte clipe, nu a înțeles ce a făcut.
Apoi realitatea s-a limpezit.
S-a ridicat brusc, cu maxilarul încleștat.
Și-a aranjat hainele și l-a tras pe Yohan de pe pat.
Yohan a căzut pe podea, prea epuizat ca să mai spună ceva.
Asgail a tras de șnurul de lângă pat, chemând pajul.
"Era totul pregătit de la început?"
Dorința unui Alfa pentru un Omega aflat în călduri putea deveni greu de controlat.
În mintea lui tulburată, Asgail a ajuns imediat la concluzia că Yohan a știut și a profitat de moment.
"Toți Omega sunt la fel."
— Adu biciul. Și leagă-l de stâlp.
În amintirile pe care nu reușea să le alunge, râsul ironic al mamei sale s-a amestecat cu tot ce s-a întâmplat.
Asgail și-a încleștat dinții.
— Omega ăsta de joasă speță mi-a pângărit onoarea.