Fiecare colț al palatului era apăsat de o liniște sufocantă.
Încă din ziua precedentă, echipa medicală care pregătea procedura s-a adunat neîncetat, discutând în șoaptă, verificând fiecare etapă și chiar contrazicându-se pe tonuri joase.
Nu-și puteau permite să dea greș.
În fața încăperilor prințului moștenitor, membrii echipei își aruncau priviri neliniștite.
Dintre toți, Haham, medicul-șef, era cel mai încordat.
Era ocazia perfectă să-i demonstreze prințului moștenitor că se puteau descurca și fără medicul acela străin și insolent.
Și, în același timp, să-i amintească surorii lui obraznice care îi era locul.
"O fată ar trebui să stea liniștită până se mărită și are copii, nu să râvnească la poziția mea."
Cu cât se gândea mai mult, cu atât se enerva.
Nici deciziile recente ale prințului nu-i plăceau.
Faptul că a permis unei femei să facă parte din echipa medicală regală era fără precedent.
De când a preluat tot mai multe atribuții regale, prințul a încălcat în repetate rânduri tradiția.
A ajuns chiar să accepte o femeie în garda regală.
De neconceput.
Toți puneau asta pe seama educației lui britanice.
Dar acesta era Al-Addah.
Obiceiurile sacre trebuiau respectate.
Cum putea o femeie oarecare să primească o funcție publică și să se ocupe de problemele statului?
Se zvonea chiar că prințul nu mai era întreg la minte.
Haham își îngăduia asemenea gânduri lipsite de respect.
Prințul moștenitor nu era văzut de aproape un an și doar câțiva oameni știau de ce.
Ca șef al echipei medicale regale, Haham se număra printre aceștia, dar nici măcar el nu cunoștea toate detaliile.
Știa doar că prințul a suferit o rană gravă într-un accident, a dispărut o vreme, fiind considerat bolnav, apoi a reapărut într-o zi aparent perfect sănătos.
Prea multe lucruri au rămas însă neclare.
Mai ales un lucru.
De ce primea tratament de la altcineva decât medicul-șef?
Haham bănuia că Daiyv și câțiva apropiați ascundeau adevărul despre starea prințului.
O vreme s-a temut chiar că acesta ar putea fi mort.
Pe măsură ce starea regelui părea să se stabilizeze, Haham a crezut că palatul avea să revină la vechea ordine.
Apoi prințul a revenit pe neașteptate și şi-a reluat puterea.
Nu a trecut mult și lucrurile au ajuns din nou exact cum le dorea el.
La exterior, Asgail părea neschimbat.
Aceeași aroganță regală, aceeaşi ironie, aceleași remarci dure.
Și totuși, Haham nu reușea să aibă deplină încredere.
Ceva s-a întâmplat în acel an dispărut.
"Dacă aș putea afla ce..."
Era mai ușor de gândit decât de făcut.
Asgail nu avea încredere în nimeni și nu vorbea cu nimeni.
De aceea, Haham era atât de interesat de propunerea lui Steward.
Dacă un rut i-ar fi tulburat complet conștiința prințului, poate că ar fi reușit să afle ceva.
Desigur, oficial, totul era prezentat drept un tratament pentru sănătatea lui.
Inima lui Haham a bătut nebunește când a făcut propunerea.
Dar prințul şi-a dat acordul.
— Haham, pari ocupat.
— Alteța Voastră, Zakrya.
La auzul vocii, Haham s-a întors și s-a înclinat adânc.
Bărbatul din fața lui, fratele regelui, a preluat temporar o parte dintre îndatoririle prințului cât timp acesta a dispărut.
Acum nu mai era decât un membru al familiei regale, fără funcție și fără putere reală, din păcate.
— Totul decurge bine?
— Da, Alteța Voastră. Totul este pregătit.
Haham a răspuns, vizibil încordat.
Zakrya și-a mângâiat bărbia.
— Ce mai este cu sănătatea prințului moștenitor? După accidentul acela nefericit...
— Din fericire, nu există probleme grave. Totuși, tulburările de somn și durerile de cap persistente rămân îngrijorătoare.
— Ce păcat.
Zakrya a oftat teatral și a plescăit încet din limbă.
Haham îi cunoștea adevărata fire, așa că nu a spus nimic.
Zakrya a mormăit pentru sine în timp ce se îndepărta:
— Încă nu l-am prins pe vinovat... Nu credeam că va dura atât...
— Dacă a avut curajul să-l otrăvească pe prințul moștenitor, probabil că a avut grijă să nu lase urme.
Haham a răspuns grav.
Dacă îl găseau pe vinovat, ar fi putut afla ce otravă a folosit.
Și poate că informația aceea le-ar fi fost utilă.
— Mă rog lui Allah ca totul să reușească azi.
Zakrya i-a oferit un zâmbet blând, apoi s-a întors și a plecat.
După ce a dispărut, Haham a expirat adânc și și-a verificat ceasul.
Deodată, s-a auzit un clinchet ascuțit.
Un paj care aștepta în apropiere a anunțat:
— Maestre Haham, prințul moștenitor vă cheamă.
Haham a tresărit, apoi s-a stăpânit.
Nimeni nu trebuia să afle ce a discutat cu Zakrya.
Din fericire, conversația era suficient de banală încât să nu dea de bănuit.
Și-a îndreptat umerii și s-a apropiat de ușă.
Pajul l-a anunțat, iar ușa s-a deschis.
Un parfum copleșitor de dulce i-a umplut plămânii.
Feromonii prințului moștenitor.
— Alteța Voastră, m-ați chemat?
Haham a intrat, a îngenuncheat pe un genunchi și și-a plecat capul.
Inima îi bătea tare, iar palmele îi erau umede, dar vocea i-a rămas sigură.
Prințul nu a răspuns imediat.
Era limpede că durerea de cap era puternică, iar dispoziția lui, foarte proastă.
— Doar atât?
După o tăcere lungă, a vorbit în sfârșit.
Haham i-a răspuns fără ezitare:
— Dacă aveți nevoie de mai mulți Omega, Alteța Voastră, îi voi aduce.
Prințul a tăcut din nou.
Haham a rămas în aceeași poziție și a așteptat răbdător.
Camera era încărcată de mirosul amestecat al feromonilor prințului și ai Omega prezenți.
Și totuși, Asgail nu reacționa deloc.
Neliniștea lui Haham a crescut.
În cele din urmă, prințul a întrebat:
— Ai verificat încăperile lui Steward?
Vocea îi era atât de joasă, încât Haham a avut nevoie de o clipă să înțeleagă.
— Vă referiți la medicul american, Alteța Voastră?
— Da.
De data asta, răspunsul prințului era mai clar.
— Verifică dacă a lăsat ceva în urmă. Până acum n-au făcut decât să elibereze feromoni. Pentru asta nu ai nevoie de un medic.
Haham a bănuit și el că putea exista o substanță care să provoace reacția sau vreun alt mijloc ascuns.
Dar a căutat deja o dată și nu a găsit nimic.
Iar asupra cuiva care avea constituția prințului, medicamentele fireşti aveau oricum efect foarte slab.
Era nedumerit, dar nu putea face altceva decât să se supună.
— Voi verifica din nou imediat, Alteța Voastră. Cum durerea de cap este atât de puternică, să începem tratamentul acum?
A adăugat repede.
Prințul doar s-a încruntat și și-a apăsat tâmpla.
Nu a răspuns.
Haham s-a retras încet și a ieșit în grabă.
După ce ușa s-a închis, Asgail și-a închis ochii și și-a prins capul între mâini.
Simțea că îi va crăpa craniul.
S-a forțat să-și declanșeze rutul pentru că durerile de cap și insomnia nu făceau decât să se agraveze.
Dacă asta avea să pună capăt durerii, un rut nu însemna nimic.
Ar fi preferat chiar să-i zdrobească cineva capul cu un ciocan.
Iar feromonii Omega din jur nu determinau decât să-i provoace și mai multă greață.
Totul a devenit un haos.
A înjurat printre dinți.
Deodată, o umbră i-a fulgerat prin fața ochilor.
O vedenie.
"Ka..."
Vocea aceea blândă și șoptită a tremurat la marginea conștiinței, apoi a dispărut.
Dacă ar fi reușit să se concentreze puțin mai mult, simțea că ar fi putut vedea chipul.
Dar totul era acoperit de ceață.
Chiar și acea imagine fugitivă i-a provocat inima să tresară, iar degetele să i se răcească.
"Capul meu..."
Și-a încleștat dinții și s-a ghemuit.
"Simt că-mi crapă capul."
— Ah…
Geamătul i-a scăpat printre dinții strânși.
Atunci ușa s-a deschis din nou.
Un alt parfum de feromoni l-a izbit.
Asgail a tras greu aer și și-a întors încet capul.
Prin ceața durerii a văzut un grup de bărbați intrând în grabă.
Dintre siluetele lor masive, privirea i-a fost atrasă de tânărul neobișnuit de slab și firav.
Când a văzut acei ochi mari și speriați și chipul palid, a uitat până și să respire.