— Vocea se audemult mai bine decât înainte, Alteța Voastră.
Vocea de la celălalt capăt al firului era blândă și lingușitoare. Imaginându-și-l pe bărbat făcându-i cu ochiul, Asgail a simțit cum i se întoarce stomacul.
— Se pare că și tu ai dus-o bine, Hayden.
Hayden a râs.
— Cum vi s-a părut darul pe care vi l-am trimis? Nu m-am așteptat să-l testați chiar pe dumneavoastră...
— Nu aveam pe cine altcineva să-l testez.
Hayden a răspuns scurt:
— Înțeleg. Și care erau rezultatele? Am auzit că starea Majestății Sale s-a deteriorat rapid...
Vocea lui s-a stins intenționat spre final.
Asgail s-a lăsat pe spate în fotoliu și a oftat.
Dacă starea regelui s-a înrăutățit atât de repede, însemna că substanța funcționa. Și totuși, el a testat-o pe propriul trup și nu a pățit nimic.
Cum era posibil?
— Mi-a dispărut insomnia.
— Poftim?!
La răspunsul calm al lui Asgail, Hayden a tresărit.
— Nu mă mai doare capul. Am dormit profund pentru prima dată după foarte mult timp. Nici nu-mi amintesc când m-am simțit ultima oară atât de limpede.
— Să fie un efect secundar?
— Cine știe?
Asgail a răspuns indiferent, privind pe fereastră.
— Știu doar că mi-am pierdut cunoștința, iar când m-am trezit eram complet odihnit. Acum mă simt mai bine ca niciodată.
— Atunci... ați aruncat-o?
Hayden a întrebat cu grijă.
În mod normal, un asemenea rezultat ar fi însemnat că testul a eșuat, dar răspunsul lui Asgail l-a surprins.
— Nu. O folosesc în scopul pentru care era creată.
— Înțeleg...
Hayden s-a bâlbâit, luat prin surprindere.
Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva.
Asgail însă nu avea de gând să-i spună totul la telefon. Mai întâi, Hayden era nevoie să vină la palat. Înțelegerea dintre ei nu era încă încheiată.
— Și când vii?
Hayden a ezitat la întrebarea atât de directă, de parcă nu s-a așteptat ca Asgail să-l întrebe.
După o clipă, i-a răspuns pe tonul lui firesc, degajat:
— Voi veni cât mai curând posibil, Alteța Voastră. Pot să vă întreb ceva?
Tăcerea lui Asgail i-a dat permisiunea să continue, iar vocea lui Hayden a devenit serioasă.
— Somnul acela profund ar fi putut avea legătură cu un rut?
— Nu.
Asgail a răspuns fără ezitare.
Steward i-a sugerat că declanșarea unui rut ar putea să-i vindece insomnia, dar Asgail era sceptic.
Numai un Omega Extrem putea elibera dintr-odată suficienți feromoni încât să declanșeze un rut.
De câți Omega banali era nevoie pentru același efect?
Numai gândul îl determina să se simtă rău.
— Dacă nu era un rut natural, atunci putem exclude varianta asta.
Hayden a mormăit gânditor.
Asgail l-a întrebat brusc:
— Câți Omega Extrem ai întâlnit în viața ta?
— Eu?
Hayden și-a revenit din gânduri, apoi a răspuns:
— Doar pe Angel. El m-a născut.
— Firește.
Asgail nici măcar nu a văzut-o pe femeia care i-a dat viață.
Poate că Omega care l-a născut era și ea un exemplar atât de rar, din moment ce el s-a diferențiat ca Alfa Extrem.
Sau poate că era doar un Alfa neobișnuit, născut de un Omega banal.
Ce mai conta?
Femeia a murit, iar el nu avea să afle niciodată adevărul.
— Singura modalitate de a confirma un Omega Extrem este să-i declanșezi căldurile.
— Știu.
Hayden i-a răspuns, iar Asgail a rămas indiferent.
Apoi a pus o întrebare imprevizibilă:
— Nu știi cât de dezgustător este, aşa e?
— Nu, și...
Hayden a tăcut o clipă.
— Nici nu vreau să aflu.
— Nici eu n-am vrut să aflu.
Hayden a răspuns enervat.
Felul în care a crescut nu era firesc, dar nici unic.
Nu era ceva nemaiauzit ca mai mulți Alfa sau Alfa Extrem să revendice același Omega Extrem. Mulți dintre puținii Omega Extrem cunoscuți ajungeau să trăiască astfel.
Raritatea lor însemna pur și simplu că existau foarte puține cazuri documentate.
După câteva cuvinte de rămas-bun, Hayden a promis că va veni curând și a închis.
Liniștea s-a întors.
Asgail și-a închis ochii și s-a bucurat, pentru prima dată după multă vreme, de puțină pace.
Aerul care intra pe fereastră era răcoros, iar cerul era senin de zile întregi.
Regele, fără să bănuiască nimic, a început să ia noua substanță, iar rezultatele au apărut mai repede decât s-a așteptat.
Metoda era simplă.
Asgail a pus noua pulbere în cutia cu medicamentele fireşti ale regelui, iar acesta a amestecat-o singur cu celelalte.
Starea lui s-a deteriorat rapid.
Probabil i-a afectat și feromonii.
Se vedea cu ochiul liber cum slăbea de la o oră la alta.
"Dar de ce eu n-am pățit nimic?"
Întrebarea lui Hayden era inevitabilă.
Dacă Asgail nu i-ar fi administrat deja regelui pulberea în secret înainte s-o testeze pe el însuși, probabil ar fi aruncat-o.
Durerea era atât de puternică, încât a simțit că i s-a rupt trupul. A tușit sânge.
Și totuși, după aceea, mintea i-a devenit limpede, iar el s-a simțit odihnit.
Care era cauza?
"De ce e a patra oară?"
Gândul l-a lovit pe neașteptate, iar Asgail a deschis ochii.
S-a încruntat.
De ce plângea asistentul lui Steward de fiecare dată când îl vedea?
Plângea până i se înroșea tot chipul.
Dar și mai absurdă era propria lui reacție.
De ce îl deranja atât de mult băiatul acela?
Asgail detesta trupurile palide și prea slabe, ca al lui Yohan.
Și, pe deasupra, era bărbat.
Chipul îi era delicat, dar nu feminin.
Avea o înălțime firească pentru un bărbat și era înalt pentru o femeie.
Vocea îi era fără îndoială masculină.
Și totuși, genele lungi, obrajii netezi și ochii mari, căprui-verzui, atrăgeau privirea.
Iar asta îl enerva pe Asgail.
"E un monstru."
A pufnit disprețuitor.
Ce-și imagina băiatul acela despre el?
A patra soție?
Ridicol.
Asgail avea deja trei logodnice, femei din familii importante, ale căror alianțe îi întăreau dreptul la tron.
Înainte ca regele să moară, avea să se căsătorească alături de ele pe rând sau poate chiar cu toate trei deodată.
Şi-a făcut nenumărate planuri. Când avea să vină momentul, urma să aleagă varianta cea mai avantajoasă.
Nu avea timp pentru băiatul acela sfrijit.
După ce restricțiile din palat aveau să fie ridicate la încheierea spectacolului, nu urma să-i interzică să plece.
Oricum, nu conta.
Yohan nu avea să mai apară niciodată în fața lui Asgail.
După ce și-a pus gândurile în ordine, Asgail a închis ochii.
După-amiază îl aștepta o întâlnire, iar seara un banchet.
Nu avea de gând să irosească rara ocazie de a se odihni gândindu-se la lucruri inutile.
Dar, deși și-a golit mintea și s-a lăsat pe spate în fotoliu, simțurile nu i s-au domolit.
Nu putea să adoarmă.
Din ziua aceea, nu a mai dormit deloc.
"Dacă aș folosi feromoni ca să-mi declanșez rutul..."
Cuvintele lui Steward i-au revenit în minte, iar Asgail a înjurat în sinea lui.
Până atunci, a avut relații lipsite de orice implicare doar pentru a obține feromoni.
Dar ca să-i fie declanșat un rut, cât de mulți feromoni ar fi trebuit?
Și de la câți Omega?
Numai ideea îi provoca greață.
Îi disprețuia pe Omega, dar ei erau singura sursă de care avea nevoie.
Nu putea obține asta de la Beta banali.
Doar de la Omega.
În mintea lui, Omega erau desfrânați, gata să se ofere oricui, chiar și în relații pe care el le considera respingătoare.
"Eu doar îi folosesc pentru ceea ce pot oferi."
Nimic mai mult.
Pentru el nu erau decât surse de feromoni.
Așa a gândit întotdeauna.
"Atunci de ce mă simt atât de neliniștit?"
De când a pierdut mai bine de un an din memorie, s-a schimbat.
La fel au apărut durerile de cap neîncetate și insomnia.
Asgail și-a îngustat ochii, cu sprâncenele încruntate.
"Fă-o."
Pe jumătate resemnat, pe jumătate încăpățânat, a luat hotărârea.
Dacă teoria avea să funcționeze, îl va răsplăti pe Steward.
Dacă nu...
Își va asuma responsabilitatea.
Dar înainte să-și poată testa teoria, Steward a părăsit în grabă palatul, lăsându-și în urmă doar asistentul.