— Durerea de cap tot nu cedează?
Medicul american s-a încruntat.
Asgail și-a îngustat ochii, privind expresia îngrijorată a lui Steward. Acesta își mângâia bărbia, vizibil preocupat, dar Asgail nu avea deloc încredere în el.
Faptul că cercetarea nu a produs încă rezultate nu determina decât să-i sporească suspiciunile. Încă de la prima lor întâlnire a avut impresia că Steward ascundea ceva.
Verificările făcute de Daiyv nu au scos la iveală nimic neobișnuit în trecutul medicului, însă Asgail continua să-l privească neîncrezător.
Până când sursa banilor lui Zakrya nu urma să fie descoperită, toată lumea rămânea suspectă.
Iar medicul a venit și cu un asistent pe care Asgail nu-l dorea prin preajmă.
"Un asistent?"
Cuta dintre sprâncene i s-a adâncit.
Îl enerva senzația că era luat peste picior.
La ce putea folosi un puşti atât de firav? Era aproape uimitor că reușea să respire și să se miște singur.
Pe de altă parte, o păpușă nu ar fi avut niciodată obrajii atât de îmbujorați și ochii atât de strălucitori.
Expresia lui Asgail s-a întunecat.
Un bărbat fermecat de feromonii altui bărbat...
Dacă Steward era Omega, poate că atracția de moment ar fi avut o explicație. Dar era Beta.
Să te îndrăgostești de cineva de același sex, când niciunul nu era Alfa sau Omega, i se părea absurd.
Steward probabil a înțeles greșit ceva.
Oricum, nici băiatul acela nu era chiar atât de chipeş.
Pe vremea când studia în străinătate, Asgail a văzut bărbați care cedau dorinței și își vindeau trupul.
Părerea lui despre ei nu s-a schimbat.
"Vulgari. Murdari."
Era ridicol să fie tulburat de asistentul unui medic străin.
Dacă demonii existau, probabil că aveau chipul acela.
Dar era imposibil.
Asgail și-a amintit că el era diferit.
Pumnul i s-a strâns și apoi s-a relaxat fără ca Steward să observe.
— Nu există și o altă cauză în afară de lipsa somnului? Chiar și o presupunere m-ar ajuta...
Steward s-a grăbit să continue.
Asgail a rămas tăcut.
Întrebarea era dificilă.
Nu avea suficientă încredere în Steward ca să-i dezvăluie lucruri personale, dar, dacă nu spunea nimic, cercetarea nu putea avansa.
Ar fi acceptat orice tratament, chiar dacă prețul era propriul suflet.
Doar că încă nu s-a hotărât dacă era dispus să-l plătească.
— Poate că este o sechelă a bolii pe care am avut-o înainte.
A oferit un răspuns vag.
Doar câteva persoane de încredere știau că memoria lui nu era completă.
Dacă adevărul ar fi ieșit la iveală, Zakrya ar fi contestat imediat succesiunea.
Asta nu era nevoie să se întâmple.
Un zâmbet rece i-a atins buzele.
După moartea regelui, tatăl său, tronul avea să-i aparțină.
De multă vreme a hotărât să-l lovească primul pe Zakrya, iar Najima şi-a dat tacit acordul.
Nu avea nici afecțiune, nici milă pentru propriul tată.
Probabil că s-ar fi bucurat să-l vadă căzând.
Pierduse firul gândurilor când a simțit privirea mai atentă a lui Steward.
Și-a dat seama că nici medicul nu-l credea.
Totuși, Steward nu avea cum să bănuiască pierderea memoriei. Cel mai probabil făcea doar presupuneri fără temei.
Oricât de priceput era, niciun medic nu putea readuce amintirile pierdute.
Așa că nu conta.
Vorbele bine meșteșugite ale lui Steward l-au convins o dată, dar mulți oameni știau să vorbească mai bine decât știau să-și facă meseria.
Asgail deja se gândea când să-l dea afară din palat.
Pe el și pe asistent.
Chiar atunci, Steward a vorbit cu ezitare:
— Alteța Voastră, aș putea să vă rog să-mi permiteți să plec mai devreme? Aș vrea să-mi conduc asistentul în afara palatului...
Asgail, care stătea ușor rezemat într-o parte, s-a îndreptat.
Steward s-a grăbit să explice:
— Aștept un mesaj. Mă gândeam să trec pe la reședința mea, ca să văd dacă a venit vreo scrisoare sau dacă m-a căutat cineva din țara mea. Și mai trebuie să aduc câteva lucruri...
Asgail și-a dat seama că l-a judecat greșit pe Steward.
Până atunci, medicul era destul de abil când încerca să ascundă ceva. Acum însă se încurca într-o minciună atât de slabă, încât devenea aproape penibilă.
Oare s-a relaxat prea mult?
Sau Asgail l-a supraestimat de la început?
Oricum era, Steward l-a enervat.
Putea pur și simplu să le poruncească amândurora să plece.
Și totuși, o neliniște încăpățânată nu-i dădea pace.
Era nevoie să afle motivul.
Chiar și ca regent, nu-și putea permite să ia decizii pripite.
Dar de ce i se părea atât de greșit?
Atunci Steward a continuat pe un ton exagerat de umil:
— Asistentul meu nu prea are ce face aici. Ar fi în regulă să-l condus înapoi, Alteța Voastră?
"Asistentul meu."
În clipa aceea, Asgail a înțeles ce îl enerva.
Steward vorbea de parcă ceva ce îi aparținea lui Asgail era al lui.
Senzația era absurdă.
Și totuși, nu putea s-o nege.
Era nevoie să fie din cauza durerii de cap.
Sau poate feromonii îi tulburau mintea.
Era nevoie să îndepărteze cauza.
— Foarte bine. Fă cum vrei.
— Vă mulțumesc, Alteța Voastră!
Steward a exclamat ușurat.
Iar asta l-a enervat și mai tare pe Asgail, dar nu-și mai putea retrage cuvintele.
Așa cum s-a așteptat, după câteva teste care nu au dus nicăieri, Steward s-a grăbit să se întoarcă la laborator.
Asgail a regretat că nu le-a poruncit pur și simplu amândurora să părăsească palatul, dar medicul a dispărut deja.
A oftat enervat.
S-a auzit o bătaie în ușă, iar Daiyv a intrat în infirmerie.
— Alteța Voastră, Shepherd Pharmaceuticals a trimis prototipurile.
Cu o expresie încordată, Daiyv i-a arătat o cutie mică.
Telefonul lui Asgail a scos un sunet.
A privit mesajul și s-a oprit.
"Alteța Voastră, în legătură cu prototipul vitaminei dezvoltate recent..."
A parcurs mesajul în grabă, apoi l-a recitit cu mai multă atenție.
Știa deja ce trebuia să conțină, dar un detaliu nu era cum s-a așteptat.
"Cum nu pot veni personal, vi-l trimit prin curier. Sper să ne întâlnim în curând. Vă rog să-mi iertați îndrăzneala."
Mesajul lui Hayden era imprevizibil de politicos.
Probabil era redactat de un secretar care nu știa nimic despre adevăratul scop al pachetului.
— Deci Hayden nu vine personal?
Asgail a întrebat fără să-și ridice ochii din telefon.
— Nu, Alteța Voastră.
Daiyv s-a înclinat ușor, de parcă era vina lui.
Era o reacție firească într-un regat în care regele era considerat divin, iar prințul moștenitor îi urma.
În calitate de regent, Asgail era, practic, tratat ca o divinitate pe pământ.
Teama respectuoasă a lui Daiyv îl amuza.
"Ce înseamnă, de fapt, toată această divinitate?"
Doar o poveste inventată de familia regală ca să-și păstreze autoritatea.
Dacă regele era cu adevărat divin, de ce se îmbolnăvea și murea?
Singurul lor avantaj real era rezistența la otrăvuri și medicamente.
Nici măcar asta nu-i determina să fie invincibili.
Se îmbolnăveau doar mai rar.
Și, la fel ca toți ceilalți, mureau.
— Alteța Voastră?
Daiyv l-a strigat încet.
Asgail i-a poruncit să trimită cutia în încăperile lui.
Înainte să-i dea substanța regelui, trebuia s-o testeze pe el însuși.
Dacă renumita rezistență a familiei regale determina ca medicamentul să fie inutil, toți anii de muncă erau irosiți.
Exista o singură cale de a-i verifica efectul.
Era nevoie să fie testat pe cineva cu aceeași constituție.
Apoi Asgail a anunțat că avea să organizeze o ceremonie de rugăciune pentru însănătoșirea grabnică a regelui.