Steward a rămas tăcut multă vreme. Nu era reacția de care m-am temut, așa că am așteptat liniștit să vorbească. Chiar dacă nu-i puteam vedea ochii, știam foarte bine ce expresie avea: una de neîncredere totală.
— Acum...
După o pauză lungă, a rostit în sfârșit un singur cuvânt, apoi a tăcut din nou. Părea că își alege cu grijă următoarele cuvinte, așa că nu l-am grăbit. A scos un sunet slab, aproape plângăcios, înainte să întrebe:
— Am auzit eu greșit?
— Ai auzit bine, Steward. Mă întorc la palat ca să-l ucid pe rege.
Am repetat intenția rar și răspicat. Steward a oftat neîncrezător.
— Cu ochii în starea asta, ce crezi că poți face?
Tonul lui era ironic, dar atât de firesc, încât nu m-am simțit ofensat.
— Medicul a spus că, după operație, chiar dacă vederea nu va fi perfectă, voi putea vedea suficient de bine.
— Yohan!
Mi-a rostit numele dur, apoi a inspirat de parcă i s-au golit plămânii. A continuat repede, aproape certându-mă:
— Nu e suficient doar să vezi. Cum ai de gând să-l omori pe rege? Știi bine că nicio substanță nu are efect asupra unui Alfa Extrem. Iar cu puțina pulbere care ne-a rămas, nu ai cum să-l ucizi. La ce te gândești?
— Metoda aceea a eșuat... din cauza mea.
Vocea m-a trădat și era mai slabă decât doream. Mi-am înclinat capul într-o parte. Totul a mers prost din cauza mea. Era nevoie să îndrept lucrurile.
— Yohan.
Tonul lui s-a îmblânzit.
— Totul a rămas în trecut. Prințul moștenitor nu te învinovățește, aşa e? Dar dacă ceva merge prost și ajungi ostatic, n-ai face decât să devii o povară pentru el.
Ultimele cuvinte le-a rostit cu duritate. Desigur că m-am gândit deja la asta.
— Am un plan și pentru situația asta.
— Nu cumva ai de gând să mori, Yohan?
Tonul lui dur m-a determinat să dau imediat din cap.
— Nu. Nici vorbă. Nu voi muri.
Mi-am dus o mână la abdomen.
"Copilul nostru este aici. Trebuie să trăiesc."
— Steward, știu că îți faci griji, dar asta va fi ultima dată. N-o să uit niciodată tot ce ai făcut pentru mine, așa că...
— Nu-mi datorezi nimic. Nu despre asta este vorba.
A oftat din nou și și-a trecut mâna prin păr. În cele din urmă, a cedat.
— Bine. Spune-mi planul. Ce ai de gând să faci?
— Mulțumesc, Steward...
Am spus-o recunoscător, iar el mi-a răspuns morocănos:
— N-am spus că te ajut. Doar te ascult.
Putea să spună ce dorea. Știam că, până la urmă, avea să mă ajute.
— E nevoie doar să mă duci la palat, Steward. După ce termin, mă întorc imediat.
— Despre asta vorbim mai târziu. Cum ai de gând s-o faci?
Părea nerăbdător. Am inspirat adânc înainte să răspund:
— O să-i declanșez rutul regelui.
— Cum?
Suspiciunea îi încărca vocea. M-am străduit să rămân calm.
— Cu feromoni. Se poate. Până la urmă, prințului moștenitor i-am declanșat rutul de două ori.
— Și îl pui la socoteală și pe cel în care era prins de căldurile tale?
Vocea lui a devenit serioasă. Nu mă ironiza și nu mă certa. Încerca doar să mă înțeleagă. I-am fost recunoscător pentru asta și am continuat:
— Dacă îl numărăm și pe acela, sunt trei. Și eu m-am îndoit mereu, dar...
Am tras aer adânc în piept și, în cele din urmă, am mărturisit:
— Pot s-o fac. Este posibil... dacă mă ajuți, Steward.
— Uiți ceva important.
M-a întrerupt, iar eu am tăcut imediat. Tonul lui a devenit mai apăsat.
— Ca planul tău să funcționeze, mai întâi trebuie să se confirme că ești un Omega Extrem. Și trebuie să-ți poți controla feromonii după voie.
— Așa este.
Am încuviințat, înghițind în sec. El a continuat:
— Înainte nu puteai elibera deloc feromoni. Acum se simte un miros, dar e slab. Chiar și un Omega banal ar avea un miros mai puternic decât al tău, Yohan. Cum ai putea să reușești?
— Pot, pentru că deja îi controlez.
După ce am spus asta, am inspirat adânc și mi-am relaxat trupul. În aceeași clipă, un parfum puternic de feromoni a umplut camera.
Steward a tăcut din nou. Eu am continuat să vorbesc, eliberând în continuare feromoni.
— Exersez de când am aflat că urma să te văd din nou. Încă nu îi controlez perfect, dar dacă exersez în perioada de recuperare după operația la ochi, voi reuși.
— Yohan, stai. Oprește-te. Ajunge!
A tras aer brusc și l-am simțit ridicându-se. Apoi am auzit pașii cizmelor lui și, imediat după, fereastra s-a deschis, lăsând să intre un curent rece. Am așteptat să-și revină și am redus treptat feromonii până când au dispărut complet. Am răsuflat ușurat, iar Steward a spus:
— Cu o asemenea cantitate de feromoni, e clar că nu ești un Omega banal.
Vocea lui se auzea înfundat, de parcă își ținea nasul.
— Va trebui să fac niște analize, dar te cred. Prințul moștenitor a intrat în rut de trei ori... acum are sens.
A tăcut din nou, punându-și gândurile în ordine. Am așteptat.
— Bine, Yohan. O să cooperez.
În sfârșit a luat o hotărâre. Eram pe punctul să-i mulțumesc din nou, dar a vorbit înaintea mea.
— Dar am niște condiții. Este periculos, iar de data asta o să-mi rămâi dator.
— Desigur, Steward. Fac orice îmi ceri.
Am acceptat fără ezitare. După o scurtă pauză, a spus:
— În America, vei trăi ca un Omega banal. Dacă se află adevărul, ar fi mult prea periculos.
— Bine.
Am încuviințat din nou. Mi-a mai dat câteva avertismente, apoi și-a spus condițiile, iar eu le-am acceptat fără să stau pe gânduri.
— Dacă te ajută în cercetare, o fac. Mă bucur că pot să-ți întorc măcar puțin din ajutor.
Am zâmbit larg, iar el a mormăit stânjenit:
— Puteai măcar să te prefaci că stai puțin pe gânduri...
Am dat hotărât din cap.
— Am încredere în tine, Steward. Dacă pot să te ajut, asta îmi doresc.
— Bine.
Nu părea deloc încântat. S-a apropiat, mi-a prins mâna și a strâns-o încet, de parcă tocmai am încheiat o înțelegere, apoi mi-a dat drumul.
— Atunci avem o înțelegere. De acum, fără mulțumiri și fără scuze.
— Da.
Mi-am înghițit următorul "mulțumesc" și m-am mulțumit să dau din cap. Steward a schimbat subiectul.
— Avem multe de pregătit. Dacă ai nevoie de ceva, spune-mi. Mai întâi e nevoie să scăpăm de supravegherea gărzilor înainte să plecăm spre palat. O să mă gândesc cum facem.
— Da, Steward. Te rog.
— Dar...
S-a oprit o clipă, apoi a întrebat:
— Dacă te-aș fi refuzat, ce ai fi făcut? N-ai fi renunțat, aşa e?
— L-aș fi rugat pe H.
— Ah...
A scos un sunet ciudat, apoi a oftat adânc.
— Bine ai făcut că ai venit la mine, Yohan. Rezultatul ar fi fost același, dar... avionul alături de care vom pleca este avionul privat al domnului Shepherd. Probabil că acum este cu prințul moștenitor. Au făcut o înțelegere, iar până nu aflu exact ce au stabilit și nu negociez cu el, nu putem pleca. Sper doar să se rezolve repede. Nu-mi surâde deloc ideea să rămân într-o țară în care ar putea izbucni un război civil...
Și-a lăsat propoziția neterminată și a schimbat subiectul.
— Bine. Odihnește-te devreme în seara asta. Operația se apropie... Eu o să cercetez zona și o să pun la punct cum plecăm de aici.
— Te rog, Steward.
— Bine.
Steward a acceptat fără alte obiecții, și-a luat rămas-bun și a plecat. Rămas singur, mi-am lăsat în sfârșit umerii să cadă și mi-am trecut palma peste piept.
"Îl pot vedea din nou."
"Câte ore mai sunt până la operație? Medicul a spus că va trebui să port bandajele câteva zile. După ce mă refac, trebuie să plec imediat. Trebuie să împiedic războiul cu orice preț..."
Am adormit cu gândurile acelea în minte. Timpul a trecut liniștit până în ziua operației, când am intrat în sala de operație.
Zilele au trecut sub vânturile uscate ale deșertului și soarele arzător, până când, în sfârșit, s-au împlinit două săptămâni. Atunci mi-au scos bandajele. În noaptea aceea, Steward și cu mine am ieșit pe ascuns din spital, exact cum am plănuit.