— Yohan!
— Steward!
M-am întors spre vocea lui și mi-am deschis larg brațele, iar Steward m-a strâns imediat într-o îmbrățișare. L-am îmbrățișat și eu și am răsuflat ușurat.
— Mulțumesc că ai venit, Steward.
Am ridicat capul din brațele lui și am zâmbit larg, iar Steward mi-a răspuns cu un râs în glas.
— Era cât pe ce să nu ne mai întâlnim. Tocmai mă pregăteam să mă întorc în America.
— Ar fi fost un dezastru.
Mi-am dus o mână la piept, iar Steward mi-a netezit ușor părul, apoi mi-a dat drumul. Am făcut un pas înapoi și m-am adresat șefului securității, care probabil era prin apropiere.
— Ăă... ne-ați putea lăsa puțin singuri? Aș vrea să vorbesc cu Steward.
Pentru o clipă m-am întrebat dacă avea să mă asculte. Dar șeful securității mi-a răspuns fără să ezite.
— Desigur, Alteță. Chemați-mă dacă aveți nevoie de ceva. Voi aștepta afară.
Apoi a ieșit din cameră. După ce ușa s-a închis, au urmat câteva clipe de liniște înainte să întreb:
— Suntem doar noi doi?
— Da.
Abia după confirmarea lui Steward m-am relaxat. M-a condus până la un scaun, apoi l-am simțit așezându-se în apropiere.
— Mă bucur că eşti bine, Yohan. Mi-am făcut griji pentru tine.
— Mulțumesc. Îmi pare rău că te-am determinat să-ți faci griji.
Nici n-am apucat să termin, că Steward a glumit:
— Serios, încearcă să nu mai faci lucruri periculoase.
A râs, iar eu n-am reușit decât să schițez o grimasă, ruşinat. Ca să schimb repede subiectul înainte să i se pară ceva ciudat, am continuat:
— În fine, nu ți-e foame? Ce-ar fi să continuăm discuția în timp ce mâncăm?
Poate şi-a dat seama că mă pregăteam să-i spun ceva important. Poate a bănuit asta încă din clipa în care i-am cerut să ne întâlnim. Din fericire, s-a mulțumit să încuviințeze.
— Ai dreptate. Nu putem să te lăsăm să mori de foame. Să le cer gărzilor să ne aducă ceva de mâncare?
— Nu, mă ocup eu.
Înainte să se poată ridica, am apăsat butonul de chemare. La scurt timp, ușa s-a deschis și a intrat șeful securității.
— Da, Alteță? L-ați găsit?
M-am întors spre vocea lui și am spus:
— Ați putea pregăti ceva de mâncare pentru mine și Steward?
— Desigur. Mai doriți ceva?
— Vă spun dacă îmi mai vine ceva în minte. Mulțumesc.
Șeful securității a încuviințat fără alt cuvânt și a plecat. Rămas singur cu Steward, am expirat și am zâmbit strâmb.
— Mă emoționez de fiecare dată când trebuie să cer ceva. Tot timpul mă tem că o să fiu refuzat.
— N-o să se întâmple.
Steward a protestat teatral.
— Nimeni nu refuză o cerere venită din partea consortului prințului moștenitor, decât dacă prințul moștenitor însuși a poruncit altceva. Ai mai multă încredere în tine, Yohan.
M-a bătut ușor pe dosul palmei, ca să mă încurajeze, apoi și-a dat seama de ceva.
— N-ar trebui să mă port atât de familiar cu tine.
— Nu, te rog, Steward.
M-am grăbit să-l opresc înainte să se poată îndepărta.
— Poartă-te cu mine ca până acum. Așa îmi place mult mai mult.
Oricum, nu aveam să mai fiu mult timp consortul prințului moștenitor.
Am adăugat încet, apoi i-am zâmbit.
— Suntem prieteni, până la urmă. Aşa e?
După o scurtă pauză, Steward mi-a răspuns cu glas călduros:
— Da, prieteni.
Am răsuflat ușurat și i-am spus sincer:
— Îți mulțumesc mult că ai venit, Steward.
— Cum să nu vin dacă m-ai chemat? Din fericire, s-a potrivit perfect și momentul.
Apoi tonul lui Steward a devenit mai serios.
— Ce s-a întâmplat cu planul tău de a merge la palat? Întâlnirea cu prințul moștenitor te-a determinat să te răzgândești? Asta e?
— Steward.
Părea să spere că urma să răspund da. Din păcate, nu era așa.
— Doar l-am amânat pentru moment. După cum vezi, în situația asta...
— Yohan.
Steward era pe punctul să mai spună ceva când s-a auzit o bătaie în ușă și am tăcut amândoi. Ușa s-a deschis, iar în cameră au intrat mai multe persoane. Aroma plăcută a mâncării s-a răspândit în jur. Cina era gata. După câteva clipe de pași și clinchet de veselă, mirosul ne-a stârnit pofta de mâncare.
— Mă retrag, Alteță.
După ce șeful securității și-a luat rămas-bun cu respect, agitația s-a potolit și camera a redevenit liniștită.
— Au plecat toți, Yohan, a spus Steward.
— Hai să continuăm discuția la cină.
— Da, Steward.
Am încuviințat și l-am îndemnat să mănânce. Când i-am pomenit de operație, nu a părut surprins, de parcă a auzit deja.
— Ar trebui s-o faci cât mai repede, așa că cel mai bine este să te operezi aici. Cum au ieșit analizele? Medicul ți-a spus ceva?
Nu mi-au spus nimic. După încă nişte vorbe, nu am mai știut ce să adaug. Steward, care m-a ascultat în liniște, a întrebat:
— Deci operația ar fi poimâine? Mâine îți confirmă exact?
— Da.
I-am răspuns din nou la fel. Steward a oftat încet și m-a atins ușor pe braț.
— E bine. Nu pare să fie o intervenție dificilă, așa că încearcă să nu-ți faci prea multe griji. Sunt și eu aici, până la urmă.
— Da, știu.
Am zâmbit.
— Am încredere în tine, Steward.
Am profitat de moment ca să-i mulțumesc din nou, de data asta din toată inima.
— Mulțumesc că ai venit, Steward. Nu era nevoie să rămâi...
— Cum să nu rămân? Când mă hotărăsc să duc ceva până la capăt, fac tot ce pot ca să termin.
Am auzit clinchetul ceștii când Steward și-a turnat ceai. Am așteptat momentul potrivit să vorbesc. După o scurtă pauză, el a spus:
— Bun. Acum să ajungem la motivul pentru care m-ai chemat. Ai nevoie să fac ceva? Sau vrei să-mi ceri o favoare?
A venit momentul. Am tras aer adânc în piept și am expirat încet înainte să răspund:
— Vreau să te rog ceva.
— Spune.
Steward putea să mă refuze. Pentru una dintre rugăminți aveam un plan de rezervă. Cât despre cealaltă, la nevoie mă puteam descurca singur.
— Oferta pe care mi-ai făcut-o mai demult mai este valabilă?
La întrebarea mea prudentă, a tăcut o clipă. Părea să încerce să-și amintească la ce m-am referit, așa că am adăugat:
— Oferta de a mă lua cu tine în America.
— O!
Steward a exclamat surprins, de parcă nu s-a așteptat deloc.
— Te referi să mergi în America? Împreună cu mine?
Vocea i-a urcat de înflăcărare, exact cum m-am așteptat. Am încuviințat timid.
— Da... dacă oferta mai este valabilă...
Încrederea mi s-a risipit, iar vocea mi s-a stins treptat. Oare era nevoie să trec la planul de rezervă? Dar Steward, încă plin de fericire, a spus:
— Desigur că mai este valabilă, Yohan. Foarte bine ai făcut. E o idee excelentă! Da, plecăm împreună. Și nu ne mai întoarcem în țara asta groaznică. America e minunată. O să vezi când ajungi acolo. Te ajut să te obișnuiești, indiferent cât durează, așa că nu-ți face griji...
Steward aproape că deborda de încântare. M-am simțit ruşinat și am simțit cum îmi ia foc fața.
— Mulțumesc, Steward. Iar îți dau atâtea bătăi de cap...
Nici n-am apucat să-mi cer scuze și să-i mulțumesc, că m-a întrerupt.
— Nici să nu te gândești. Serios, nu-ți face griji. Ah, ce ușurat sunt. Mă apăsa tare gândul plecării.
A expirat adânc, apoi a întrebat pe un ton mult mai calm:
— Deci, dacă te-ai hotărât să pleci cu mine, înseamnă că ți-ai lămurit și sentimentele?
Părea să-mi lase totuși o portiță, în caz că doream să mă răzgândesc. I-am răspuns ferm:
— Da. M-am hotărât.
La auzul răspunsului, Steward m-a strâns scurt de brațe, apoi mi-a dat drumul.
— Atunci, dacă după operație ai nevoie de aproximativ două săptămâni ca să te refaci, plecăm imediat după aceea. Cel mai bine ar fi să plecăm în timpul Ramadanului.
Amândoi știam ce urma. Desigur, până atunci urma să închei tot ce mai aveam de făcut.
— Așa facem, Steward.
Am tras aer adânc în piept și am continuat:
— Dar înainte de asta, ai putea să mă duci la palat?
Aerul parcă a încremenit pe loc. Imaginându-mi expresia lui, am continuat:
— Vreau să-l văd pe Rikal și, dacă se poate... vreau să-l iau cu mine. Aș vrea să-i văd și familia... Ar fi prea greu?
— Nu e ușor să duci un animal în altă țară, Yohan.
Steward a răspuns serios.
— Deocamdată, hai să folosim timpul ăsta ca să aflăm ce proceduri sunt necesare. Prințul moștenitor se va ocupa de acte. Ăsta e singurul motiv pentru care vrei să mergi la palat?
Îndoiala din vocea lui era limpede, de parcă mă întreba dacă încă nu am renunțat.
— Nu ai cum să-l convingi pe rege, Yohan. Iar cuvântul unui Omega căsătorit cu prințul moștenitor nu va avea nicio greutate pentru el.
— Știu. Nici nu am de gând să încerc să-l conving.
Am simțit cum vârfurile degetelor s-au răcit și mi-am deschis gura. Vocea era tremurată și încordată.
— Am de gând să-l ucid pe rege.