Bliss a plecat acasă.
După ce a încheiat convorbirea cu mama lui, Cassian a închis telefonul și şi-a privit din nou reflexia în oglindă. Multă vreme a rămas nemișcat. Sau poate era mai corect spus că nu se putea mișca. La urma urmei, chipul care îl privea din oglindă îi era cunoscut și, în același timp, cu totul diferit de cel pe care l-a cunoscut mai bine de douăzeci de ani.
Ochi mov.
Cassian a închis încet ochii, apoi i-a deschis din nou. Nimic nu s-a schimbat.
Deodată, un miros necunoscut i-a atins nasul. Să fi fost feromoni? Îi venea greu să creadă, însă Cassian era singur în baie. Nu avea de ales decât să accepte că străinul din oglindă era chiar el și că mirosul necunoscut venea din propriul trup. Chiar dacă nimic din toate astea nu părea real.
Dar nu avea timp să se lase copleșit de confuzie. Un alt val puternic de somnolență l-a lovit. Cassian s-a întors clătinându-se în pat și a adormit imediat, de parcă și-ar fi pierdut cunoștința.
După mai multe episoade în care adormea și se trezea, ochii i-au revenit în cele din urmă la culoarea lor firească, iar mirosul de feromoni a dispărut și el. Schimbările trupului său însă au rămas.
A mai crescut dintr-odată zece centimetri, deși a crezut că a ajuns deja la înălțimea maximă, iar rezistența fizică i-a crescut spectaculos. Putea călări o zi întreagă fără să obosească și, oricât de mult s-ar fi forțat sau oricât de dure erau condițiile în care se afla, nu răcea nici măcar o dată. Putea bea toată noaptea fără să se îmbete și putea rămâne treaz zile întregi ca să învețe pentru examene fără să simtă oboseala.
Era aproape ca și cum trupul lui a trecut printr-o etapă cu totul nouă de evoluție.
Iar prețul era reprezentat de dureri de cap cumplite și insomnie.
De undeva se auzea ciripitul păsărilor, vestind sosirea dimineții.
Cassian a gemut mulțumit și s-a mișcat în pat, apoi a încremenit. Simțea o greutate cunoscută sprijinită pe partea interioară a brațului. Desigur, știa deja ce era. A deschis ochii cu un zâmbet slab și, așa cum s-a așteptat, priveliștea din fața lui era exact cea pe care și-a imaginat-o.
Bliss sforăia liniștit, cuibărit în brațele lui Cassian. Priveliștea iubitului său, care probabil şi-a petrecut toată noaptea dormind cu capul pe brațul lui, i-a smuls un zâmbet neputincios. Nu mai existau durerile de cap chinuitoare. Nici insomnia. Nu cât timp Bliss era lângă el.
După ce îi privi o vreme chipul adormit, Cassian a început să devină neliniștit. În cele din urmă, incapabil să se abțină, s-a apropiat și i-a șoptit la ureche:
— Bliss, trezește-te.
Singurul răspuns era sforăitul.
Cassian a simțit dintr-odată nevoia să-l necăjească. A ridicat o mână și i-a ciupit încet nasul mic.
Camera a amuțit brusc.
Sforăitul s-a oprit, dar liniștea nu a ținut mult.
Bliss şi-a smucit capul înapoi cu un pufnit puternic. Şi-a strâmbat fața și a scrâșnit furios din dinți, apoi, o clipă mai târziu, s-a cufundat din nou într-un somn adânc.
Cassian nu s-a putut abține să nu râdă încet.
Dorea să-și ia timpul necesar ca să-i admire chipul adormit, dar s-a dovedit mai greu decât părea. Erau pur și simplu prea multe lucruri care îi atrăgeau atenția: obrajii rotunzi și adorabili, buzele roșii ușor întredeschise, nasul mic și gâtul lung și subțire.
În cele din urmă, nu s-a putut abține să nu-l sărute.
I-a acoperit obrajii, buzele, nasul și bărbia cu sărutări zgomotoase, până când sprâncenele lui Bliss s-au încruntat din nou.
— Oprește-te.
Protestul a venit cu o voce somnoroasă și plângăcioasă, dar Cassian nu i-a dat atenție și a continuat să-l sărute.
— Am spus să te oprești.
De data asta, refuzul lui Bliss era ceva mai clar. Şi-a fluturat brațele și s-a rostogolit, întorcându-i spatele lui Cassian.
Dar Cassian nu avea de gând să renunțe atât de ușor.
Şi-a petrecut un braț în jurul taliei lui Bliss, pe la spate, și a început să-i sărute iar și iar ceafa, spatele capului și umerii.
În cele din urmă, puțina răbdare pe care o mai avea Bliss s-a epuizat complet.
— Hai, termină!
S-a întors brusc, enervat, iar Cassian a profitat de ocazie și şi-a lipit buzele de ale lui.
În locul protestului pe care Bliss s-a pregătit să-l rostească, dintre buzele lor scăpă un sunet moale și umed. Nu după mult timp, Bliss şi-a închis ochii și a început să răspundă cu aceeași nerăbdare la sărut.
Era atât de adorabil, încât Cassian nu s-a putut abține să nu-l strângă tare în brațe.
Bliss a scâncit de durere.
Abia atunci Cassian a tresărit și şi-a slăbit îmbrățișarea, fără însă să-i dea drumul cu totul. Ținându-i lejer în brațe trupul cald, încă îmbujorat de somn, l-a mai sărutat o dată, cu blândețe.
"Ce dimineață perfectă."
─ ▫ ─
— Nu e suficient.
Penelope, care tocmai așeza ceainicul pe masă, s-a întors surprinsă spre Bliss când i-a auzit declarația. Cassian, care își bea ceaiul, s-a oprit și el la jumătatea gestului și l-a privit.
Deși două perechi de ochi erau ațintite asupra lui, Bliss nu părea deloc tulburat. Dimpotrivă, nemulțumirea lui părea să crească, iar obrajii i s-au umflat și mai tare.
Cassian a coborât încet ceașca pe care tocmai o ducea la buze.
— Ce nu e suficient?
La întrebarea calmă, Penelope şi-a mutat neliniștită privirea de la unul la celălalt, neștiind ce să facă.
"Oare ar trebui să se oprească din servirea micului dejun și să-i lase singuri, ca să poată avea o discuție serioasă?"
În timp ce Penelope încerca să citească atmosfera, Bliss a răspuns fără să-i acorde nici cea mai mică atenție.
— Nu e suficient. Nici pe departe.
Răspunsul nu a lămurit deloc misterul, iar sprâncenele lui Cassian s-au încruntat încet.
— Ce anume nu e suficient?
Bliss l-a privit drept în ochi și, în sfârșit, i-a răspuns.
— N-am făcut nimic ca să ne pregătim pentru bebeluși.
Cassian a tăcut, cu o expresie gravă, și s-a gândit.
Erau munții de cadouri trimiși de Duce și Ducesă, cantitățile uriașe de lucruri trimise de familia Miller și toate celelalte obiecte pe care el și Bliss le-au cumpărat singuri.
După ce a trecut în minte prin toate, unul câte unul, Cassian a vorbit încet.
— Trebuie să mai fie ceva ce n-am cumpărat încă.
Din punctul lui de vedere, au cumpărat deja atât de multe pentru copii, încât aproape că ar fi putut cumpăra un oraș întreg. Dar dacă Bliss spunea că lipsea ceva, atunci lipsea ceva.
— Bine. Mergem la cumpărături după-amiază.
A crezut că asta a rezolvat problema.
Nu se putea înșela mai tare.
Obrajii lui Bliss s-au umflat din nou și, în cele din urmă, de parcă nu mai suporta enervarea, a izbucnit indignat:
— Nu despre asta vorbesc! Nu la asta mă refer! Nu suntem pregătiți!
Ochii lui Cassian s-au mărit când a înțeles dintr-odată. Apoi a ridicat o mână.
La semnul tăcut prin care i se cerea să plece, Penelope s-a retras imediat.
După ce ușa s-a închis și au rămas singuri, Cassian a vorbit.
— Bine, Bliss. Spune-mi ce vrei să spui. Ce mai e nevoie să facem?
Vocea îi era și mai joasă și mai calmă decât de obicei.
Abia după ce s-a convins că şi Cassian i-a luat în serios îngrijorarea, ochii lui Bliss s-au luminat.
Era ceva la care s-a gândit iar și iar în ultimele zile.
— E nevoie să exersăm să fim Tata și Tati.
La început, Cassian nu a înțeles ce dorea să spună.
Au trecut câteva secunde de tăcere, apoi una dintre sprâncene i s-a ridicat încet.
— Să exersăm?
— Aşa e!
Bliss a dat hotărât din cap.
— Dacă vrem să fim părinți buni, trebuie să exersăm. Niciunul dintre noi nu are experiență, până la urmă.
A ajuns până acolo, apoi a părut brusc alarmat, iar ochii i s-au mărit.
— Nu-mi spune că tu…
— Nu-ți face griji. N-am copii secreți, Bliss.
Până atunci, Cassian a devenit destul de priceput la a-i citi gândurile lui Bliss. L-a întrerupt calm înainte ca acesta să-și termine întrebarea.
Bliss a oftat ușurat și şi-a bătut pieptul cu palma.
"Bun. Problema asta era rezolvată."
S-a întors spre Cassian cu o expresie hotărâtă.
— Trebuie să exersăm.
Cassian şi-a împreunat degetele, şi-a așezat comod mâinile peste abdomen și s-a lăsat pe spate în scaun.
— Bine. Cum?
La întrebarea liniștită, gura lui Bliss s-a întins într-un zâmbet larg.
Expresia șireată, aproape diabolică de pe chipul lui l-a determinat pe Cassian să ezite o clipă.
— M-am gândit deja la tot.