De la chimie lipsă la tenis și blesteme: trei BL-uri, trei verdicte

Dreea October 12, 2026
160 vizualizări

Summertime: când un început promițător nu este suficient

Summertime a fost primul proiect pe care l-am terminat de tradus și, din păcate, și prima dezamăgire dintre cele trei.

Este o producție coreeană de zece episoade, scurtă și ușor de urmărit, construită în jurul lui Yeo Eun Ho și Cha Do Hyeon, doi prieteni din copilărie care se cunosc de 19 ani.

Eun Ho crede că îl cunoaște foarte bine pe Do Hyeon, inclusiv faptul că imaginea lui de elev perfect este doar o mască. Ceea ce nu știe, însă, este că prietenul său ascunde de ani întregi o pasiune obsesivă pentru el. Do Hyeon a reușit să-și țină sentimentele ascunse și să se apropie treptat de Eun Ho, până când apariția unui nou elev, Kwon Yi Hyeon, îi dă planurile peste cap.

Din acel moment, lucrurile devin mai complicate, iar Do Hyeon trebuie să găsească o modalitate de a-l păstra pe Eun Ho aproape.

Premisa mi s-a părut interesantă, mai ales datorită sentimentelor obsesive ale lui Do Hyeon și a relației construite de-a lungul celor 19 ani de prietenie. Aveam toate motivele să mă aștept la o poveste intensă, care să exploateze foarte bine tensiunea dintre cei doi.

Din păcate, pentru mine, execuția nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Actorii și chimia care nu m-au convins

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care m-a deranjat cel mai mult, acela ar fi legat de protagoniști.

Nu mă refer la aspectul fizic al actorilor, ci la interpretările lor. Am simțit, în anumite momente, că nu erau suficient de pregătiți pentru un proiect care se baza atât de mult pe emoțiile și dinamica dintre personaje.

Mi-aș fi dorit mai multă naturalețe, mai multă tensiune și, mai ales, să simt că între cei doi există ceva care depășește simpla prietenie. Am sperat până la ultimul episod că voi vedea o schimbare, un moment care să mă facă să înțeleg de ce această poveste merita spusă.

Nu s-a întâmplat.

Știu că părerile despre serial sunt împărțite și că există spectatori care l-au apreciat mult mai mult decât mine. Este absolut firesc. Însă, pentru mine, chimia dintre personaje a fost un element esențial care nu a funcționat așa cum ar fi trebuit.

Iar finalul a fost cireașa de pe tort

Dacă primele opt episoade m-au făcut să am rezerve, ultimele două mi-au confirmat dezamăgirea.

Am sperat că episoadele 9 și 10 vor aduce ceva care să schimbe complet perspectiva asupra poveștii. Voiam un final care să lege lucrurile, să-mi ofere răspunsuri și să mă facă să spun că, în ciuda problemelor de pe parcurs, serialul a reușit să livreze ceva memorabil.

În schimb, am rămas cu întrebări.

Finalul mi s-a părut confuz și, ca să înțeleg mai bine anumite lucruri, am simțit nevoia să mă întorc la primul episod. Iar pentru un serial de numai zece episoade, cred că acest lucru spune destul de multe.

De ce au ales să încheie povestea în felul acesta? Ce au vrut să transmită? Au existat detalii pe care le-am ratat sau pur și simplu anumite lucruri nu au fost dezvoltate suficient?

Nu am un răspuns clar.

În concluzie, Summertime a avut o premisă bună, un început promițător și suficiente motive pentru a-mi stârni interesul. Din păcate, pentru mine, nici sinopsisul, nici așteptările pe care le aveam nu au putut compensa lipsa de chimie dintre protagoniști și un final care nu m-a convins.

Un serial ușor de urmărit, dar pe care îl voi ține minte mai degrabă pentru dezamăgirea pe care mi-a provocat-o decât pentru povestea în sine.

Match Point: dovada că am o slăbiciune pentru serialele sportive

Dacă tot am început cu o dezamăgire, hai să vorbim și despre serialul care mi-a oferit exact experiența pe care o căutam.

Al doilea proiect pe care l-am terminat de tradus a fost Match Point, o producție GMMTV care mi-a plăcut considerabil mai mult decât mă așteptam.

Dar, înainte să vorbim despre serial, trebuie să ne întoarcem puțin în trecut.

MeenPing și o despărțire pe care am văzut-o venind.

În aprilie 2025, MChoice a anunțat că Ping va părăsi compania, punând astfel capăt perechii MeenPing.

Și trebuie să fiu sinceră cu voi: eu am văzut această despărțire venind de ceva timp.

Din două motive.

Primul ține de Meen. Cei doi au avut împreună trei proiecte, iar dintre ele, The Rebound a fost probabil cel care mi-a atras cel mai mult atenția, inclusiv pentru că era un serial sportiv. Însă tocmai acolo am început să mă gândesc că direcțiile lor profesionale nu se mai potriveau atât de bine.

Meen este jucător profesionist de baschet, iar în ultimul timp s-a concentrat foarte mult pe cariera sa sportivă. M-am bucurat să-l văd dedicându-se acestui drum și cred că The Rebound a fost un proiect în care această dedicare s-a simțit.

L-am apreciat și pe Ping pentru efortul depus. Nu era un jucător profesionist de baschet, dar a trebuit să intre într-un rol care presupunea tocmai acest lucru și să se ridice, pe cât posibil, la nivelul partenerului său de ecran.

Și nu cred că efortul lui a trecut neobservat.

În același timp, Ping părea să-și dorească să continue pe drumul actoriei. L-am văzut dansând, realizând coveruri și explorând diferite direcții, dar am avut mereu impresia că dorința de a apărea pe ecran și de a juca în seriale era una dintre prioritățile sale.

Aici cred că drumurile lor au început să se despartă.

Nu pentru că unul ar fi fost mai bun decât celălalt, ci pentru că aveau obiective profesionale diferite. Uneori, două persoane pot merge împreună o bună bucată de drum, până când fiecare începe să tragă în altă direcție.

Din acest punct de vedere, eu am privit despărțirea ca pe o oportunitate pentru amândoi: Meen putea să-și continue cariera sportivă, în timp ce Ping putea să se concentreze pe actorie și să exploreze alte parteneriate.

Nu am văzut despărțirea ca pe un eșec, ci ca pe o schimbare care, profesional, putea să le facă bine.

Surpriza numită Match Point

În 2025, GMMTV a anunțat Match Point, iar aici trebuie să recunosc că nu m-am așteptat să-i văd pe Teshow și Ping în rolurile principale.

Amândoi erau relativ noi în companie, iar dacă urmăriți de ceva timp producțiile GMMTV, știți că actorii aflați la început de drum pot aștepta destul de mult până să primească un rol principal.

De data aceasta, lucrurile au stat diferit.

Alături de ei am avut doi actori cu mai multă experiență: Harit și Chimon. Pe Harit îl cunoaștem din Not Me și Dare You to Death, iar experiența sa a adăugat o dimensiune interesantă poveștii. Chimon este, la rândul său, un actor pe care publicul GMMTV îl cunoaște deja.

Serialul ne-a oferit două cupluri și două dinamici romantice distincte.

Pe de o parte, Teshow și Ping au interpretat doi rivali, Bay și Sun, într-o poveste de tip enemies to lovers.

Sun este un jucător de tenis talentat, în timp ce Bay este un băiat cu înclinații artistice. Rivalitatea dintre ei este alimentată și de conflictul dintre familiile lor, care dețin două restaurante concurente de dim sum pe Krong Thong Road: tradiționalul Saming Phon Fai, al familiei lui Sun, și Merlion, restaurantul mai nou al familiei lui Bay.

Când Bay se înscrie la selecțiile pentru echipa de tenis doar ca să-l enerveze pe Sun, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Sun pierde din cauza unei accidentări, iar directorul școlii cere o revanșă. Între timp, tații celor doi fac un pariu: familia celui care pierde va trebui să-și închidă definitiv restaurantul.

Când vine ziua meciului, circumstanțele îi împing pe Bay și Sun să reprezinte școala împreună, în proba de dublu. Cei doi păstrează însă totul secret față de tații lor.

Pe măsură ce se antrenează la o stațiune din afara orașului și încep să se deschidă unul în fața celuilalt, Bay și Sun fac propriul pariu: dacă vor câștiga campionatul de dublu masculin, tații lor vor trebui să le permită să fie împreună. Dacă vor pierde, nu se vor mai vedea niciodată.

Pe de altă parte, Harit și Chimon au avut o poveste mai matură, construită în jurul unei dinamici de tip friends to lovers.

Harit l-a interpretat pe Boat, fratele mai mare al lui Bay, un student la medicină care ajunge să-și dea seama că drumul ales pentru el de tatăl său nu este neapărat și drumul pe care și-l dorește. Chimon l-a interpretat pe Kong, antrenorul lui Sun.

Și aici vine una dintre surprizele mele preferate.

Teshow și Ping au funcționat mai bine decât mă așteptam

Nu știu dacă am pornit cu așteptări prea mici sau dacă pur și simplu serialul a reușit să mă surprindă, dar mi-a plăcut foarte mult dinamica dintre Teshow și Ping.

Am spus-o și atunci și o spun și acum: mi se pare că Ping a strălucit mai mult lângă Teshow decât în proiectele pe care le-a avut alături de Meen.

Aceasta este strict părerea mea și nu înseamnă că proiectele anterioare nu au avut momentele lor bune. Pur și simplu, în Match Point, am simțit că Ping s-a potrivit foarte bine cu partenerul său, iar interacțiunile lor au funcționat natural pentru tipul de poveste pe care au avut-o de spus.

Mi-au plăcut certurile, competiția, tensiunea și felul în care rivalitatea lor a evoluat. Nu am simțit că serialul trebuie să-mi explice la fiecare pas de ce cei doi ajung să se apropie. Dinamica lor a făcut mare parte din muncă.

Dar, dacă mă întrebați pe mine, adevărata surpriză a fost cel de-al doilea cuplu.

Sing Harit și Chimon: ce a așteptat GMMTV până acum?

Nu știu ce a păzit GMMTV până acum, dar eu cred că Harit și Chimon ar putea funcționa excelent împreună într-un serial în care să primească mai mult spațiu.

Au o prezență mai matură și o dinamică diferită de cea a protagoniștilor mai tineri. Povestea lor mi s-a părut interesantă tocmai pentru că nu s-a bazat pe aceeași formulă a certurilor și a rivalității, ci pe apropierea dintre două persoane care se cunosc și care, la un moment dat, ar putea începe să se privească diferit.

Mi-aș fi dorit chiar mai mult de la ei.

Și, dacă GMMTV citește vreodată acest articol, eu sunt aici pentru un serial în care cei doi să primească rolurile principale. Mulțumesc!

Un serial sportiv care chiar și-a dat interesul

Acum, să revenim la motivul pentru care Match Point a funcționat atât de bine pentru mine.

Îmi plac serialele sportive. Nu am neapărat o explicație complicată pentru asta, dar atunci când o poveste este construită în jurul unui sport, tind să o apreciez mai mult. Poate pentru că sunt conștientă de efortul pe care actorii trebuie să-l depună pentru a intra în pielea unor personaje care practică un anumit sport.

În cazul lui Match Point, tenisul a fost elementul central, iar serialul m-a făcut să caut informații suplimentare despre acest sport pentru a înțelege mai bine anumite aspecte ale poveștii.

Mi-a plăcut să văd antrenamentele, competițiile, pregătirea personajelor și felul în care sportul a fost integrat în relațiile dintre ele. Nu am avut impresia că tenisul a fost doar un decor frumos pentru o poveste romantică.

Și cred că merită menționat și efortul actorilor.

Înainte de lansarea serialului, Ping a început să posteze frecvent story-uri de pe terenurile de tenis. La început, am avut două teorii: fie se apucase serios de tenis, fie urma să joace într-un serial în care tenisul avea un rol important.

S-a dovedit că a doua variantă era cea corectă.

Ping și Teshow au publicat în mod repetat imagini și clipuri de pe teren, iar același lucru l-am observat și la Harit și Chimon. Toți au avut de învățat și de exersat pentru a putea reda cât mai credibil personajele.

Poate că pentru unii spectatori aceste detalii nu contează foarte mult. Pentru mine, însă, contează. Îmi place să văd că există implicare și că actorii încearcă să înțeleagă lumea personajelor pe care le interpretează, nu doar să învețe replicile și să apară în fața camerei.

Verdictul meu

Match Point a fost un serial ușor de urmărit, bine ritmat și suficient de echilibrat încât să mă țină interesată până la final.

Mi-au plăcut ambele cupluri, dinamica dintre personaje și felul în care sportul a fost integrat în poveste. Iar finalul nu m-a dezamăgit, nici în cazul lui Bay și Sun, nici în cazul lui Boat și Kong.

Am simțit efortul actorilor și am apreciat faptul că serialul nu a încercat să mă încarce cu detalii inutile. A avut competiție, rivalitate, conflicte, romantism și o poveste care a curs natural.

Pentru mine, Match Point a fost o surpriză plăcută și o dovadă că un cuplu nou poate funcționa foarte bine atunci când primește povestea potrivită și are ocazia să-și construiască dinamica pe ecran.

GMMTV, dacă tot ați descoperit formula, poate o folosiți și pentru următoarele proiecte?

Unlucky Bae: mult potențial, prea puțină poveste

Și am ajuns la ultimul proiect pe care l-am terminat de tradus în aceste două săptămâni: Unlucky Bae.

O altă producție GMMTV, cu Tham și Mac în rolurile principale, pe care am urmărit-o cu interes încă din perioada de preproducție. Premisa mi s-a părut foarte interesantă încă de la început și, dacă ar fi să judec doar după idee, serialul avea toate șansele să devină unul dintre proiectele de care să mă bucur cu adevărat.

O premisă care promitea mult

Rin este un student la arte plastice și moștenitorul unei familii de vrăjitori. După ce iubitul său îl părăsește, Rin încearcă să-l blesteme, dar vraja ajunge la persoana greșită: Khobfa, un student în anul al treilea la administrarea afacerilor, cunoscut drept un tip dur, care se trezește urmărit de ghinion.

Incapabil să anuleze blestemul, Rin încearcă să compenseze nenorocul lui Khobfa folosindu-și propriul noroc.

Simplu, nu?

Exact asta am crezut și eu.

Aveam o premisă ușor de înțeles, suficient de amuzantă pentru a genera situații comice și destul de flexibilă încât să permită construirea unei povești romantice. Un blestem, un personaj care pare să atragă toate nenorocirile posibile și o persoană care trebuie să găsească o modalitate de a îndrepta lucrurile.

Ce ar fi putut merge prost?

Ei bine, destul de multe.

Tham și Mac nu au fost problema

Înainte să critic povestea, vreau să clarific un lucru: nu consider că actorii au fost problema principală a serialului.

Tham a fost la primul său proiect, în timp ce Mac este un actor pe care mulți dintre noi îl cunosc deja din Addicted Heroin și My Romance Scammer.

Diferența de experiență dintre ei nu a împiedicat formarea unei dinamici plăcute. Din contră, mi-a plăcut felul în care au funcționat împreună și am simțit că există chimie între ei.

A fost unul dintre aspectele care m-au făcut să continui să urmăresc serialul chiar și atunci când povestea a început să mă piardă.

Pentru că, din punctul meu de vedere, problema nu a fost cuplul principal, ci modul în care acesta a fost produs.

Unde s-a pierdut povestea?

În primele cinci episoade am putut să înțeleg direcția poveștii. Rin încerca să-l ajute pe Khobfa să scape de blestem, iar situațiile în care cei doi ajungeau să se implice aveau sens în raport cu premisa inițială.

După aceea, însă, am început să simt că serialul bate pasul pe loc.

În loc să dezvolte relația dintre personaje, să aprofundeze trecutul lor sau să construiască un conflict care să ducă povestea mai departe, am avut impresia că ne învârtim în jurul acelorași idei.

Khobfa este ghinionist. Lui Khobfa i se întâmplă lucruri rele. Toată lumea pare să pună nenorocirile pe seama lui.

Am înțeles. Chiar am înțeles.

Dar cât timp poți să construiești o poveste repetând aceeași idee fără să-i adaugi ceva nou?

Mai ales când ai zece episoade la dispoziție și doi actori care, din punctul meu de vedere, ar fi putut face mult mai mult cu niște personaje mai bine dezvoltate.

Am simțit că povestea cuplului principal a fost prea puțin explorată, iar personajele au rămas la suprafață.

Despre Khobfa aflăm că este urmărit de ghinion, însă multe dintre evenimentele care i se întâmplă par să fie puse în cârca lui fără să existe o legătură suficient de convingătoare între ele și personaj. În cazul lui Rin, aflăm că provine dintr-o familie de vrăjitori și că a moștenit acest dar, dar, dincolo de această informație, mi-aș fi dorit să văd mai mult.

Ce îl definește pe Rin în afara puterilor sale? Ce experiențe l-au format? Ce anume îl face să reacționeze într-un anumit fel? Cum ajunge să se schimbe pe parcursul relației cu Khobfa?

Nu am simțit că serialul a explorat suficient aceste întrebări.

Și este păcat, pentru că nu cred că aveam nevoie de o poveste complicată pentru a funcționa. Aveam nevoie de una mai bine dezvoltată.

Aun și Stamp au avut mai mult de oferit

Unul dintre lucrurile care m-au deranjat cel mai mult a fost faptul că, în anumite momente, am simțit că povestea cuplului secundar avea mai multă substanță decât cea a protagoniștilor.

Cuplul format din Aun și Stamp, care i-au interpretat pe Krit, fostul iubit al lui Rin, și Motchi, a avut o poveste cu mai mult conflict și mai multe elemente care meritau explorate.

Am avut un conflict familial, personaje care munceau pentru a-și construi un viitor și situații care le influențau în mod real alegerile. Povestea lor mi s-a părut mai încărcată emoțional și, în anumite momente, mai interesantă decât cea a cuplului principal.

În timp ce cuplul secundar primea conflicte și motive concrete pentru a evolua, cuplul principal părea blocat într-o buclă narativă.

Și aici apare întrebarea mea: dacă aveai două cupluri cu potențial, de ce nu le-ai oferit ambelor suficient spațiu pentru a se dezvolta?

Dacă aș fi fost în echipa de producție, aș fi luat în considerare construirea unei povești în care ambele cupluri să aibă o importanță comparabilă. Nu spun că fiecare cuplu trebuie să primească exact același număr de minute, dar, dacă ai zece episoade pentru a spune o poveste, trebuie să știi cum să folosești timpul pe care îl ai.

În cazul lui Unlucky Bae, am simțit că distribuția timpului și a conflictelor nu a fost cea mai inspirată alegere.

Și apoi a venit finalul...

Dacă povestea mă pierduse deja pe parcurs, finalul nu a reușit să recupereze terenul pierdut.

Am terminat serialul cu impresia că am urmărit o poveste care nu a primit, de fapt, un final propriu-zis. Nu am simțit că toate elementele importante au fost duse la capăt și nici că personajele au ajuns într-un punct care să justifice călătoria de până atunci.

Iar atunci când ajungi la ultimul episod și rămâi cu senzația că povestea nu s-a încheiat cu adevărat, este greu să privești experiența în ansamblu ca pe una satisfăcătoare.

Nu cred că am fost singura care a simțit asta. Reacțiile publicului și interesul pentru evenimentele asociate serialului merită analizate separat, dar, în ceea ce mă privește, finalul a fost unul dintre cele mai mari minusuri ale producției.

GMMTV și relația mea complicată cu așteptările

Și aici ajungem la partea mea preferată: relația pe care o am cu GMMTV.

Pentru că, oricât aș încerca să fiu obiectivă, compania asta are un talent aparte de a-mi oferi un proiect care îmi place foarte mult, urmat de altele care mă fac să mă întreb ce s-a întâmplat în timpul producției.

Îmi dă una caldă, zece reci.

Match Point a fost una caldă. Unlucky Bae a fost una rece.

Și nu spun că fiecare serial trebuie să fie o capodoperă sau că toate proiectele trebuie să-mi placă mie. Dar, atunci când aceeași companie reușește să construiască un serial sportiv cu două cupluri interesante, o distribuție care funcționează și un final satisfăcător, devine legitim să te întrebi de ce nu a reușit să facă același lucru într-un alt proiect.

Mai ales când acel proiect avea o premisă care promitea atât de mult.

De ce a funcționat Match Point cu un cuplu nou și o poveste sportivă, în timp ce Unlucky Bae nu a reușit să-și dezvolte suficient personajele și să ofere un final convingător?

De ce într-un serial ai senzația că actorii au primit material cu care să lucreze, iar în celălalt te trezești întrebându-te unde a dispărut povestea?

La finalul zilei, vorbim despre aceeași companie. Diferența o fac scenariul, felul în care este construită povestea, alegerile echipei de producție și modul în care toate aceste elemente ajung pe ecran.

Iar în cazul lui Unlucky Bae, eu cred că potențialul a fost acolo. Doar că nu a fost valorificat.

Verdictul meu

Unlucky Bae a avut o premisă interesantă, doi actori care au funcționat bine împreună și suficiente elemente pentru a deveni o comedie romantică reușită.

Din păcate, povestea s-a repetat prea mult, personajele nu au fost dezvoltate suficient, cuplul secundar a ajuns să pară mai interesant decât cel principal, iar finalul nu mi-a oferit satisfacția pe care o așteptam.

Nu consider că actorii au fost problema. Din contră, cred că au avut la dispoziție o poveste care putea fi mult mai bună decât ceea ce am primit.

Și tocmai de aceea dezamăgirea este mai mare.

Pentru că nu vorbim despre o idee lipsită de potențial, ci despre o idee care avea nevoie de mai multă atenție, de o structură mai bună și de personaje cărora să li se permită să evolueze.

În loc de concluzie

Dacă ar fi să aleg un câștigător dintre cele trei proiecte, Match Point ar fi alegerea mea fără prea multe ezitări.

Summertime m-a dezamăgit prin interpretări și printr-un final care nu m-a convins. Unlucky Bae a pornit de la o premisă excelentă, dar s-a pierdut pe parcurs. Iar Match Point mi-a oferit exact ceea ce îmi doresc de la un serial: personaje cu o dinamică interesantă, o poveste care curge natural, efort vizibil din partea actorilor și un final care nu anulează experiența de până atunci.

Trei proiecte, trei rezultate diferite și încă o dovadă că, uneori, nu ideea de la care pornești contează cel mai mult, ci felul în care alegi să o duci până la capăt.

Iar eu voi continua să urmăresc producțiile GMMTV, chiar dacă uneori am impresia că relația noastră este construită pe principiul „una caldă, zece reci”.

Ce să fac? Încă mai am speranțe.