– El este cel care m-a sedus!
Inukai a arătat cu degetul spre Kazusa, căruia îi tremurau umerii.
– A acoperit intenționat locul cu feromoni pentru a mă seduce!
Îngrozit de acuzație, Kazusa a scuturat energic din cap.
– Nu… nu e adevărat. Eu… am luat pastila înainte de muncă… dar… nu a funcționat…
Încă luptându-se să-și recapete respirația, explicația lui ieși fragmentată. Zero se încruntă.
– Ai luat pastile chiar și la fața locului, nu-i așa?
Probabil că îl văzuse pe Kazusa luând pastile în secret pe monitor.
– Mai ai pastile de rezervă?
Kazusa, cu mâinile încă tremurând, scoase un flacon de pastile din buzunar și i-l dădu lui Zero. Zero deschise flaconul, scoase ultima pastilă, o mirosi, o puse în gură și, după câtevaclipe, o scuipă în palmă.
– Nu e bună!
– Nu e bună?!
Surprins de concluzia neașteptată, Kazusa a deschis ochii mari.
– Arată ca o pastilă adevărată, dar gustul este vizibil diferit. Probabil că cineva a înlocuit-o cu un placebo. O să lăsăm asta deoparte pentru moment.
Spunând asta, Zero se întoarse spre Inukai.
– Chiar dacă era o reacție indusă de feromonii Omega, Lemur și-a exprimat clar refuzul. Tu ai ignorat asta și ai încercat să-l muști de gât. O “marcare” neconsensuală a unui Omega este o încălcare a drepturilor omului. Instituția nu va ezita să te dea în judecată pentru încălcarea drepturilor omului pe care ai comis-o asupra membrului distribuției noastre.
– Să mă dea în judecată? Eu sunt un Alfa!
Inukai, cu fața contorsionată de furie, ridică vocea.
– Și ce dacă? Chiar crezi că faptul că ești un Alfa înseamnă că poți face orice vrei cu un Omega?
Răspunsul calm al lui Zero l-a redus la tăcere pe Inukai.
– Mai mult, nu mai ești VIP sau membru aici. Calitatea ta de membru tocmai a fost revocată.
– Ce?! Cum îndrăznești?!
– Cum îndrăznesc?
Zero ridică un umăr cu dispreț.
– Regulile acestui local sunt stabilite de mine, proprietarul. Deciziile mele sunt absolute.
Cuvintele impunătoare ale lui Zero și prezența sa autoritară l-au determinat pe Alfa, Inukai, să se retragă vizibil, cuprins de frică.
– Eşti exilat. Dacă nu vrei să fii dat în judecată, să nu mai apari pe aici. Hawk!
Cineva răspunse cu un “Da” la chemare. Kazusa se uită în direcția vocii și văzu mai multe fețe care se uitau pe ușa deschisă: Hawk, Serval, Crow, Fossa și Lycaon, toți privind cu o curiozitate evidentă. Hawk, cu o expresie rece, intră în cameră și se apropie de ei.
– Luați-l de aici, a ordonat Zero.
Hawk îl ridică în tăcere pe Inukai și îl escortă afară. Inukai, aparent învins de autoritatea copleșitoare a lui Zero, nu opuse rezistență. Membrii distribuției adunați lângă ușă se dădură la o parte, lăsându-i pe Hawk să-l scoată pe Inukai din camera VIP.
– Te simţi bine?
Ridicând privirea la întrebare, ochii lui Kazusa se întâlniră cu cei ai lui Zero, care stătea lângă canapea.
– Mă… simt bine…
De fapt, nu era deloc bine, dar îngrijorarea din expresia lui Zero l-a determinat să răspundă astfel.
Dacă se odihnea puțin mai mult, efectele căldurii se vor calma cu siguranță. Putea să reziste aici, apoi să ia un medicament adevărat odată ce se întorcea în camera lui…
Cine schimbase pastilele și cum ar fi acoperit pierderea lui Inukai – acestea erau lucruri la care se va gândi numai după ce va lua pastila.
(Deocamdată, eu doar… nu pot să mă gândesc la nimic…)
– Sensei!
Incapabil să se mai abțină, Serval intră în cameră, urmat de ceilalți patru. Dar Zero le porunci aspru:
– Nu vă apropiați!
Cei cinci se retrăseseră imediat, iar Zero se așezase în fața lor, ca să-l protejeze pe Kazusa, apoi vorbi cu fermitate.
– Lycaon!
Lycaon, care stătea în extrema stângă, tresări.
– Uită-te în ochii mei.
Tonul lui Zero nu lăsa loc de sfidare, în timp ce fixa o privire pătrunzătoare asupra lui Lycaon, care în cele din urmă își întoarse privirea sub intensitatea privirii lui Zero.
– Data trecută, ți-am dat o șansă să recâștigi încrederea pe care ai pierdut-o. Te-am avertizat că nu va mai exista o dată viitoare.
Încet, Lycaon își întoarse din nou fața, privindu-l pe Zero cu o privire aproape implorătoare.
– Stăpâne… Eu…
– Dar m-ai trădat a doua oară.
“…”
Tonul rece și definitiv îl lăsă pe Lycaon fără suflare.
– Ieşi!
Fața lui Lycaon păli la auzul acestor cuvinte. Rămase nemișcat, cu tâmpla tremurând, apoi se întoarse brusc pe călcâie și alergă spre ușă.
– Lycaon! strigă Kazusa. Dar Lycaon nu se opri, dispărând prin ușa automată.
(Nu… nu-l lăsa să plece.)
– Așteaptă!
Încercă să se ridice și să-l urmărească, dar era lovit de un val brusc de amețeală. Deși reuși să se ridice, trupul îi tremura și capul i se învârtea. Abia reușise să țină sub control căldura cu voință, dar în cele din urmă ajunsese la limită.
(E rău… O să… leșin…)
Pe măsură ce conștiința începea să i se estompeze, Kazusa se lăsă încet pe spate, chiar înainte de a cădea pe podea, era prins de brațele cuiva. Un șoc îl străbătu și își dădu seama că era Zero cel care îl ținea.
Când deschise încet ochii, văzu o pereche de ochi de culori diferite care îl priveau îngrijorați.
– Ze… ro…
– Nu vorbi. Odihnește-te.
Fără să mai spună nimic, Zero îl ridică pe Kazusa în brațe, purtându-l în poziție orizontală în timp ce începea să meargă.
În conștiința încețoșată a lui Kazusa, putea auzi vocea lui Zero dându-i instrucțiuni prin căști.
– Hawk, mă auzi? A apărut o altă problemă, separată de cea de mai devreme. Închide salonul imediat ce se termină prima sesiune. Contactează invitații la a doua sesiune și anulează-o.
Zero deschise ușa automată și ieși afară, întorcându-se pentru a se adresa membrilor distribuției care se aflau încă în cameră.
– Ați auzit. Nu va mai fi o a doua sesiune în seara asta. Toată lumea, întoarceți-vă la posturile voastre.