– Lycaon… dacă vrei, poți să ni te alături și tu…
Înainte să apuce să termine, Lycaon lovi cu putere peretele cu cizma lui cu șireturi. Toată lumea reacționă imediat cu exclamații de surprindere.
Învăluit într-o aură întunecată și amenințătoare, Lycaon se întoarse și-l privi pe Kazusa cu o intensitate de prădător.
(Iată că vine!)
Era mult timp de când Kazusa nu mai era privit astfel.
“…”
În trecut, Kazusa era prea speriat să-i întâlnească privirea și ar fi întors capul. Dar, din anumite motive, azi nu se simțea la fel de speriat ca înainte.
Asta pentru că observase ceva diferit — o sclipire în ochii lui Lycaon.
Teama de a fi lăsat în urmă, pe măsură ce tovarășii cu care trăise întotdeauna se îndepărtau treptat, lăsându-l singur.
Spre deosebire de Jackal și Fossa, care reușiseră să se integreze oarecum în comunitate, Lycaon rămăsese izolat. Nu știa cum să se integreze în grup.
Tot ce știa era să-i controleze pe ceilalți prin intimidare și violență.
Nu avea nicio idee cum să construiască relații în alt mod.
Transforma dilemele și anxietățile pe care le simțea față de sine în furie față de ceilalți și o elibera.
Acesta era mecanismul său de apărare.
În timp ce Kazusa reflecta la asta, el a susținut privirea intimidantă a lui Lycaon. În scurt timp, Lycaon era cel care a rupt contactul vizual, întorcând brusc capul într-o parte. Apoi, ca și cum și-ar fi descărcat enervarea, a lovit frunzele unei plante din ghiveci din apropiere, determinându-le să se împrăștie.
Imediat după aceea, a sforăit și a ieșit furios din sala comună. Văzând că liderul lor pleacă, Fossa și Jackal s-au ridicat în grabă.
– O, cred că vom pleca și noi…
– Lycaon, așteaptă! Hei, așteaptă!
În timp ce cei doi alergau după liderul lor și dispăreau din încăpere, atmosfera tensionată din cameră se disipă rapid.
– Ce-a fost asta? Ce nepoliticos! mormăi Zebra, încruntându-se și strângând buzele.
– Păi, e un animal sălbatic. Poate că îi e frică să nu devină prea blând și domesticit, remarcă Serval. Kazusa credea că interpretarea lui Serval avea un sâmbure de adevăr, dar nu putea scăpa de sentimentul de confruntare tăcută cu Lycaon.
Avea o presimţire rea.
Poate că trezise un gigant adormit…
***
După plecarea “bandei din mahala”, atmosfera din cameră părea puțin deprimată. În cele din urmă, toată lumea a decis să se despartă și să meargă pe drumuri separate. Participanții au lucrat împreună pentru a face curățenie, spunând lucruri precum “Ne vedem mai târziu” sau “Ne vedem în salon” în timp ce se îndreptau spre camerele lor.
Kazusa era pe punctul de a se întoarce în camera lui când Serval l-a invitat.
– Vrei să vii puțin în camera mea?
– În camera ta?
– Da, mai avem timp până se deschide salonul. Și vreau să-ți mulțumesc și eu.
– Nu trebuie să-mi mulțumești.
– Ba da, insist, spuse Serval, trăgându-l pe Kazusa de braț și conducându-l spre lift. Urcară la etajul cinci. Camera lui Serval era 501, chiar sub cea a lui Kazusa. Petrecuseră momente împreună de câteva ori în camera lui, ori de câte ori zilele lor libere coincideau.
– Intră!
– Iartă-mi deranjul
Amenajarea era aceeași cu cea din camera lui Kazusa, dar cu interiorul său elegant și țesăturile unice, părea complet diferită. Decorațiunile și obiectele mici împrăștiate prin cameră aveau un farmec jucăuș și spiritual, iar Kazusa se gândi că trebuie să ai un anumit simț înnăscut al stilului pentru a încorpora astfel de lucruri cu atâta ușurință.
– Pe aici, pe aici.
Ținându-l în continuare de braț, Serval îl conduse pe Kazusa către o oglindă albă, cu lumini LED circulare în jurul oglinzii. Kazusa se gândi că era neobișnuit ca un băiat să aibă o oglindă în camera lui, când Serval îi mărturisi brusc:
– Vreau să devin stilist și make-up artist.
– Serios?
– Da, de aceea muncesc din greu la salon. Vreau să urmez și cursurile unei școli de cosmetică și, într-o bună zi, vreau să mă lansez pe cont propriu. Cu cât economisesc mai mulți bani pentru asta, cu atât mai bine.
Era exact cum Zebra muncea din greu pentru a deveni patiser.
– Am exersat tăierea și vopsirea părului împreună cu ceilalți membri ai distribuției.
– De aceea toată lumea are mereu părul atât de stilat.
– Da, e o situație în care toată lumea are de câștigat. Ei beneficiază de tunsori și vopsit gratuit, iar eu îmi îmbunătățesc abilitățile. Am postat chiar și videoclipuri despre coafuri și machiaj pe SNS, folosind pe toți cei de aici ca modele… Uite, aici.
Serval și-a folosit smartphone-ul și i-a arătat lui Kazusa contul său.
– Stai, 150.000 de urmăritori?! E uimitor. O, îi văd pe Giraffe… și Lynx, și Leopard, de asemenea. Uau, videoclipurile tale despre coafuri primesc o mulțime de comentarii și aprecieri.
– Nu e rău, dar trebuie să continui să muncesc din greu. Scopul meu final este să mă ocup de coafuri și machiaj pentru colecții de modă de lux.
A spus-o calm.
– Serios? Ai un ţel concret. Zebra vrea să devină patiser, iar Giraffe vrea să devină model, aşa e?
– Lynx vrea să devină actor, Newt vrea să devină scenarist, iar Leopard să devină antrenor de fitness.
– Impresionant.
Kazusa a deschis ochii mari, admirativ.
Toți sunt încă tineri, așa că este firesc să se gândească la viitorul lor.
Pentru ei, “RARE” este doar un punct de plecare.
Un loc temporar unde să-și odihnească aripile, rănite de viața din bordeluri sau din mahalale, în timp ce își adună forțele și așteaptă ziua în care vor putea zbura din nou.
Majoritatea locatarilor încearcă să răspundă speranțelor lui Zero de a-i vedea întinzându-și aripile.
(Dar eu?)
La vârsta lor, Kazusa muncea neîncetat pentru a deveni medic.
Dar acel vis era întrerupt.
Deci, ce ar trebui să urmărească în continuare?
În timp ce se gândea absent, Serval, care stătea în spatele lui, și-a pus mâinile pe umerii lui Kazusa și l-a îndemnat:
– Uită-te la tine în oglindă.
I-a trebuit mult curaj să se privească în oglindă, sub luminile puternice, dar când Serval l-a îndemnat:
– Haide, Sensei, Kazusa s-a uitat cu reticență în oglindă.
– Ce părere ai?
– Ce părere am? Văd un bărbat plictisitor de treizeci de ani…
– Dacă asta simți, atunci trebuie să acorzi mai multă atenție aspectului tău. Lucrezi alături de clienți, așa că aspectul fizic este important.
Rolurile din lecția anterioară se inversaseră, iar acum Serval îi ținea lui Kazusa o prelegere pe un ton de profesor.
– Dar, știi, ai trăsături frumoase. Ochii tăi migdalați sunt senzuali, pielea ta albă este netedă, iar părul tău este de un negru intens și lucios, cu o ușoară nuanță albăstruie. Nu l-ai decolorat și nici nu l-ai vopsit niciodată, așa că este moale și strălucitor. E ca părul unui bebeluș.
Kazusa era surprins de fluxul de complimente care curgeau din gura lui Serval. Nimeni nu îi spusese vreodată astfel de lucruri.
– Dar, așa cum ești acum, totul se irosește. Ai un material atât de bun; ar fi păcat să nu-l scoți în evidență. Lasă-mă să fac câteva modificări. Scoate-ţi ochelarii.