- Cine ești? întrebă femeia suspicioasă, concentrându-se în mod evident doar asupra lui Serval până în acel moment. Kazusa ezită o clipă. Dar, în calitate de fost medic al lui Serval, nu putea ignora situația.
- Îmi cer scuze că vă întrerup, dar brațul stâng al lui Serval nu s-a vindecat complet încă. Vă rog să nu-l atingeți prea mult .
- Poftim?!
Femeia ridică sprâncenele arcuite, enervată. Serval scutură ușor din cap, ca și cum ar fi vrut să spună "nu”, dar Kazusa nu putea da înapoi. Dacă femeia continua să-l trateze cu brutalitate în următoarele două ore și jumătate, rana lui Serval s-ar fi putut redeschide.
- De asemenea, îi este interzis să consume alcool pentru moment.
Expresia femeii deveni și mai ostilă.
- Cine te crezi? Nu te-am mai văzut pe aici până acum. Și acum te dai mare și te porți arogant?
- Păi, el este Lemur. Este un angajat nou, interveni Serval, încercând să calmeze situația.
- Un începător? Tipul ăsta?!
- Până de curând, avea un alt loc de muncă. Lemur, prezintă-te.
Luat prin surprindere, Kazusa se prezentă în grabă:
- Încântat de cunoștință, sunt Lemur. Voi fi asistentul dumneavoastră în seara asta. Vă rog să aveți grijă de mine.
Femeia nu a răspuns. În schimb, și-a ridicat nasul și și-a întors privirea cu un oftat.
(Minunat... Am supărat un client VIP.)
Kazusa păli. Dar Serval încercă să înveselească atmosfera.
- Haide, să nu pierdem timpul. Să mergem în cameră! Abia aștept să deschid șampania! spuse el cu voce dulce.
Femeia părea să se înmoaie puțin la cererea lui Serval.
- Bine. Poți avea orice vrei în seara asta.
- Daa!
Următoarele câteva ore petrecute în camera VIP erau un adevărat coșmar.
După ce a supărat-o pe femeie încă de la început, Kazusa era complet ignorat de ea pe tot parcursul serii. Singurul lucru pe care îl putea face era să încerce să stea departe de privirea ei, stând incomod într-un colț al camerei. Între timp, Serval — care desfacuse șampania cu un pocnet zgomotos — era ocupat să bea pahar după pahar cu femeia, aparent neimpresionat. Îi șoptise lui Kazusa înainte de a intra în camera VIP:
- Lasă asta în seama mea. Șampania e ca apa pentru mine, nu-ți face griji.
***
- Mulțumesc pentru seara minunată! A fost delicios!
- M-am simțit foarte bine. O să revin curând.
- Și eu m-am distrat de minune. Abia aștept să ne revedem! Te conduc până afară. O, Lemur, poți să pleci primul.
În sfârșit, cele două ore și jumătate agonizante au luat sfârșit. Kazusa stătea la ușa camerei VIP, conducându-i pe Serval – care îi spusese subtil să nu-l urmeze – și pe CEO, care a continuat să-l ignore până la sfârșit. A așteptat până când vocile lor, care răsunau pe scara în spirală, s-au estompat, înainte de a se grăbi în toaleta angajaților.
Stând la chiuvetă, Kazusa își scoase ochelarii și își stropi fața cu apă rece cu o abandonare nesăbuită. După ce se răcori pentru o clipă, închise apa și ridică privirea.
Un bărbat patetic de treizeci și ceva de ani îl privea din oglindă – cineva care nu înțelegea femeile, nu putea purta conversații banale și, colac peste pupăză, îl supărase pe unul dintre cei mai importanți clienți ai lui Serval.
(Ce fel de "fost doctor” sunt eu…? Serval a fost nevoit să bea șampanie din cauza mea. Încă sunt blocat în mentalitatea unui doctor.)
Degetele lui Kazusa tremurau în timp ce strângeau marginea chiuvetei din ceramică. Se simțea vinovat față de Serval și enervat de propria incompetență.
(Știam eu. Slujba asta nu e pentru mine... Nu sunt făcut să fiu membru al distribuției.)
Voia să îngroape adânc în subteran acel moment trecător de încredere excesivă. Gândul că poate, doar poate, ar putea să se descurce. În timp ce se ștergea pe față cu o batistă, auzi voci de cealaltă parte a ușii toaletei.
- Hei, ai auzit? Despre tipul cel nou?
- Da, am auzit.
Kazusa tresări. Erau Fossa și Jackal, doi angajați din cartierul sărac. În panică, se repezi într-o cabină, încuie ușa și se lipi de perete, încercând să rămână nemișcat. Ușa se deschise scârțâind.
(Au intrat!)
- Se pare că a supărat pe unul dintre clienții lui Serval.
- Da, se spune că era furioasă. Îți vine să crezi? A avut tupeul să țină o prelegere unui client VIP, de parcă ar fi încă un doctor important.
- Ce idiot! Nu mai e doctor. Clienții sunt portofele ambulante – trebuie doar să-i flatezi, asta e tot ce trebuie să faci.
(Zvonurile s-au răspândit deja...)
Probabil că erau angajații din hol, cei care intrau și ieșeau din camera VIP.
- Serios, de ce proprietarul l-a angajat pe un tip ca el? Ar trebui să lucreze în culise.
- Exact. Arată atât de banal – e doar un bătrân. Chiar e un Omega?
- Serios. Are treizeci de ani și abia acum se diferențiază ca Omega? E comic.
Râsetele lor batjocoritoare răsunau. Dar, chiar dacă era ridiculizat, Kazusa nu se simțea supărat.
Pentru că aveau dreptate.
Munca în serviciul clienți necesita abilități excepționale de comunicare. Abilitatea de a citi atmosfera, de a purta conversații plăcute și de a menține o stare de spirit veselă – el nu avea niciuna dintre aceste abilități. Era vag conștient de acest lucru. Dar seara asta i-a demonstrat clar acest lucru.
Singurul motiv pentru care comunicarea lui funcționase înainte era că pacienții erau dispuși să-l asculte. Acum, fără autoritatea fostului său titlu de doctor, era complet inutil.
Pierdându-și încrederea, Kazusa abia a scos un cuvânt în a doua parte a serii, care a început la ora 21:00. A stat pur și simplu pe marginea lojei ca o statuie, complet înlemnit. În loc să-l susțină pe Serval, care se recupera, Serval a ajuns să-l acopere.
După ce seara s-a terminat, Kazusa a verificat brațul stâng al lui Serval în camera din spate, ușurat să constate că rana nu se agravase. Când Kazusa s-a înclinat profund și și-a cerut scuze, spunând: "Îmi pare rău că am fost atât de inutil azi”, Serval, mereu amabil, l-a liniștit:
- E prima ta zi, nu se poate face nimic.
Dar totuși...
Kazusa era complet nefolositor ca membru al distribuției. Așadar, ca formă de ispășire, a rămas să ajute la curățarea magazinului, ocupându-se în liniște de muncă. În timp ce freca și ștergea, un gând îi revenea mereu în minte.
(Nu sunt făcut pentru serviciul clienți. Sunt mai potrivit pentru munca din culise.)
Așa este.
Începând de mâine, va cere să fie transferat la personalul din hol.
(E decizia corectă. Înainte să-i trag și mai mult pe toți în jos...)
Când a ajuns la această concluzie, era trecut de ora 1 dimineața. Zero și Hawk probabil se retrăseseră deja în camerele lor, deoarece biroul era întunecat. Era prea târziu să trimită un mesaj, așa că a decis să vorbească cu Zero dimineața.