"Te rog. Nu raporta asta. Amândoi au doar douăzeci de ani. Voi avea grijă să nu se mai întâmple niciodată așa ceva. Îi voi supraveghea îndeaproape.
Îmi pare rău. Dar este datoria mea.
Doctore.
Îmi cer scuze. Mă duc să verific starea pacientului.
Așteptați!"
(Îmi amintesc!)
Furnicătura dureroasă când bărbatul l-a apucat de braț.
A început cu un șoc, ca și cum era electrocutat, urmat de dilatarea pupilelor, uscăciunea gurii, bătăi rapide ale inimii și creșterea temperaturii trupului.
Mirosul copleșitor, ca al fructelor coapte, care venea de la bărbat. Mirosul acela dulce a stârnit ceva în el, trezind o dorință rapidă pe care nu o mai simțise niciodată.
Kazusa nu știe de ce contactul cu acest bărbat a declanșat această reacție. Dar, din cauza asta, natura Omega care zăcea ascunsă în el s-a trezit.
Dacă nu ar fi intrat în contact cu el, probabil că ar fi rămas în continuare un chirurg ortoped Beta banal...
Cu mici nemulțumiri, ar fi trăit o altă zi obișnuită, la fel ca ziua precedentă...
- Nu cunosc mecanismul exact din spatele acestui lucru. Dar adevărul este că şi contactul cu mine te-a determinat să devii un Omega. Mă simt parțial responsabil pentru pierderea licenței tale medicale.
Bărbatul vorbea cu o expresie solemnă.
Acele cuvinte au declanșat o undă bruscă de furie, enervare și resentimente – sentimente pe care Kazusa nu le-a putut exprima nimănui până acum. Ele au crescut în interiorul lui, devenind din ce în ce mai mari, până când au atins limita.
- Așa este!
Kazusa a explodat.
- E vina ta!
Kazusa, găsind în sfârșit o cale de a-și exprima emoțiile reprimate, și-a îndreptat furia către bărbat.
- Din cauza ta, am pierdut totul! Am fost dat afară de la locul de muncă, mi-am pierdut slujba și chiar mi-am pierdut casa!
O parte din el știa că asta era doar o descărcare a enervării sale. Dar odată ce vulcanul emoțiilor a erupt, nu mai putea fi oprit.
- Dacă nu m-ai fi apucat de braț în acel moment, dacă nu aș fi simțit acel șoc electric și nu mi s-ar fi declanșat căldura, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!
Bărbatul, aparent intrigat, întrebă:
- Și tu ai simțit curentul acela? Nu ți se pare ciudat? Am fost în preajma multor Omega. Dar niciunul dintre ei nu a provocat vreodată așa ceva. S-a întâmplat doar cu tine.
Kazusa se simțea iritat de curiozitatea bărbatului într-un astfel de moment, mai ales când cineva era pe punctul de a sări de pe o clădire.
- Cui îi pasă?! Oricum, totul s-a terminat!
- Nu s-a terminat!
Bărbatul a negat cu fermitate strigătul de disperare al lui Kazusa. Tonul lui era neclintit.
- O să fii bine.
Declarația încrezătoare a bărbatului i-a provocat sângele să-i fiarbă în cap lui Kazusa de furie. Tratează asta ca și cum nu ar fi nimic. La naiba!
- Cum poți spune asta? Am devenit Omega la treizeci de ani!
- O să mă ocup eu de asta.
- Poftim?!
Ce-i cu tipul ăsta? Crede că faptul că e chipeș înseamnă că poate spune orice vrea?
- De acum încolo, voi fi responsabil pentru viața ta.
Această promisiune fără temei și iresponsabilă a determinat ca furia lui Kazusa să crească și mai mult.
Exact de asta nu suporta oamenii din centrul orașului.
- Acum, coboară de acolo. Hai să bem ceva cald, să ne trezim din beție și să vorbim despre viitorul tău.
Bărbatul îl privi pe Kazusa direct în ochi, vorbind serios și întinzându-i mâna.
- Taci din gură!
Kazusa a izbucnit, respingând mâna bărbatului cu furie. Mișcarea bruscă l-a determinat să-și piardă echilibrul. Ambele mâini au alunecat de pe gard și partea superioară a trupului i s-a înclinat înapoi.
- Poftim?!
- Ai grijă!
Vocea tensionată a bărbatului răsună pe acoperiș.
Kazusa încercă să se agațe din nou de gard. Dar odată ce își pierduse echilibrul, nu era ușor să-l recâștige. În ciuda eforturilor sale, partea superioară a trupului se înclină și mai mult înapoi, iar cerul negru ca cerneala îi umplu câmpul vizual.
(O să cad!)
Chiar dacă intenționase să se arunce și să moară, simplul gând că se va zdrobi de învelişul de beton îi strânse gâtul de frică. Reflexiv, închise ochii strâns. Dar apoi simți o mână puternică apăsându-i spatele.
"…”
O descărcare, ca un șoc electric, i-a străbătut locul unde mâna îl susținea. A auzit un geamăt înăbușit lângă urechea lui, chiar înainte ca trupul său să se desprindă complet de gard.
- Aahh!
Kazusa țipă în timp ce cădea pe spate. Dar când lovi podeaua de beton, impactul, în special în spate, nu era atât de puternic pe cât se așteptase. Ceva dur, dar oarecum flexibil, amortiză lovitura, absorbind șocul care ar fi trebuit să fie al lui.
"…"
Kazusa deschise încet ochii și privi luna rotundă de deasupra capului. Sunetul bătăilor inimii sale și respirația sa neregulată, se armonizau în urechile sale.
(Sunt... în viață?)
Realizând acest lucru, se ridică brusc și se uită înapoi la bărbatul care îi amortizase căderea.
- Ești... ești bine?
Kazusa își înghiți cuvintele.
Ochii bărbatului, asemănători unor pietre prețioase, străluceau. Ochii lui diferiți erau umezi de dorință. Un miros puternic se degaja din bărbat, al cărui chip avea acum o expresie distinct masculină.
(Acest... miros.)
Era un miros dulce, ca al fructelor coapte, pe care Kazusa îl recunoscu.
Noaptea trecută, după ce contactul lor îi provocase acel șoc electric, bărbatul începuse să emită acest miros. Și înainte ca Kazusa să-și dea seama, intrase în călduri.
Acum, acel miros intens se lipise din nou de trupul său și, ca și cum era atras de dorința bărbatului, Kazusa simți că propriul său trup începea să se încălzească rapid.
- Aah… Aah…
Pulsul i se accelerase, transpirația îi acoperea fruntea, ochii i se umeziseră și o căldură ciudată îi cuprinsese abdomenul...
Noaptea trecută, nu înțelesese ce era acest fenomen copleșitor și irezistibil. Era ca o forță care îi înghițea rațiunea umană și îi neutraliza frânele.
Era ceva ce nu experimentase niciodată în cei treizeci de ani ai săi.
Dar acum, știa.
Erau căldurile.