M-am trezit amețit, cu un fior rece trecându-mi prin trup. Pentru câteva clipe am rămas nemișcat, ascultând ploaia slabă de afară.
În ultimele zile a plouat numai noaptea. Dimineața cerul se limpezea de fiecare dată, iar eu mă bucuram în sinea mea. Dacă ar fi plouat ziua, Străinul ar fi avut iar de suferit.
Parfumul lui dulce plutea în cameră.
Era acolo, în spatele meu, dormind liniștit, la fel ca în celelalte nopți.
M-am întors încet spre el.
Cât timp dormea, era singurul moment în care îl puteam privi fără teamă.
După ziua aceea nu am mai luat medicamentul de seară, dar nu pentru că am hotărât asta. Mă întorceam de la atelier atât de obosit, încât adormeam adesea înainte de cină.
Nu-mi păsa prea mult.
În schimb, dimineața îl puteam vedea dormind.
"Kamar."
I-am rostit numele în șoaptă.
Nu s-a trezit.
— Nici azi n-am aflat nimic. Cine a încercat să te omoare? Din câte am auzit, Zakrya era primul interogat. Nu mai au pe nimeni altcineva pe care să-l suspecteze…
Am oftat.
— Oare totul se va termina fără să aflăm nimic?
Poate că, de la bun început, nu am avut cum să fac mare lucru.
Poate că mi-am găsit doar un motiv ca să mai rămân puțin lângă el.
Gândul m-a neliniștit.
— Tu ce crezi?
Camera s-a răcit din cauza ploii. Mi-am frecat brațele și am observat că pătura i-a alunecat până la brâu.
Am tras-o încet peste umerii lui.
— De ce nu stai învelit?
Mi-am amintit cum, și înainte, obișnuia să dea pătura la o parte în somn. De fiecare dată îl înveleam din nou.
Pentru o clipă l-am strâns instinctiv în brațe, ca odinioară, apoi m-am retras și am aranjat pătura în jurul lui.
Asgail nu s-a mișcat.
M-am uitat din nou la chipul lui.
În somn părea liniștit, deși uneori oboseala i se citea până și atunci. Am auzit că întâlnirile cu trimișii străini și problemele regatului îi ocupau aproape tot timpul.
I-am îndepărtat ușor câteva fire de păr de pe frunte.
Părul îi era mult mai scurt acum.
Mi-am amintit cum i-a crescut cât timp a locuit cu mine și am zâmbit.
— Ai devenit atât de chipeș.
Nu aș fi îndrăznit să-i spun asta dacă era treaz.
Oboseala m-a cuprins din nou. L-am învelit bine și m-am întors cu spatele, încercând să mă așez exact așa cum eram înainte.
Am închis ochii.
Ploaia continua să cadă liniștit.
Un foșnet m-a trezit doar pe jumătate.
Cineva s-a mișcat lângă mine.
Am rămas cu ochii închiși și am simțit prezența lui Asgail. Părea că s-a ridicat, dar apoi s-a oprit.
După nişte clipe am înțeles că se uita la mine.
Nu știam de ce.
Am continuat să stimulez că dorm.
Nu voiam să-i dau niciun motiv să se supere.
Tăcerea s-a prelungit.
Apoi am simțit degetele lui pe obraz.
M-am încordat, dar n-am deschis ochii.
M-a atins încet pe obraz și pe linia maxilarului, apoi s-a oprit la buzele mele.
Gestul era atât de diferit de tot ce mă așteptam de la el, încât nu știam ce să cred.
Degetele lui mi-au atins încet buzele și gura, într-un gest lent, aproape curios, apoi s-au retras.
După o clipă am simțit că se apleacă deasupra mea.
Căldura lui s-a apropiat.
Nu știam ce intenționa să facă.
Tocmai când am simțit că era foarte aproape, cineva a bătut la ușă.
— Alteță, v-ați trezit?
Era un paj.
Asgail s-a oprit imediat.
După nişte clipe s-a îndepărtat de mine.
Am auzit foșnetul hainelor în timp ce se îmbrăca, apoi pașii lui către ușă.
Ușa s-a deschis și s-a închis.
Am mai așteptat puțin înainte să deschid ochii.
Eram singur.
Am rămas întins, încercând să înțeleg ce s-a întâmplat.
De ce m-a privit atât de mult?
De ce m-a atins în felul acela?
Poate doar am visat.
Dar senzația de pe buze era încă prea vie.
Mi-am dus mâna la gură.
"Era cât pe ce să mă sărute."
Gândul mi s-a părut absurd.
Apoi mi-am amintit cuvintele lui:
"Un Omega nu valorează mai mult decât un animal."
Orice urmă de speranță s-a stins imediat.
"Atunci ce era asta?"