"Ce s-a întâmplat?"
Pentru o clipă am rămas nedumerit, apoi mi-am revenit și am cercetat cușca. Când m-am întors, am rămas fără suflare. Barele groase de fier erau îndoite cu totul. Cineva le-a răsucit și a reușit să scape. Iar acel cineva nu putea fi decât Kamar. Mirosul dulce rămas în aer era dovada cea mai clară.
M-a cuprins o ușurare imensă la gândul că şi Kamar era liber, dar imediat a apărut o altă grijă. Era mai bine dacă a fugit singur. Nu-mi doream decât să nu umble prin conac căutându-mă.
Nerăbdarea mă măcina. Ținându-l strâns pe Rikal, m-am întors să plec. Nu era momentul să stau pe loc. Era nevoie să-l găsesc pe Kamar. Am urcat în fugă scările, dar am călcat greșit și am căzut. Lovitura a determinat să mi se învârtă capul, însă nu aveam timp să mă opresc. M-am ridicat cu greu și am continuat să mă grăbesc.
"Kamar."
Am întins mâna spre clanță și am deschis ușa subsolului. O lumină puternică mi-a inundat privirea.
— Ah!
Orbit pentru o clipă, mi-am ridicat mâna la ochi. Lumina mă amețea. În timp ce mă clătinam, am auzit o voce.
— Unde te grăbești așa?
Tonul blând era cunoscut. Era unchiul. Mi-am coborât încet mâna și i-am deslușit silueta prin ceață. Am înghițit în sec.
— Unchiule...
Zâmbind, a întins mâna spre mine. În clipa următoare, o lovitură m-a determinat să-mi pierd echilibrul și să cad la podea. Abia atunci am înțeles că m-a pălmuit. Când a văzut că nu reacționez, m-a apucat de guler și a continuat să mă lovească.
— Ah!
Buza mi s-a spart și am simțit gust de sânge. Abia atunci m-a lăsat și m-am prăbușit la podea.
— Ah...
N-am putut decât să gem. Unchiul s-a aplecat deasupra mea.
— De ce te furișezi ca un șobolan prin casa altora?
"Casa altora."
Cuvintele lui mi s-au înfipt în minte înainte să simt durerea. Unchiul m-a împuns de mai multe ori în frunte, obligându-mă să-l privesc. Când, în cele din urmă, mi-a prins capul ca să-l țină nemișcat, a vorbit.
— Hei.
M-a privit de sus cu dispreț.
— Am avut grijă de tine șapte ani. Nu crezi că-mi datorezi ceva? Puteai să stai cuminte și să faci ce ți se spune. De ce trebuie să umbli peste tot și să faci probleme?
N-am reușit să spun nimic. Doar l-am privit. A plescăit din limbă și a spus:
— Ești prea prost ca să înțelegi, aşa e?
Apoi s-a ridicat și m-a lovit din nou.
— Ah!
Loviturile au venit una după alta, până când nu mai mă puteam gândi decât la durere și la cum să-l determin să se oprească. Mi-am împreunat mâinile și am reușit să-l implor printre respirații sacadate.
— Îmi pare rău, îmi pare rău... N-o să mai fac! Te rog!
În timp ce îl imploram, o nouă lovitură m-a provocat să-mi mușc limba. Gustul de sânge mi-a umplut gura, iar lacrimile mi-au venit fără voie. Abia mai respiram când unchiul a scos dintr-odată un strigăt.
— Ce naiba?!
Mi-am ridicat capul cât am putut și l-am văzut pe Rikal aruncându-se asupra lui. Motanul l-a zgâriat și s-a repezit din nou.
— Nu, Rikal!
Am strigat, dar chipul unchiului s-a strâmbat de furie.
— Pisică blestemată!
L-a plesnit pe Rikal cu mâna. Am țipat:
— Rikal!
Unchiul l-a plesnit pe Rikal și l-a aruncat deoparte. Când a vrut să se repeadă din nou la el, m-am agățat de piciorul lui și am început să-l implor.
— Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă, unchiule. Fac orice-mi spui. Numai nu-l lovi pe Rikal... te rog!
— Tot nu-mi dă drumul? Chiar nu ți-ai venit în fire!
Rugămințile mele l-au înfuriat și mai tare. M-a lovit din nou.
— Atunci mori, inutilule! Cum îndrăznești să-mi stai în cale? Trebuia să mori odată cu fratele tău. Te-am ținut în viață din milă și așa mă răsplătești? Poți să te duci după părinții tăi împreună cu motanul ăla!
Durerea mi-a încețoșat conștiința. Voiam să-i spun lui Rikal să fugă, dar nu mai puteam vorbi. În timp ce întunericul m-a cuprins, l-am văzut strecurându-se de acolo.
"Slavă lui Allah..." Apoi mi-am pierdut cunoștința.
Când mi-am revenit, unchiul încerca să mă trezească cu alte palme. Capul îmi vuia și abia înțelegeam ce s-a întâmplat.
— Ia te uită...
Am reușit doar să gem. Unchiul stătea deasupra mea, tremurând de furie.
— Dacă mai pleci de aici sau nu mă asculți, să nu crezi că scapi doar cu atât. Data viitoare va fi mult mai rău. Ai înțeles?
Îngrozit, n-am putut decât să dau repede din cap. Și-a ridicat din nou mâna. Am înghițit în sec și mi-am acoperit capul. Tremurând, l-am implorat de pe podea, iar într-un final s-a oprit. Am îndrăznit să ridic privirea. Și-a coborât mâna și a spus:
— Bine. De data asta te las. Dar de acum înainte nu mai ieși din camera asta. Ai înțeles?
Am rămas șocat, dar îmi era prea frică să întreb ce dorea să spună. Amintindu-mi ce lovitură avea să urmeze dacă nu răspundeam, nu mai puteam nici să respir. Tremurând, am dat din nou din cap. Unchiul și-a ridicat iar mâna.
— Răspunde când vorbesc cu tine!
— Da, da! Nu plec nicăieri. Fac orice-mi spui... numai nu mă mai lovi... te rog.
Am strigat și m-am strâns ghem. Deasupra mea, unchiul a spus:
— Așa trebuia să spui de la început. Mai încearcă să mă sfidezi și ai să vezi ce se întâmplă.
— Da, da.
Am răspuns repede. L-am simțit întorcându-se. Când am îndrăznit să mă uit, i-am văzut spatele îndepărtându-se, iar lângă el era mătușa. În timp ce mergeau, ea a spus:
— L-ai lovit atât de rău? Inspectorul vine mâine. Ce-o să creadă când îl vede așa?
Unchiul a scrâșnit din dinți și s-a uitat înapoi la mine. Când mi-a văzut chipul îngrozit, a scuipat o înjurătură și și-a întors privirea. Am rămas ghemuit cu fața în jos, tremurând, până când au plecat. Am auzit ușa închizându-se și cheia răsucindu-se în broască. Mă încuiaseră înăuntru. S-a lăsat liniștea. Abia atunci am reușit să mă ridic.
— Ah...
M-a cuprins din nou amețeala și m-am lăsat la podea. Întregul trup mă durea, iar capul încă mi se învârtea. M-am sprijinit de perete și am încercat să-mi trag sufletul.
"Dar Kamar?"
Doream să știu ce s-a întâmplat cu el, dar nu îndrăzneam să-l întreb pe unchi. Dacă şi Kamar a reușit să scape în siguranță, era mai bine să nu-l caut. I-am spus să plece. Numai să fie bine. Și Rikal? Mi-am amintit cum era aruncat deoparte și m-au usturat ochii de lacrimi. O durere ascuțită m-a determinat să-mi țin respirația.
Am oftat cu disperare. Apoi mi s-a părut că aud pași pe coridor. Vederea era încețoșată, dar auzul parcă mi s-a ascuțit și am auzit fiecare zgomot. Am încremenit și am ascultat. Pașii se apropiau. Erau cel puțin patru oameni, nu unul singur. M-a trecut un fior când s-au oprit în fața ușii. Broasca a zăngănit și ușa s-a deschis.
— Ai făcut ceva prăpăd pe aici, văd.
Salman a intrat rânjind, urmat de câțiva bărbați. Unul dintre ei s-a uitat la mine, ghemuit lângă perete.
— Ăsta e Omega despre care ne-ai spus?
Salman a zâmbit ironic și a dat din cap.
— Da. Păcat. Era chiar frumușel, dar l-a scos pe tata din minți...
Mi-a zâmbit liniștit.
— Dar ce mai contează? Tot e bun pentru ce ne trebuie.