— Avem nevoie de un mijloc de transport.
L-am privit neliniștit pe Kamar, care vorbea cu o expresie serioasă. Când mi-am revenit, mi-am dat seama ce am auzit. Și mai rău era că eu însumi eram de acord. Realizarea târzie m-a determinat să intru în panică. Abia atunci Kamar a părut să înțeleagă cu adevărat situația în care mă aflam.
— Nu-ți face griji. O să fie bine.
A încercat să mă liniștească printr-un sărut și un zâmbet blând, dar nu am reușit să mă relaxez.
— Oriunde am merge, tot același lucru va fi. Dacă ajungem în oraș, nu se schimbă nimic... Tot Omega rămân.
Kamar a răspuns simplu:
— Dar nimeni nu știe că ești Omega.
Era adevărat, așa că nu puteam să-l contrazic. Doar câțiva oameni de aici, printre care și unchiul meu, știau. Dar unchiul nu mă putea proteja, de aceea m-a ținut ascuns în locul ăsta. Totuși, am ezitat înainte să spun:
— N-ar fi cu nimic diferit în alte orașe... Ba chiar am auzit că în capitală e mai rău. Se spune că îi prind pe Omega, îi adună într-un singur loc și îi obligă să facă lucruri îngrozitoare.
— Lucruri îngrozitoare?
— Nu știu.
Am clătinat din cap. Dar mama m-a avertizat de atâtea ori și cu atâta seriozitate, încât eram convins că se putea întâmpla ceva cumplit. Umerii au început să-mi tremure fără voie, iar Kamar m-a strâns imediat în brațe.
— E în regulă. Nu-ți face griji. Sunt aici.
Kamar mi-a zâmbit din nou când a văzut cât de precaut îl priveam.
— Dacă orașul acela este centrul țării, de acolo ar trebui să ne fie ușor să ajungem și în alte locuri.
— În altă parte?
Am întrebat nedumerit, iar el mi-a răspuns nepăsător:
— Oriunde. Undeva unde să fim acceptați.
— Există oare un astfel de loc?
— Sigur există.
Vocea lui Kamar era mai încrezătoare ca niciodată. Și, fără să vreau, am început să-mi doresc să-l cred.
— Ar fi frumos...
În timp ce glasul mi s-a stins, Kamar a continuat, subliniind fiecare cuvânt:
— Iar dacă nu există, îl voi crea eu.
La auzul acelor vorbe, am izbucnit în râs.
— Cum? am întrebat încă zâmbind.
Kamar mi-a zâmbit la rândul lui.
— Oricum vrei tu.
Inima mi s-a umplut de dragoste pentru el. Mi-am întredeschis buzele și am spus:
— Eu nu te vreau decât pe tine.
Kamar a zâmbit și a șoptit:
— Și eu la fel.
În brațele lui mă simțeam în siguranță față de tot ce exista pe lume. De aceea îmi doream să rămân prins acolo pentru totdeauna. Nu puteam să-mi imaginez să merg în altă parte. Am închis ochii și l-am strâns puternic în brațe.
"Ai încredere în Kamar", mi-am spus. Nu mai puteam trăi fără el.
"O să fim bine."
— Te iubesc.
Am mormăit încet, iar Kamar m-a sărutat de parcă a așteptat doar acele cuvinte.
— Eu te iubesc și mai mult.
Asta m-a determinat să râd din nou. De data asta l-am sărutat mai hotărât și mi-am întărit hotărârea.
─ ▫ ─
Pe măsură ce zilele treceau, Kamar devenea neobișnuit de ocupat. În timp ce eu lucram la tapiserie, el se plimba adesea de colo-colo, de parcă încerca să pună ceva la punct. Uneori rămânea adâncit în gânduri, alteori își nota câte ceva.
Era limpede că se gândea deja la felul în care aveam să trăim după ce plecam de acolo. Faptul că, spre deosebire de înainte, după cină ieșea afară în loc să mă ia imediat în brațe era încă o dovadă. Mi-am înghițit singurătatea și m-am concentrat asupra lucrului.
— Avem nevoie de un mijloc de transport.
Kamar a spus-o dintr-odată în timp ce mâncam, iar eu m-am oprit și am clipit.
— Un mijloc de transport?
— N-ai cum să mergi pe jos, aşa e?
Abia atunci am înțeles și am clătinat din cap, încă nedumerit. Kamar a continuat de parcă s-a așteptat la răspuns.
— Ca să traversăm deșertul avem nevoie de multe lucruri și n-o să le putem căra singuri. Mi-am făcut, în mare, o idee despre ce trebuie să luăm, dar... Când vine Ghurab? Mai e mult?
Am numărat zilele.
— Săptămâna viitoare.
— Bine. Atunci, de data asta, comandă și asta, și asta. Și asta.
Kamar a scos instrumentul de scris pe care aproape că nu-l folosea niciodată și a notat cu siguranță câteva lucruri. M-am uitat la foaia pe care mi-a întins-o, iar el a continuat pe un ton firesc:
— Pentru moment, atât ne trebuie. Pregătim totul acum, iar data viitoare când vine Ghurab, plecăm.
— Cum?
Kamar mi-a răspuns în timp ce își îndesa o îmbucătură în gură:
— Pentru că Ghurab are mașină.
M-am îngrijorat imediat și am întrebat:
— Crezi că ne-o va împrumuta?
— Normal că nu.
Am rămas surprins de răspunsul lui atât de categoric.
— Atunci ce facem?
Kamar mi-a zâmbit.
— Nu-ți face griji. Am eu o soluție.
Nu aveam idee ce a pus la cale, așa că am rămas doar privind la el. Expresia i-a devenit mai serioasă.
— Oricum, mă ocup eu. Lasă asta pe mâna mea.
După ce a spus-o, Kamar s-a ridicat brusc. Umbra lui a căzut peste mine și am tresărit când mi-am ridicat privirea. A continuat:
— Mă duc puțin să cercetez împrejurimile. Ai nevoie de ajutor cu ceva?
— Nu... nu.
Văzându-mă ezitând, Kamar s-a oprit și s-a uitat la mine. Cum tot nu spuneam nimic, s-a așezat din nou și m-a întrebat:
— Ce s-a întâmplat? Ce ai?
Mâna lui care îmi mângâia ușor obrazul m-a liniștit puțin și am răspuns încet:
— Doar că... m-am speriat puțin.
Nu mă puteam abține să nu ezit. Am trăit aici prea mult. Nici măcar nu-mi mai aminteam cum era lumea de afară.
"Oare chiar pot pleca de aici?"
De parcă mi-ar fi citit neliniștea, Kamar a spus:
— Nu putem continua să trăim aici. Ai spus că poți rămâne însărcinat. Și dacă se întâmplă? Cum o să naști aici?
Faţa mea a devenit palidă când mi-am amintit de un lucru pe care aproape că l-am uitat. Kamar și-a coborât privirea, iar mâna lui a alunecat de pe obrazul meu pe abdomen.
— Poate că deja e copilul meu aici.
Cuvintele lui m-au lovit cu toată greutatea realității. Kamar și cu mine făceam sex de mai multe ori pe zi. Nici măcar nu mai îmi aminteam de câte ori am făcut-o cu o zi înainte. Ținând cont de cât de mult se elibera Kamar, nu eram deloc surprins să fi rămas însărcinat. Kamar a râs încet, de parcă s-a gândit la același lucru.
— Te-aș crede și dacă mi-ai spune că ai zece copii acolo.
Mi s-a încins fața înainte să apuc să mă sperii de vorbele lui. Kamar m-a tras în brațe și m-a sărutat pe creștet, în timp ce eu încă eram tulburat.
— De aceea trebuie să pleci de aici, Yohan. Ești prea firav. Dacă vei avea un copil, o să ai nevoie de ajutor. De acum înainte, eu... trebuie să mă controlez.
Pentru prima dată, vocea lui nu mai era deloc sigură. Nici eu nu m-am gândit prea mult până atunci la toate astea, așa că nu-l puteam învinovăți. În schimb, l-am îmbrățișat cu grijă și am dat din cap.
— Bine. Am înțeles. O să mă abțin și eu.
"Oare chiar pot?"
Chiar și atunci, mintea îmi zbura la gândul de a mă întinde lângă el. Nici eu nu eram deloc convins. Mi-am făcut curaj și mi-am ridicat privirea.
— Ăă... încă o dată. Doar o singură dată...
— Nu.
Refuzul lui nemilos m-a lăsat fără replică, iar Kamar a continuat serios:
— Nu va fi ultima dată. O să te țin în brațe pentru totdeauna.
Cuvintele lui au spulberat tensiunea și am izbucnit în râs. L-am sărutat din nou, încolăcindu-mi brațele în jurul gâtului lui. Kamar a oftat și, în cele din urmă, m-a împins încet pe spate, urcându-se deasupra mea.
"Te iubesc."
L-am primit cu bucurie în mine și mi-am mărturisit din nou sentimentele.
"Te iubesc, Kamar. Te iubesc atât de mult."
"Nu pot trăi fără tine."
─ ▫ ─
Mașina lui Ghurab a apărut în ziua stabilită. În secret m-am temut că ar putea veni Salman, dar când am recunoscut mașina lui Ghurab, mi-am relaxat umerii și am răsuflat ușurat. Stăteam acolo cu lista scrisă de Kamar și cu tapiseria la care muncisem din greu, așteptând ca mașina să se apropie.
— E în regulă, Yohan.
Ca în fiecare noapte, am adormit strâns lipit de el, iar Kamar m-a încurajat:
— Dacă se întâmplă ceva, ies imediat. De data asta, indiferent ce spui, nu pot să stau și să te văd rănit.
Doar acele cuvinte mi-au dat curaj. Nu mai eram singur. Am strâns mai tare biletul în mână, iar mașina lui Ghurab s-a oprit nu departe. Am așteptat să coboare, apoi l-am salutat.
— Bună, Ghurab. Ce mai faci?
I-am vorbit ca de obicei, dar nu mi-a răspuns. Ceva mi s-a părut dintr-odată ciudat, iar Ghurab a spus:
— Tinere stăpân, am venit să te iau.
— Poftim?!
Am clipit o clipă, fără să înțeleg ce voia să spună. Ghurab a continuat dur, cu chipul întunecat:
— Stăpânul mi-a poruncit să vă aduc înapoi. Haideți, urcați repede în mașină. Trebuie să mergem imediat la conac.
Mi s-au mărit ochii fără voie. "Ce înseamnă asta? La conac? A venit să mă ia?"
"M-a chemat unchiul?"
"Te voi chema înapoi când va fi momentul potrivit."
Mi-am amintit ultimele lui cuvinte înainte să plec. La început le-am crezut și am așteptat zi de zi să mă cheme. Dar asta era cu mult timp în urmă. Acum, tocmai când eram gata să las totul în urmă și să plec alături de Kamar, mă chema?
— Despre ce vorbește?
O voce cunoscută s-a auzit din spatele meu. Mi-am întors capul și l-am văzut pe Kamar ieșind din colibă și uitându-se spre mine. În spatele meu, Ghurab a scos un sunet surprins. Eu însă am rămas doar privind la Kamar, fără să pot spune nimic.