Atenţionare: 🔞
— Să culegem fructe?
— Da.
La încruntarea lui Asgail, am dat din cap și am spus:
— Ar trebui să fie destule coapte până acum. Hai să le culegem și să pregătim împreună ceva de mâncare.
— De mâncare?
A repetat, iar eu am răspuns simplu:
— Eu și Kamar făceam asta des.
De data asta a tăcut.
După nişte clipe, a întrebat:
— Cum? Tu nu vezi.
N-am putut să nu-i răspund direct:
— O să mă ridici, Alteța Voastră.
Mi-am întins brațele de parcă era cel mai firesc lucru din lume.
A tăcut din nou.
Mi-am înclinat capul și, deodată, s-a auzit o lovitură puternică, urmată de ceva care a căzut în jurul nostru.
— Ah!
Am tresărit, mai mult surprins decât speriat.
M-am lăsat pe vine și am pipăit în jur până am prins ceva mic și rotund.
Am înțeles imediat că era o măslină.
Asgail a lovit probabil ramura.
"Era supărat?"
Inima a început să-mi bată mai repede.
Apoi l-am auzit oftând.
M-a ridicat în brațe și m-a ținut strâns.
— Kamar te ținea așa ca să culegi fructe?
Părea că vorbește printre dinți.
Am ezitat, apoi am răspuns:
— Mă ținea cu un braț. Eu culegeam, iar fructele le puneam în coșul pe care îl ținea el.
Asgail m-a așezat exact așa cum i-am descris.
Sprijinit pe antebrațul lui, mi-am trecut mâna după ceafa lui și am lăsat-o pe umăr.
Poziția era bună, dar Asgail tot nu părea mulțumit.
— Omul acela era un pervers. Dacă eram eu, te așezam comod și culegeam singur toate fructele.
— Alteța Voastră probabil ați fi pus pe cineva să le culeagă, dar noi nu aveam pe cine. Și de ce îl numești pe Kamar pervers?
M-a deranjat insulta, dar Asgail a continuat ironic:
— Ce motiv avea să te țină așa? Putea să culeagă el fructele.
— Și ce motiv ar fi avut?
Chiar nu am înțeles.
Răspunsul lui m-a enervat.
— Dorea să te atingă. De fiecare dată când te miști, fundul tău se freacă de brațul meu.
Ca să-mi demonstreze, și-a strecurat deliberat o mână sub mine.
Am tresărit și i-am dat palma la o parte.
— Nu e adevărat.
— De ce nu?
Am tras aer în piept și am răspuns:
— Toate fructele la care ajungeam de jos erau deja culese, așa că nu aveam de ales. Și nici nu cred că e tocmai plăcut pentru tine să mă ții așa.
Nu știam care dintre explicații era mai bună, dar Asgail a tăcut.
L-am avertizat:
— Să nu mai vorbești urât despre Kamar al meu.
Apoi am adăugat:
— Și nu uita că, timp de trei zile, trebuie să fii Kamar pentru mine.
Mi s-a părut că îl aud înjurând încet, dar l-am ignorat.
După câte a făcut el, era absurd să se plângă de faptul că îmi atingea fundul.
Kamar al meu nu era atât de desfrânat.
— Alteța Voastră nu prea are încredere în oameni.
— Nu tu ar trebui să fii cel care-mi spune Kamar?
S-a prins imediat de asta, iar eu am tăcut.
Mi-am sprijinit o mână pe umărul lui și am întins-o pe cealaltă.
Degetele au atins un fruct mic și rotund.
Măslinele erau ușor de cules.
Ciorchinii erau atât de încărcați, încât luam câte un pumn o dată.
Le strângeam și le lăsam în coșul pe care îl ținea Asgail.
Când îmi deschideam palma, el le prindea.
— Ce ai de gând să faci cu ele?
— Să le mănânc, desigur.
Întrebarea lui m-a surprins.
Nu a auzit ce am propus de la început?
După o pauză, Asgail a întrebat:
— Oaza în care ai locuit singur este chiar aici?
Mâna mi s-a oprit.
Mi-am întors chipul spre el, iar Asgail a continuat:
— Am văzut o fotografie făcută de tatăl tău, fostul Lord. Te ținea în brațe în fața conacului când erai mic. Conacul s-a schimbat mult.
— Aşa e.
Mi-am dres glasul.
— Unchiul meu a locuit acolo după aceea, așa că...
Am lăsat fraza neterminată, apoi am adăugat:
— Mulțumesc că îl restaurezi.
Asgail a mormăit pentru sine:
— Nu te-ai schimbat deloc. Cum de nu te-am recunoscut?
Mi-am înclinat capul.
Ce voia să spună?
Înainte să pot întreba, i-am auzit râsul în voce.
— Pleacă-ți capul.
Am făcut cum mi-a spus.
— Mai jos.
M-am aplecat puțin mai mult.
Ceva mi-a atins obrazul.
Am deschis larg ochii, surprins, iar râsul lui Asgail s-a auzit din nou, foarte aproape.
Inima mi-a luat-o razna.
O altfel de tăcere s-a așternut între noi.
Cu inima bătându-mi nebunește, am șoptit:
— Dacă ești Kamar al meu, asta nu s-ar opri la un sărut.
În clipa aceea, coșul plin cu măsline a căzut la picioarele noastre.
Nu mi-a păsat.
Asgail și-a lipit buzele de ale mele, iar eu m-am agățat de gâtul lui.
Niciunul dintre noi nu s-a mai gândit la colibă.
La fel ca atunci când eram alături de Kamar, ne-am lăsat în nisip și ne-am apropiat unul de celălalt fără reținere.
Ne sărutam cu foame, de parcă amândoi am așteptat prea mult momentul acesta, iar mâinile ni se mișcau nerăbdătoare peste trupurile noastre.
— Kamar... Kamar...
I-am șoptit numele, dar el nu s-a oprit.
— Bine.
Cu voce răgușită, Asgail mi-a sărutat obrazul, fruntea și buzele, apoi și-a coborât sărutările peste trupul meu.
— Ah...
Nu s-a mulțumit doar să mă sărute.
Din când în când mă mușca ușor, de parcă ar fi vrut să mă devoreze.
Ciudat era că nu m-a deranjat.
Pentru o clipă m-am întrebat dacă i-aș cere, chiar m-ar devora cu totul.
Gândul acela întunecat m-a determinat să tremur de plăcere.
Știam că mi-ar fi îndeplinit orice dorință.
Pentru că mă iubea, chiar dacă nu putea muri alături de mine.
L-am ajutat să-mi coboare pantalonii și mi-am ridicat șoldurile.
A tras repede materialul la o parte și s-a lipit de mine.
I-am simțit erecția tare, apăsându-se de trupul meu.
Mi-am ridicat un picior și l-am încolăcit în jurul taliei lui, căutând mai multă apropiere.
— Ah...
Respirația lui fierbinte mi-a atins pielea.
M-a prins de șolduri și mi-a desfăcut coapsele.
Trupul meu era deja pregătit pentru el.
— Aah!
Presiunea aceea pe care am uitat-o aproape cu totul m-a determinat să gem.
De teamă că s-ar putea opri, m-am agățat și mai tare de gâtul lui.
— Yohan.
Vocea lui, răgușită și frântă, mi-a rostit numele.
Am dat din cap.
Dar el tot ezita să mă pătrundă.
Îi simțeam erecția tremurând la intrare.
De ce mă determina să aștept?
M-am mișcat nerăbdător, iar vârful lui m-a atins și s-a frecat de mine.
Asgail a gemut înăbușit.
— Yohan.
Mi-a rostit din nou numele, printre respirații grele.
— Pot să-mi las sămânța în tine?
Mintea mi s-a încețoșat.
Am clipit doar.
Asgail a continuat:
— Vreau să te las însărcinat. Vreau copilul nostru.
Vocea îi tremura de dorință, de parcă un refuz l-ar fi putut distruge.
Era încă la intrarea mea, gata să mă pătrundă, dar aștepta.
Oare s-ar fi oprit dacă spuneam nu?
Aș fi putut suporta să-l văd făcând asta?
Răspunsul era deja limpede.
Îmi îndeplinea fiecare dorință dintr-un singur motiv.
Pentru că mă iubea.
Și atunci de ce i-aș fi refuzat ceea ce își dorea cel mai mult?
— Da.
Am dat din cap.
— Lasă-mă însărcinat, Kamar. Dă-mi copilul tău.
Nici nu am terminat bine de vorbit când m-a strâns puternic în brațe.
Ultimele cuvinte aproape mi s-au pierdut între buzele lui.
Apoi m-a pătruns dintr-o singură mișcare, mai adânc decât înainte, umplându-mă complet.