Zgomotul pașilor grăbiți care răsunau pe coridor au tulburat liniștea apăsătoare, așternută ca un giulgiu. Cu răsuflarea tăiată, bărbatul năvăli fără să bată în camera de la capătul coridorului. Înăuntru, un băiat dormea liniștit, fără să știe ce se petrecea în jurul lui. Bărbatul a devenit palid. S-a repezit prin încăpere, l-a apucat pe băiat de umeri și l-a mişcat cu putere. Băiatul s-a trezit în strigătele lui și şi-a frecat ochii încă împăienjeniți de somn.
— Yohan, ridică-te! Repede! Vin niște oameni încoace!
— Oameni? Cine…?
Încă buimac de somn, băiatul a clipit nedumerit. Bărbatul a oftat enervat și a continuat.
— Vin să pună mâna pe tine! Dezmeticește-te și ridică-te odată!
— Pe mine? De ce? De ce ar…
Bărbatul l-a privit exasperat pe Yohan, care a rămas încremenit de uimire.
— Pentru că ești Omega.
Yohan a amuțit, cu ochii larg deschiși. Bărbatul l-a apucat de braț și l-a tras spre ușă.
— Eu îi voi ține pe loc aici. Afară te așteaptă un curier, care te va conduce într-un loc sigur. Rămâi ascuns acolo. Dacă te prind, totul s-a terminat. Ai înțeles?
— D…dar…
Yohan a deschis gura, copleșit de întrebări, însă nu era timp. Bărbatul l-a dus pe coridor, îndemnându-l fără încetare să se grăbească.
— Nu avem timp de pierdut. Dacă mai eziți, vei rata singura ocazie. Fugi! Acum!
Înainte să apuce să înțeleagă ce se petrece, Yohan s-a pomenit deja pe coridor. Când au ajuns la scări, pisica băiatului, trezită din somn, a alergat după ei.
— Rikal!
Yohan a luat pisica în brațe. Bărbatul l-a apucat de mână și l-a tras mai departe în grabă.
Afară, curierul a încărcat deja provizii într-o mașină care îi aștepta. Bărbatul l-a împins pe Yohan spre bancheta din spate.
— Urcă. Du-te la Saide.
Saide era o oază izolată, aflată departe de conac și cunoscută de puțini. Fiind proprietatea familiei, niciun străin nu se aventura acolo, așa că era cel mai sigur refugiu. Cu toate astea, Yohan a ezitat.
— Trebuie să stau singur acolo?
Palid la față, Yohan s-a uitat la bărbat, care s-a grăbit să-l convingă.
— Nu te vor urma în deșert. Trebuie doar să stai ascuns o vreme. Dacă rămâi aici și te iau cu forța… ce se va alege de familia noastră? Dacă se află că moștenitorul nostru este Omega și că am încercat să ascundem asta…
Bărbatului i s-a tăiat răsuflarea numai la gândul urmărilor.
— Am pierde averea familiei, iar mormintele părinților tăi ar fi profanate. Le-ar dezgropa și le-ar pângări. Crede-mă.
După ce a băgat spaima în băiat, bărbatul şi-a îndulcit glasul, încercând să-l liniștească.
— Dar tu? Dacă te iau și te chinuie… cum aș mai putea cinsti memoria fratelui meu și a cumnatei mele? Deocamdată, ascunde-te. Te voi chema înapoi când nu va mai fi niciun pericol. Până atunci, nu te arăta nimănui. Ai înțeles?
În fața rugăminții lui, Yohan nu a putut decât să încuviințeze.
— Da, unchiule.
— Bine.
Bărbatul i-a ciufulit părul. Încă nedumerit, Yohan a urcat în mașină, strângându-l pe Rikal la piept, și s-a întrebat cum de a aflat cineva atât de repede că s-a diferențiat cu doar șase luni în urmă.
— Nu-ți face griji. După ce pregătesc totul, mă voi asigura că ești în siguranță. Nu ai promis că vei respecta ultima dorință a mătușii tale?
Yohan a ezitat, apoi a șoptit:
— Da.
În clipa aceea, motorul a pornit. Nu mai era timp.
— Mulțumesc, unchiule. Allah să fie cu tine.
— Iar pe tine să te ocrotească.
Şi-au luat rămas-bun, apoi curierul a pornit la drum cu Yohan și Rikal. Jarwal i-a urmărit neputincios de pe marginea drumului până când au dispărut din vedere. Câteva minute mai târziu, mai multe vehicule au oprit brusc în fața porților conacului. Jarwal s-a întors și a pornit cu pași mari spre intrare. Tocmai a deschis ușa, când o femeie a coborât dintr-una dintre mașini și s-a apropiat.
— Jarwal, dragul meu. Cum a mers?
Când i-a văzut pe chip speranța amestecată cu neliniștea, bărbatul a zâmbit larg. Femeia i s-a aruncat în brațe, zâmbindu-i la rândul ei.
— Totul a mers conform planului. Dragul meu nepot a plecat și n-a luat cu el decât o pisică.
— Ce băiat bun și generos.
Femeia a zâmbit drăguţ și l-a sărutat pe buze.
— Să ne lase nouă uriașa avere a fratelui tău… Mai există oare un nepot atât de iubitor?
Jarwal s-a prefăcut surprins.
— Cu un unchi atât de grijuliu ca mine, gestul lui este cât se poate de firesc. Dacă nu aș fi intervenit la timp, toată lumea ar fi aflat că este Omega, iar el ar fi avut cumplit de suferit. Datorită mie, este încă în viață.
Soția lui s-a încruntat nedumerită.
— Dar de ce l-ai trimis departe, în loc să scapi imediat de el și să revendici toată averea?
— Draga mea, când vânezi un leu, trebuie să-l mănânci până la ultimul os. Ai răbdare. Peste șapte ani, când va împlini douăzeci, vom putea dispune după bunul plac de fondul lui fiduciar.
— Fond fiduciar?
— Da. Tatăl lui a pus banii într-un fond fiduciar la care nu poate avea acces până când împlinește douăzeci de ani. Dacă moare înainte, banii dispar. Până atunci, trebuie să rămână în viață cu orice preț.
— Și dacă își dă seama și se întoarce?
Jarwal a izbucnit într-un râs zgomotos.
— Să se întoarcă? E ascuns într-o oază pustie, unde nu are telefon și nu trece nimeni prin apropiere. Ce ar putea afla?
În cele din urmă, chipul soției lui s-a luminat.
— Ce necurat ești! Te-ai gândit la toate. Atunci totul va fi al nostru. Al tău și al meu.
Jarwal s-a întors spre conacul somptuos și l-a privit cu un zâmbet triumfător.
— Să-I mulțumim lui Allah că ne-a dăruit un moștenitor Omega.
Soția lui a zâmbit amuzată și a pășit înăuntru.
— Ce femeie fără minte era cumnata ta! Mi-a spus totul și chiar mi-a mulțumit înainte să moară.
Jarwal a râs cu poftă, iar cei doi au intrat în conac ținându-se de mână. Și astfel au trecut șase ani.