Odată ce emoțiile se revarsă, ele nu sunt ușor de oprit. Se pare că şi Kouki a decis că era mai bine să o lase să plângă liber. A lăsat-o să se agațe de el și i-a frecat ușor spatele, plânsul ei devenind și mai intens.
"…"
Amane și-a abătut privirea de la scena în care Kouki mângâia ușor spatele lui Mizuki în timp ce aceasta plângea ca un copil.
Fără să știe, un sentiment de neliniște îi răscolea pieptul. Inima îi era tulburată și se simțea neliniștit.
Nu era chiar anxietate... Poate era enervare? Poate sufocare?
(Ce naiba... este asta?)
Își încruntă sprâncenele, luptându-se cu o senzație neplăcută pe care nu prea o putea articula. Se simțea ca și cum o vată umedă i-ar fi fost îndesată cu forța pe gât, îngreunându-i respirația.
Se întâlniseră cândva. Mizuki, ca actriță de top, probabil că trebuia să își țină garda sus în public, lăsând-o cu puține persoane în care putea avea încredere cu adevărat. Kouki, ca fost iubit al ei, era unul dintre puținii care îi puteau vedea adevărata personalitate și îi permitea să se sprijine pe el. Din moment ce Kouki o cunoștea și pe Aya, aveau acea tristețe comună pentru a se conecta.
Asta era tot.
Deși înțelegea asta în mintea lui, nu-și putea controla tumultul emoțiilor. Simțindu-se și mai enervat de acest lucru, a observat că Mizuki s-a îndepărtat de pieptul lui Kouki. Ea și-a lipit batista de ochi, încercând să-și șteargă lacrimile. În timp ce ea își cerea scuze cu o voce tremurătoare, Kouki a privit-o cu îngrijorare, spunând:
- Nu, e în regulă... Te simţi bine?
- Mă simt bine acum. Mulţumesc.
Mizuki i-a înmânat batista înapoi lui Kouki și a luat-o pe Anzu, care adulmeca la picioarele ei. După ce s-a așezat din nou pe scaun cu iubitul ei câine în poală, Amane a tras aer în piept și, străduindu-se să păstreze un ton calm, a încurajat-o să continue conversația întreruptă.
- Aya a renunțat să facă public incidentul după ce managerul ei s-a opus - totuși, pilula de a doua zi nu a funcționat, iar ea a descoperit că era însărcinată câteva luni mai târziu. Știi?
- Da... Și pentru a înrăutăți lucrurile, în acel moment, managerul ei, Shimokawa, părăsise deja agenția și ea nu putea da de el. Aya a încercat cu disperare să își amintească evenimentele din acea noapte pentru a-i găsi pe cei trei bărbați. Cu toate astea, îi era greu să le dea de urmă fără să le știe numele sau fără să aibă vreo legătură. A încercat chiar să meargă la clubul din acea noapte. Dar nu a reușit nici măcar să ajungă la local... În cele din urmă, au apărut grețurile matinale și a devenit incapabilă să se miște. Nu a mai putut lucra la gravură, ceea ce i-a redus expunerea și veniturile... Cred că era incredibil de neliniştită. Dar când am vorbit cu ea, mi-a spus: "Sunt plină de nelinişte când mă gândesc la asta, dar tot vreau să am acest copil". Chiar dacă nu știa al cui era copilul... Chiar dacă era un copil conceput prin viol... Tot voia să nască. Aya și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă și nu avea rude. Așa că... era fericită de perspectiva de a avea un nou membru în familie.
Încă o dată, vocea lui Mizuki a început să tremure. Cu toate astea, de data asta, ea și-a înfruntat lacrimile și a continuat să vorbească.
- De aceea nu pot să cred că Aya s-a sinucis… Pur și simplu nu pot să cred.
Repetând cuvintele ca pentru ea însăși, ea și-a îmbrățișat strâns câinele iubit.
Ridicându-și fața plecată, Mizuki s-a uitat direct la Amane.
- Dle detectiv, știu că sunteți deja ocupat cu propria dvs. muncă... și înțeleg că este o cerere dificilă. Dar pentru Aya, al cărei viitor de actriță a fost luat, și pentru copilul care trebuia să se nască, trebuie neapărat să știu adevărul.
- Am înțeles! a răspuns Amane succint.
- Kariya și cu mine vom face tot ce putem.
Expresia lui Mizuki a devenit una de neîncredere. Kouki și-a mărit și el ochii, surprins.
- Este în regulă?
- Nu-l putem lăsa în libertate pe autorul drogurilor pentru viol. Dacă o lăsăm așa, există posibilitatea unei a doua sau a treia victime. De fapt, este posibil să existe deja una.
Kouki a dat din cap cu o expresie serioasă, împărtășind probabil același sentiment.
Lângă el, Mizuki s-a ridicat din fotoliu în timp ce încă o ținea pe Anzu. Și-a îndoit corpul în două și și-a înclinat adânc capul.
- Te rog... Îți cer ajutorul.
***
- Îmi pare foarte rău că te-am târât în asta, Honjou-san...
După ce au coborât cu liftul în parcarea subterană a apartamentului lui Mizuki și s-au urcat în mașina parcată, Kouki și-a cerut scuze.
- Nu trebuie să-ţi ceri scuze. În orice caz, noi suntem cei care au venit să se implice, a spus el.
În timp ce vorbea, Amane a scos o țigară dintr-un pachet aruncat pe bord și şi-a pus-o între buze.
- Chiar ești de acord cu asta? a întrebat Kouki.
- Ești insistent.
- Lăsându-mă la o parte, Honjou-san nu a avut nicio cunoștință anterioară cu Mizuki sau Aya... De ce te implici?
- Ți-am spus, aşa e? Eu doar omor timpul.
"..."
Nemulțumirea lui Kouki era palpabilă. Dar Amane a ignorat-o, aprinzând capătul țigării cu bricheta sa preferată.
Este imposibil ca acest Alfa de top să înțeleagă empatia lui pentru nefericitul Omega.
Ar fi putut fi el în locul Ayei. Asta nu este doar problema altcuiva.
Ar prefera să nu împărtășească trecutul care l-a condus la acest gând doar pentru a fi compătimit.
A coborât geamul de pe partea pasagerului și a expirat fumul afară.
- Ce părere ai despre cazul Aya?
- Fie a fost sinucidere, fie a fost crimă, aşa e?
Auzindu-l pe Amane trecând în modul de lucru, Kouki părea să se reorienteze. Și-a scos caietul din buzunarul interior al jachetei.