Valul de feromoni m-a amețit brusc. Totul mi s-a albit înaintea ochilor și, pentru o clipă, am avut senzația că-mi pierd cunoștința. Din fericire, bărbatul încă mă ținea de braț, așa că doar m-am clătinat. Am clipit de câteva ori și m-am forţat să-mi limpezesc privirea.
Îi mulțumeam lui Allah că nu am neglijat inhibitorii nici măcar atunci când eram singur. Dacă aș fi sărit peste vreo doză, acum toți ar fi știut deja că eram Omega.
Am încercat să-mi domolesc bătăile inimii, dar nu am reușit să trag aer adânc în piept. Cu fiecare inspirație, mirosul dens al feromonilor îmi tulbura din nou mintea. M-am silit să respir rar și superficial, încercând să-mi dau seama unde mă aflam.
M-au adus într-o sală uriașă, asemănătoare celei în care am luat pentru prima dată masa cu Steward, la porunca prințului moștenitor. Pereții erau acoperiți de vitralii, iar candelabrele imense luminau întreaga încăpere. Covorul gros înăbușea pașii, iar pe mesele de marmură se aflau vin roșu, pulberi necunoscute și diferite medicamente.
Chiar și amețit, simțeam că ceva nu era bine. Ce făcea Kamar într-un asemenea loc? Steward a spus că urma să-i declanșeze rutul. Dar cum? Dacă medicamentele banale nu aveau efect asupra lui, puteau măcar să-i stimuleze producția de feromoni?
— Alteță, vă simțiți bine?
Bărbatul care m-a adus s-a grăbit spre el. Abia atunci l-am văzut pe Asgail, singur pe un pat uriaș aflat în capătul sălii. Inima mi-a tresărit atât de puternic, încât mi s-a tăiat răsuflarea.
Asgail.
Mi-am ținut respirația. Patul era atât de mare, încât părea să ocupe singur jumătate de încăpere. Câțiva însoțitori se mișcau în jurul lui, îi ofereau vin și îi aranjau pernele. Unul dintre ei i-a dus paharul la buze, iar Asgail a înghițit o pastilă odată cu vinul. Toți au așteptat reacția lui, dar el n-a spus nimic.
A oftat adânc, apoi s-a lăsat pe spate, sprijinindu-și capul de pernă. Părea atât de epuizat, încât primul meu impuls era să fug la el și să-l sprijin. M-am forţat însă să rămân pe loc.
Printre feromonii lui puternici am simțit un alt miros, mai slab. În cele din urmă, Asgail a vorbit.
— Nu prea are efect, a spus el încet, cu vocea încărcată de oboseală, masându-și tâmpla cu ochii închiși.
— N-ați găsit nimic în încăperile lui Steward?
— Nu...
Bărbatul de lângă mine a ezitat o clipă, apoi s-a grăbit să continue.
— Se pare că a luat toate documentele cu el înainte să plece. Dar l-am adus pe asistentul lui. A fost tot timpul alături de el, așa că trebuie să știe ceva, aşa e?
Asgail și-a întors brusc privirea spre mine. Am tresărit sub privirea lui pătrunzătoare. Bărbatul care încă mă ținea de braț s-a încruntat și a intervenit.
— Alteță, dacă îmi permiteți... și noi am participat la cercetare. Ne puteți lăsa pe noi să continuăm.
S-a oprit cu o nemulțumire evidentă, de parcă ar fi vrut să întrebe de ce ar avea Asgail mai multă încredere într-un străin oarecare decât în ei. Asgail nu a reacționat. I s-a adresat în schimb primului bărbat.
— Mai sunt și alți Omega?
— Nu. Aceștia sunt toți. Dar, dacă le administrăm un stimulent, am putea obține o cantitate mai mare de feromoni.
Atunci i-am observat și pe ceilalți: peste zece bărbați stăteau în genunchi de cealaltă parte a patului. Erau cu toții dezbrăcați.
Omega.
Am înțeles imediat de unde venea mirosul care se amesteca printre feromonii lui Asgail. Era al lor. Medicii umpleau seringile cu substanțele de pe mese și îi injectau pe rând. Cei injectați se prăbușeau sub efectul substanțelor, iar mirosul feromonilor lui Asgail devenea tot mai puternic.
După ce au terminat, unul dintre însoțitori s-a adresat lui Asgail.
— Cu o concentrație atât de mare de feromoni, Alteța Voastră ar trebui să reacționeze. Vă vom supraveghea și vom interveni dacă va fi nevoie.
Un Omega, chinuit de efectul substanței, s-a agățat de piciorul unui însoțitor. Atunci am înțeles pe deplin ce au făcut. Tremurau și gemeau, fără să-și mai poată controla trupurile. Numai eu păream tulburat; ceilalți îi priveau cu un dezgust rece. Pentru oamenii aceia, Omega nu erau tratați ca oameni. Iar dacă ar fi aflat ce eram, aș fi ajuns la fel ca ei. Mi s-a făcut rău.
Nu m-am mai putut abține și am vomitat. Bărbatul mi-a dat drumul, iar picioarele m-au lăsat și am căzut pe covor. Când am reușit să mă opresc, am ridicat capul. Cu ochii umezi, i-am văzut pe ceilalți uitându-se la mine. Unul dintre ei a pufnit disprețuitor, apoi i s-a adresat lui Asgail.
— N-aș fi crezut că e atât de nefolositor. Poate americanul a fugit și l-a abandonat aici. O fi lăsat puștiul doar ca să ne distragă atenția.
— N-a fugit, am spus răgușit, grăbindu-mă să-l contrazic. Bărbatul m-a privit urât și a scuipat spre mine.
— Atunci de ce și-ar fi ales un asemenea asistent? E atât de slab, încât i se face rău chiar în fața Alteței Sale.
Nu aveam ce să-i răspund. Dar era nevoie să-l apăr pe Steward.
— N-a fugit. A apărut ceva urgent și nu a avut de ales...
— Prostii!
— Ajunge.
Vocea lui Asgail a întrerupt disputa. Bărbatul s-a întors, iar eu am clipit surprins. Prințul moștenitor ne privea. Mi s-a uscat gura și inima a început să-mi bată mai repede. Asgail și-a fixat privirea asupra mea.
— Ești sigur în privința lui Steward?
Tonul lui liniștit nu trăda nicio emoție. Am încercat să înghit, dar gâtul mi s-a uscat.
— Da.
Am dat din cap, cât de hotărât am putut.
— Am încredere în el.
Asgail a rămas tăcut o clipă. Ochii i s-au îngustat ușor, de parcă ar fi zâmbit, dar expresia lui a rămas greu de citit. Apoi a poruncit:
— Ieșiți cu toții. El rămâne aici.
— Alteță?
— Cum adică? Cum puteți avea încredere în el?
În încăpere s-a stârnit rumoare. Eu am rămas încremenit, dar expresia lui Asgail nu s-a schimbat.
— Nu voi l-ați adus aici ca să-l înlocuiască pe Steward? Sau vreți să rămâneți să vedeți dacă feromonii lor au vreun efect asupra mea?
Disprețul din vocea lui i-a determinat pe bărbați să schimbe priviri neliniștite. Să rămână însemna să-i nesocotească ordinul; să plece, însă, li se părea nedrept.
— Am făcut totul din loialitate față de Alteța Voastră... a mormăit cel care îi conducea. Asgail a râs rece.
— Și ce ați obținut cu toată loialitatea asta? Efortul fără rezultate nu valorează nimic.
Bărbatul a tăcut, rușinat. Ceilalți au ezitat, apoi au plecat unul câte unul, aruncându-mi câte o privire înainte să iasă. Ușa s-a închis în urma lor și am rămas singur cu Asgail, în aerul îmbibat de feromoni.