Zakriya a continuat:
— Alteță, am auzit că Steward și-a adus un nou asistent. L-ați cunoscut?
Am tresărit la întrebare și m-am uitat ruşinat spre Steward, dar Zakriya a continuat.
— Pentru că poartă niqāb, am crezut că este o femeie. Dar am auzit că e bărbat. Eu încă nu l-am văzut bine. Presupun că nu este nicio problemă.
— Aha.
Asgail a răspuns ca și cum abia atunci ar fi înțeles. În tăcerea din sală, a adăugat nepăsător:
— Din moment ce v-ați întâlnit deja, e bine. M-am gândit că ai vrea să știi că îl va ajuta pe Steward.
— Eu? a întrebat Zakriya.
În vocea lui Asgail se simțea un zâmbet abia schițat.
— Probabil ești curios cum avansează cercetarea lui.
Zakriya a ezitat, apoi a râs ruşinat.
— Mă rog mereu pentru sănătatea Alteței Voastre. A trecut ceva vreme de când Majestatea Sa este bolnav, iar situația fiicei mele trebuie și ea lămurită.
Apoi și-a schimbat tonul.
— Când pot considera că Alteța Voastră a luat o hotărâre? Fiica mea a așteptat destul. Ar trebui să fie primită în sfârșit. Nu puteți amâna la nesfârșit, mai ales că va fi nevoie să vă gândiți și la un moștenitor.
M-am retras puțin. Steward mi-a observat neliniștea și m-a bătut ușor pe mână. Am rămas tăcut, așteptând răspunsul lui Asgail.
— Pari foarte nerăbdător să se întâmple.
S-a lăsat o tăcere apăsătoare. Zakriya a simțit imediat schimbarea și s-a grăbit să mute discuția.
— Atunci presupun că Steward poate pleca fără probleme. Sunteți de acord?
Prins dintr-odată în mijlocul conversației, Steward a părut pentru o clipă ruşinat. A zâmbit forțat și i s-a adresat lui Asgail.
— Da, Alteță. Nu mai avem nicio cerere și nici cercetări de făcut pentru moment, așa că speram să ne putem retrage mai devreme. Ne permiteți?
Privirea lui Asgail s-a îndreptat spre mine. De data asta eram sigur. A spus rar, ca un ordin:
— Stai jos.
Steward a tăcut și s-a așezat la loc. A mormăit ceva prea încet ca să aud, iar ceilalți s-au grăbit să umple tăcerea. Un bărbat a vorbit:
— Alteță, când va avea loc următoarea vânătoare? Ar fi o onoare să veniți pe domeniul meu.
Altul a adăugat:
— Ar fi minunat. A trecut mult de la ultima vânătoare. Șoimii pe care îi creșteți sunt gata de acţiune.
Câțiva au râs din politețe. Noi am rămas prinși acolo, sorbind ceaiul și ascultând lingușelile, până când o remarcă mi-a atras atenția.
— Alteță, ați auzit? Ma‘aqal și-a luat o a treia soție, iar ea este Omega.
Aproape că mi-a scăpat ceașca din mână. Steward s-a uitat spre mine și m-a prins ușor de braț, ajutându-mă să mă liniștesc. Eram recunoscător pentru niqāb; altfel, neliniștea mi s-ar fi citit imediat pe chip.
Au urmat câteva mormăieli dezaprobatoare, apoi o altă voce s-a auzit.
— Îl credeam pe Ma‘aqal un om chibzuit. Ce l-o fi determinat să ia o asemenea hotărâre? Cum merge domeniul lui?
— Ma‘aqal era cândva îndrumătorul Alteței Voastre. Cum s-a ajuns aici?
— Alteță, chiar dacă vă este apropiat, nu cred că situația poate fi ignorată.
— Să ia un Omega de soție... chiar nu mă așteptam la asta.
— Poate că era influențat în vreun fel. Oricum, Ma‘aqal pare să judece altfel decât înainte.
— Ați verificat și fiii acelei case?
Cuvintele lor mă apăsau. Nu știam cum să reacționez și am rămas nemișcat până când sala s-a liniștit brusc. Mi-am ridicat privirea: Asgail a ridicat o mână.
— Nu repetați zvonuri care nu au fost confirmate.
Vocea lui calmă a tăiat discuția.
— Un om chibzuit nu ar lua cu ușurință o asemenea decizie. Dacă zvonul este adevărat, voi cerceta situația. Până atunci, nu mai vreau să aud comentarii.
La ordinul lui, toți au răspuns încet: "Bine, Alteță.” Discuția s-a oprit, dar cuvintele lui mi-au rămas în minte:
"Un om chibzuit nu ar lua cu ușurință o asemenea decizie."
"Pentru că era vorba despre un Omega..."
Am simțit o apăsare în piept, iar atmosfera grea s-a așternut din nou. După o vreme, un bărbat a reluat conversația cu prudență.
— Alteță, îmi cer iertare că aduc vorba, dar în ținuturile mele sunt câțiva Omega diferențiați de curând. Poate ar putea fi incluși în următoarea vânătoare, ca parte a spectacolului?
Am încremenit. Ce fel de propunere era asta? Înainte să-mi revin, altcineva a intervenit.
— Ar fi ceva nou. O astfel de vânătoare ar stârni cu siguranță interes.
Încurajat, un al treilea a adăugat:
— Ar trebui să li se suprime feromonii înainte. Altfel ar fi greu de controlat.
Vorbeau despre Omega de parcă nu erau oameni. M-am simțit tot mai neliniștit, incapabil să intervin. Avertismentele lui Steward și ordinele lui Asgail îmi răsunau în minte, până când o voce joasă a întrerupt discuția.
— Nazim.
Toată agitația s-a oprit la auzul numelui. Era vocea lui Asgail. În mine nu a mai rămas decât o singură rugăminte.
"Spune nu."
"Te rog, oprește-i. Spune-le că nu accepți așa ceva."
"Mă bucur că ești Omega."
"Te rog."
"E bine că ești Omega."
"Tu ai spus asta...!"
— Da, Alteță.
La răspunsul grăbit al bărbatului, Asgail a întrebat lent, cu o urmă de dispreț în voce:
— Chiar crezi că m-ar distra o vânătoare în care Omega sunt tratați ca pradă?
Gândurile mi s-au oprit. Nu auzeam revoltă în vocea lui, ci mai degrabă plictiseală. Nazim s-a grăbit să se corecteze:
— Desigur că nu, Alteță. De data asta m-am gândit la alt fel de spectacol. Dacă ne-ați face onoarea să participați...
— Nazim propune ceva și mai degradant, în care Omega ar fi puși alături de animale, a intervenit altcineva.
Înainte să apuce să explice mai mult, o altă voce s-a băgat în discuție.
— Cu gorile, de fapt, a precizat cineva, pornind spre o explicație și mai nepotrivită.
— Ajunge.
Asgail a făcut un gest enervat cu mâna, iar Nazim a tăcut. Prințul a spus rece:
— Nu mă interesează detaliile, Nazim.
Pentru o clipă am sperat că avea să condamne întreaga idee. Atunci Asgail a adăugat:
— Totuși, suntem în fața unor oaspeți străini. Măcar aparențele trebuie păstrate. Nu vreau propuneri care implică cruzime față de animale.
Tonul lui era ironic. Mi s-a strâns inima când a continuat:
— Doar susținem protejarea animalelor, nu-i așa?
Am rămas mut. Lângă mine, Steward a intervenit:
— Atunci poate ar trebui să protejați și oamenii.
Asgail i-a răspuns fără să pară tulburat:
— Desigur că îmi protejez toți supușii. Foarte atent. Doar nu te îndoiești de asta.
Steward a tăcut o clipă, apoi a inspirat adânc înainte să răspundă:
— Nu, Alteță.
Ironia din vocea lui era greu de ratat, dar eu abia o mai percepeam. Nu-mi doream decât să plec. Printre vocile străine am auzit din nou glasul lui Asgail, atât de asemănător cu al lui Kamar și totuși atât de diferit. Kamar nu ar fi vorbit așa. S-ar fi înfuriat, dar m-ar fi apărat.
"Mi-a spus că mă iubește."
Mi-am plecat capul și m-am rugat ca totul să se termine cât mai repede. Câteva lacrimi mi-au căzut pe mâini.
Când întâlnirea s-a încheiat în sfârșit, au trecut ore. Prințul moștenitor s-a ridicat și am putut, în sfârșit, să plecăm. Eram epuizat, iar Steward părea la fel de obosit. A oftat și m-a ajutat să mă ridic.
— Hai să mergem. Sunt terminat.
A mormăit în timp ce mă ajuta să mă așez în scaunul cu rotile. Mi-am șters ochii obosiți de plâns, iar el a început imediat să mă împingă spre ieșire. Atunci, din spatele nostru, s-a auzit o voce.
— Domnule, vă rog să așteptați.
Steward s-a oprit, a oftat și a răspuns deasupra capului meu:
— Da, Lord Zakriya.
Pașii s-au apropiat. Sala era acum goală, în afară de noi și de el. Un miros dulce, diferit, s-a apropiat odată cu Zakriya, iar eu m-am încordat instinctiv.