În ziua aceea m-am așezat la războiul de țesut imediat ce m-am trezit.
Faptul că îmi goleam mintea și mă concentram doar asupra lucrului determina ca timpul să fie mai ușor de suportat.
L-am țesut pe Rikal.
Nu am văzut niciodată pisica albă despre care mi s-a spus că stă mereu lângă el, așa că mi-am imaginat-o și am adăugat în țesătură o pisică albă, așa cum mi-a descris-o Steward.
Lucrând încet, fără grabă, am simțit cum inima mi s-a linișteștit.
Shahin a venit la mine spre sfârșitul după-amiezii, la fel ca în celelalte zile.
Nu știam exact cât era ceasul, dar am presupus că se apropia cina când l-am auzit vorbind.
— Yohan.
Greutatea din vocea lui m-a determinat să mă opresc.
Shahin a ezitat, apoi a continuat de la câțiva pași distanță.
— A venit cineva să te vadă. Spune că vine de la palat.
— Să mă vadă pe mine?
La cuvântul "palat", primul chip care mi-a venit în minte era al Prințesei Najima.
Am simțit cum mi se încordează expresia, iar Shahin a continuat:
— Cunoști cumva un bărbat pe nume Norman Steward? Spune că este medic.
— Poftim? Steward?
Vocea mi-a urcat fără să vreau.
Văzându-mi reacția, Shahin a întrebat imediat:
— Ce spui? Dacă nu vrei să-l primești...
— Ba da. Sigur că vreau. Steward este prietenul meu.
— Înțeleg.
Vocea lui s-a stins ciudat, dar înainte să apuc să-l întreb de ce, a schimbat subiectul.
— Atunci îi voi spune. Lordul a spus că îți respectă dorințele, așa că poți hotărî singur.
Asta însemna că nu aveam voie să-l văd dacă eu nu doream?
Probabil nedumerirea mi se citea pe față, pentru că Shahin a adăugat pe un ton calm:
— Pentru cineva aflat în poziția noastră nu este simplu să se întâlnească alături de un alt bărbat. Iar soțul tău este chiar Alteța Sa Regală, Prințul Moștenitor. Dar, din moment ce protectorul tău și-a dat permisiunea, nu este nicio problemă.
Permisiune ca să mă întâlnesc cu cineva.
Oare așa avea să fie mereu de acum înainte?
M-am simțit neliniștit, dar nu știam ce să mai întreb, așa că am tăcut.
Shahin a continuat:
— Mai târziu va fi prea târziu, așa că întâlniți-vă puțin înainte de cină. Este bine?
Părea inutil să refuz.
Am răspuns fără tragere de inimă:
— Da.
— Atunci mă ocup eu. Îmi pare rău că ți-am întrerupt lucrul, Yohan.
După plecăciunea lui firească, Shahin a ieșit din cameră.
Rămas singur, am clipit năuc și m-am ciupit de dosul palmei.
Durerea ascuțită mi-a confirmat că nu visam.
"Cum a găsit Steward locul ăsta?"
Doream să vorbesc cu el cât mai repede, dar în același timp mi s-a strâns pieptul de teamă.
M-am cutremurat la gândul că poate a venit cu vești rele.
Mi-am amintit de Kamar, acoperit de sânge și inconștient în fața mea.
Atunci s-a auzit o bătaie în ușă, iar inima mi-a tresărit.
Am înghițit în sec când vocea cunoscută a lui Shahin s-a auzit de afară.
— Domnule Yohan, a sosit musafirul dumneavoastră. Domnul Steward.
— D…da... vă rog, intrați.
M-am ridicat în grabă de pe scaun.
Ușa s-a deschis și un curent rece a pătruns în cameră.
Încordat, m-am întors spre locul în care am presupus că era ușa și am tras adânc aer în piept.
Apoi am auzit vocea după care am tânjit.
— Yohan.
M-am întors spre sunet și, înainte să-mi dau seama ce făceam, Steward a venit spre mine și m-a strâns tare în brațe.
Steward.
Căldura și trupul lui solid au determinat ca realitatea să mă lovească dintr-odată.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi înainte să-mi dau seama, iar el m-a ținut aproape și mi-a mângâiat ceafa cu mâna lui mare.
— Mă bucur atât de mult că ești bine. N-ai idee cât mi-am făcut griji.
— Steward.
Când i-am rostit numele, nu mi-am mai putut stăpâni emoțiile și am închis strâns ochii.
Mâinile îmi tremurau când i-am cuprins spatele și m-am lipit de el cu toată puterea.
— Steward!
— Yohan.
Respiram greu și nu mai eram în stare să spun nimic.
Ne-am rostit doar numele unul altuia, iar și iar, copleșiți de bucuria revederii.
După ce emoția s-a mai domolit, Steward mi-a dat drumul.
M-am retras cu greu și am reușit să vorbesc.
— Steward, ce mai faci? Ești bine?
Am ridicat o mână spre chipul lui, iar el mi-a ghidat-o până la obraz.
În timp ce l-am pipăit cu grijă, mi-a răspuns:
— Mă simt foarte bine. Mi-am făcut griji că poate tu nu ești bine, dar acum, că te văd atât de fericit, m-am liniștit.
— Da, și eu mă simt bine.
Am zâmbit larg.
I-am simțit și lui zâmbetul sub degete, iar Steward a continuat:
— Și Rikal este bine. Pisica aceea albă pare să fie gestantă.
— Rikal o să fie tată?
Vocea mi-a urcat de uimire.
Steward a confirmat.
— Nu-ți face griji. Le-am găsit un loc sigur unde să stea. Sunt de nedespărțit și par foarte fericiți. Rikal a devenit și mai enervant decât înainte. E hotărât să-și protejeze perechea.
— Vai...
Nu m-am putut abține să nu-mi fac griji.
Oricât de fioros era Rikal, tot pisică era, nu leu.
Tocmai m-am gândit că ar trebui să-l protejez eu, când Steward a adăugat:
— Nu trebuie să te ocupi tu personal de asta, așa că nu-ți face griji.
Cuvintele lui erau ciudate, de parcă îl apăsa altceva.
Un fior rece mi-a trecut prin trup.
Steward a oftat.
Greutatea neobișnuită din oftatul lui m-a determinat să tresar.
Apoi a spus pe un ton mai apăsat:
— De fapt, nu am venit până aici doar ca să te văd.
— Da?
Am înghițit în sec și am așteptat.
Steward a continuat:
— Pentru început, în curând mă întorc în America. Acum mă uit după zboruri și mi-am strâns toate lucrurile de la palat. Dacă vrei să vii cu mine, ești binevenit. Problema este Rikal. Va fi greu să-l luăm cu noi, mai ales după ce apar puii. Așa că, deocamdată, i-am lăsat pe el și pe pisică acolo unde sunt. Mai târziu poți hotărî dacă vii după ei sau dacă ți-i aduc eu.
La auzul cuvintelor lui, am simțit că mi se prăbușește inima.
Știam că putea veni o zi în care să fie nevoie să mă despart de Rikal, mai ales după ce am aflat că şi-a găsit o pereche.
Dar acum, când momentul a devenit real, m-am simțit gol pe dinăuntru.
— U…unde l-ai lăsat pe Rikal?
Vocea îmi tremura.
Steward a răspuns fără ezitare:
— Acasă la dra Maysa. Este foarte sigur acolo.
— O!
Ușurarea mi-a scăpat fără să vreau.
Dacă era la Maysa, Rikal nu avea de ce să se teamă și urma să fie bine îngrijit.
— Dra Maysa va avea grijă de el. Este atât de bună.
— Este. Și e foarte frumoasă.
În vocea lui Steward s-a strecurat fără voie o urmă de afecțiune, apoi și-a dres repede glasul și a schimbat subiectul.
— În orice caz, nu trebuie să-ți faci griji pentru Rikal. Dacă se întâmplă ceva, dra Maysa s-a oferit chiar să aducă ea pisicile în America.
— Dra Maysa ar face chiar și asta?
Am exclamat, uimit.
Steward m-a întrebat încet, iar în voce i se simțea zâmbetul:
— Ei? Cum e? Te-ai simți acum mai liniștit să vii cu mine în America?
Eram atât de recunoscător și de fericit, dar în același timp neliniștea a început să se strecoare în mine.
Totul părea să se rezolve prea repede.
Chiar putea fi atât de simplu?
M-a cuprins teama și am ezitat.
Steward a întrebat:
— Te frământă ceva?
— Da.
Am dat din cap și i-am răspuns sincer:
— Doar că totul sună prea bine.
— Știu.
Faptul că mi-a dat dreptate m-a neliniștit și mai tare.
Mi-am ridicat chipul spre el, fără să clipesc, iar Steward a continuat:
— De fapt, Yohan, mai există un motiv pentru care am venit până aici.
— Da. Spune-mi, te rog.
L-am îndemnat nerăbdător, dar Steward continua să facă pauze.
— Am plecat de la palat pentru că nu mai aveam niciun motiv să rămân acolo. Dar și pentru că nu mai puteam rămâne.
— De ce?
Nervii mi s-au întins la maximum.
Simțeam că, dacă mai întârzia mult, aveam să-l prind de braț și să-i cer răspunsul.
Inima îmi bătea tot mai tare.
— Yohan.
Mi-a rostit din nou numele și a oftat.
— Am făcut ceva ce n-ar fi trebuit să facem niciodată.
N-am mai îndrăznit să-l grăbesc.
Mi-am ținut respirația.
În cele din urmă, de parcă îi era cu adevărat greu să rostească acele cuvinte, Steward a mărturisit cu o voce care tremura:
— N-ar fi trebuit să furăm pulberea aceea.
Am deschis larg ochii.